luni, 29 septembrie 2014

O ŢARĂ BOGATĂ, CU ATÂT DE PUŢINI OAMENI FERICIŢI



Economia de piaţă introdusă, cu sălbăticie, după 1989, a împrăştiat milioane de români pe toate meridianele lumii şi a reconstruit , din cenuşa comunismului forţat,  o nouă  Românie, săracă de  sentimente, de oameni de valoare, de familii întregi, de oameni fericiţi. Explicaţia acestui fenomen al migraţiei masive ar trebui să plece din sentimental profund al neâncrederii în găştile de reprezentare politică, din răul implementat cu dibăcie în societate, din sentimentul dezamăgitor al speranţei de mâine. În cei 24 de ani de economie de piaţă, şmecheria şi tupeul au ieşit învingătoare în toate confruntările politice, economice, sociale, culturale  şi chiar spirituale. Între demagogie, înşelăciune, corupţie şi “nevinovăţie” înghiţim, din patru în patru ani, minciunile celor care ne conduc destinele, din rău în mai rău, din prost în mai prost, din penibil în tot mai penibil. Nici până azi nu se ştie, deşi se vorbeşte mult, cine controlează, pe cine. Bogate în “informaţii explozive”, emisiunile TV induc în eroare în loc să clarifice. Se tot clămpăneşte despre aservirea străină, manopera prelucrării statistice frauduloase, agenţi ai ocultei financiare plasaţi la conducerea unor instituţii, mafia transnaţională şi fraudarea asigurărilor de sănătate, subevaluarea datelor economiei reale şi decizii politice greşite, fără să existe vinovaţi. Puşculiţele partidelor politice  sunt conectate, prin firmele private, la banul public, iar cele ale trusturilor media private, câinii de pază ai „democraţiei” sunt conectate la bugetul CNAS. Incompetenţa propriei clasei politice dă în clocot în permanenta campanie electorală ce nu mai ţine cont de nimeni şi de nimic. Printre clişee şi sloganuri electorale, suntem bântuiţi de aceleaşi figure politice “spălate” de la o etapă la alta precum banii sau creierele noastre. În acest context, taraba electorală prezintă românilor 14 modele prezidenţiale din care, exact ca la loz în plic, trebuie extras unul. Actuala campanie electorală aduce şi un suflu nou, pentru prima dată în ultimii 70 de ani, posibilitatea alegerii unui principe român, de etnie germană. Modelul unui preşedinte a rămas atârnat „în coadă de peşte” între comentariile unor lucrători în presa privată (moderatori) şi invitaţii acestora - propagandiştii de partid. Intrată în malaxorul comentariilor sterile, fişa postului prezidenţial este încă eliptică de componentele de bază ale unei personalităţi de asemenea rang şi în consecinţă, de dimensiunile profesionale ale fiecărei componente. Electoratul român continuă să fie dezinformat asupra modelului orientativ al unui preşedinte compatibil cu aspiraţiile naţionale şi tendinţele de evoluţie ale contextului global. Îmi este greu să cred că, un singur om poate trage semnalul de alarmă şi, odată ales, poate să oprească caruselul înaltei corupţii politice instituţionalizate şi să evite pericolul de deraiere a democraţiei.  Statul, poporul, ţara, naţiunea au născut, crescut, educat şi ales în funcţiile de decizie politică supremă, astfel de personalităţi. Prin urmare, dacă dorim cu adevărat să schimbăm macazul spre şansă şi prosperitate este momentul să demascăm eşecurile din programele politice,  să le propunem, spre dezbatere, unele teme electorale şi să cerem răspunsuri şi atitudini  edificatoare. Apoi nu ne rămâne decât să alegem şi să monitorizăm prestaţia. Prin urmare, aştept de la cele 14 personalităţi intrate în cursa pentru Cotroceni, unele clarificări şi soluţii ,la următoarele teme:

· Am acumulat o îndatorare enormă, în urma unui război invizibil având ca obiectiv final, cucerirea şi inrobirea definitivă. Folosind drept muniţie dobânda, băncile, în cooperare cu guvernele şi multinaţionalele, au aplicat acele tactici economico-financiare de luptă economică specifice dependenţei şi înrobirii. Având minţile controlate , românilor, li se fură de sub nas toate bogăţiile. Un popor îşi poate sfârşi istoria dacă nu-şi schimbă modul în care îşi concepe existenţa. Este greu să păstrezi o ţară atât de bogată fără luptă. Capitalul gigantic al românilor este dat de  resursele naturale, cele 220.000 de hectare de pădure virgină, de Munţii Carpaţi, DunăreAlbastră şi Delta ei, Marea Neagră cu platoul continental extrem de bogat în hidrocarburi, cernoziomul ciocolatiu din câmpiile Bărăganului, Tisei şi Moldovei, toate tipurile de sol din Dobrogea, precum şi o cultură multimilenară încorporată într-o inteligenţă nativă şi o sănătate incontestabilă. Cu toate acestea nu avem soluţii pentru ca „anvelopa financiară ialomiţiană” să devină naţională şi îndestulătoare. Suntem mereu avertizaţi că hrănirea, educaţia, îmbrăcămintea, salariile, pensiile, economia pot fi menţinute prin îmrumuturi şi îndatorare externă. Modul acesta de a concepe existenţa nu mai poate fi dus mai departe de alte generaţii, fără schimbări radicale. Pentru simplul motiv că poporul român nu suportă politica publică a trădării şi înrobirii. Merită poporul român un asemenea experiment?

·       Trăim într-un haos artificial creat prin comportamentul politic viciat în goana după averi şi funcţii tot mai mari. Completăm acest comportament viciat de intenţia de mituire a poliţistului care ne dă amenzi, de  a suna pe cutare pentru a obţine un document, a apela la o relaţie pentru a ne angaja un apropiat, de a da mită în schimbul sănătăţii. Prin manipulare suntem separaţi cu toţii de lumea în care visăm să trăim, o lume fără corupţie, fără hoţie, cu egalitate de şanse, mai prosperă, mai curată, cu politicieni mai eficienţi.Am fost intoxicaţi cu câte o reformă, pentru  fiecare componentă esenţială a  vieţii, din patru, în patru ani. De regulă , desele legi reformatoare sunt destinate să ascundă ciordelile  unor infractori de drept comun, “promovaţi” de partide la cârma unor instituţii ale statului,  nicidecum să satisfacă mizele din sănătate, învăţământ, cultură etc. Drept rezultate, aceste reforme au ejectat în spaţiul infracţional mulţi clienţi politici compromişi moral, prin abuzurile şi ilegalităţile săvârşite. La orizontului anului 2015, un nou lot infracţional va bate, probabil , la porţile puşcăriilor. Cu toate că unele instituţii avertizează  că “vremea rostogolirii vinovaţilor între partidele politice şi jocul de ping-pong cu România,  devine din ce în ce mai periculos”, partidele continuă să promoveze în ierarhii, persoane incompetente şi obediente. Merită poporul român un asemenea experiment?

·       Preţul la carburant a crescut în cele mai ridicate ritmuri înregistrate în lume, un litru de benzină fiind de două ori mai scump decât în SUA, de patru ori mai mult decât în EAU(Emiratele Arabe Unite). Schimbarea periodică şi frecventă a modului de calcul a accizelor face tot mai mulţi români “fericiţi”. În 2014, spre exemplu, după Cipru, avem cel mai mare ritm de creştere a preţului la benzină. Pe parcursul anului 2014, în statele vecine, Bulgaria şi Ungaria, precum şi în alte 8 state europene, benzina s-a ieftinit. În Luxemburg benzina este mai ieftină (1,3 euro) iar salariile de zece ori mai mari. Merită poporul român un asemenea experiment?

·        Dispărând luminiţa de la capătul tunelului, “strategul” boc a gândit că, prin tăierea salariului cu 25% şi a pensiei cu 15%, România va ieşi din colaps şi va fi repusă pe şine.  Măsurile respective, barbare şi ilegitime au fost “legalizate”, prin arătătorul liderilor de grup, din Parlament.  Au fost nenorociţi dascălii care pun creionul în mână, părinţii pensionari care au  lăsat o ţară fără datorii, personalul medical care se zbate între  sărăcia personală şi mizeria din unităţile sanitare să salveze viaţa românilor, o parte a militarilor în rezervă constituiţi în “victime colaterale”. O ţară întreagă a consemnat că nici parlamentarii, nici guvernanţii, nici sutele de mii de vile , nici preşedintele jucător şi nici baronii locali nu erau crizaţi. În timp ce subsemnatului i se suspendase pensia de serviciu (un drept câştigat),o sumedenie de căpuşe lacome şi fără control sugeau la pieptul AGA şi CA din companiile şi băncile de stat , îşi construiau vile cu iaht la scară pe plaiurile Snagovului, acumulând averi nemeritate. Alături de Letonia, România lui boc a devenit între 2009 şi 2012 “experimente controlate ale politicii dure de austeritate. Merita poporul român un asemenea experiment?

·       Înţeleptul chinez Sun – Tzu spunea, cu mult înainte de Hristos,”Nicio ţară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior”. Românii sunt obligaţi să consume zilnic  produse alimentare tratate chimic, sunt supuşi unor intoxicaţii fizice şi mentale, emoţionale şi verbale, direct proporţional cu dorinţa de îmbogăţire a conducătorilor. Inteligent şi activ românul trebuie manipulat zilnic, pentru a rămâne indiferent, incapabil să reacţioneze la abuzuri, stimulat să plece capul, incapabil să schimbe ceva în jurul său. Pentru cucerirea unor ierarhii şi avantajele unei vieţi luxoase unii politicieni se înclină obedient la deciziile luate  în cancelariile occidentale. Acţiunea neoliberală, postcolonială a instituit imperiul fricii în care omul  nu mai este capabil de jerfă şi nu mai este interesat de un zbor spre orizonul demnităţii. Prin manipulare continuă, minţile , sufletele şi inimile devin captive şi neputincioase. Astfel, sunt create toate condiţiile pentru a lăsa pe alţii dinafară să decidă în locul lor, să fie trataţi ca fiinţe incapabile de un  destin fericit. Merită poporul român un asemenea experiment?

·       Avalanşa de incultură şi influenţa parazitară a mediei determină tânăra generaţie să meargă pe linia minimei rezistenţe conform principiului minimei acţiuni (formulat de Maupertius şi fundamentat teoretic de Euler). Fiind  activ în sistemul de învăţământ universitar de stat, peste 43 de ani, am înţeles sensul denumirii bombastice a “programelor naţionale de  educaţie”. În educaţie şi cercetare vorbim de mediocritate, abandon, resemnare, proiecte preferenţiale, strâmbe şi prăfuite, despre bani consumaţi, în zadar. Unele evaluări internaţionale situează  învăţământul românesc pe locul 47, din 57 de state.  Fiecare schimbare de ministru şi de guvern  a schimbat atât  politicile educaţiei şi cercetării, cât şi cadrul legislativ, destructurând orice încercare de implementare strategică a standardelor educaţionale europene. În goana după bani şi proiecte, administraţiile unor universităţi joacă "alba-neagra" cu valoarea şi non- valoarea într-o scenă vicioasă a nulităţii. "Avem nevoie de generaţii mediocre care să accepte necondiţionat, statutul "sclavizării moderne" par să ne spună exponenţii reformării perpetue. Aceşti oameni mediocrii, vor accepta condiţiile impuse de angajator, îşi vor vinde ieftin forţa de muncă, vor garanta luxul privilegiaţilor. Mediocritatea şi lipsa de sănătate sunt premisele indiferenţei sociale. Aşa se explică alocările bugetare, batjocoritoare pentru educaţie şi sănătate.  Vă mai aduceţi aminte de şuşoteala managerială produsă la urechile lui Funeriu  în dramatica conferinţă de presă?  Provocarea malignă a incompetenţei în educaţie ne îndepărtează tot mai mult de şansele restabilirii valorilor profesionale şi morale. Iar intelectualii (cadrele didactice) păstrează o tăcere complice. Ne mor copii prin ghenele şcolilor deficitare şi insalubre, procentul de abandon şcolar este printre cele mai ridicate din UE, mafia manualelor face jocurile firmelor clientelare, tineri voluntari (din Spania, Coreea de Sud, Franţa, Italia, Olanda, Danemarca, Armenia, Georgia, Camerun, Sierra Leone etc,) ne stâng gunoaiele din satele şi comunele patriei, voluntarii olandezi ne repară şi ne vopsesc băncile din şcoli , lustruiesc duşumelele, văruiesc Wc-urile, fac reparaţii curente la clădiri şi săli de clasă,  Prinţul de Wales ne învaţă să preţuim valorile rurale autentice, iar soldaţii americani ne ecologizează plajele. Instrumentele media, prin mesajele permanente de natură sexuală, carnală, de tip propagandistic, revoltător, de ură şi furie, de atacuri fizice şi crime, afundă omul de rând în superficialitate, negarea realităţii, separare şi absenţa armoniei sociale. Ce rost mai are să înveţi, dacă poţi deveni milionar doar ştiind să te iscăleşti? Ce rost mai are să te internezi în spital dacă medicul iţi trimite familia să-ţi cumpere medicamentele de la farmacie? Din ce să trăieşti la pensie dacă firma la care lucrezi te plăteşte la negru cu 800 de lei, mucind 10 ore,  iar pe ştat figurezi, oficial,  cu 200 de lei pentru 2 ore? Ce rost mai are să te înscrii la un concurs dacă din cei 10 candidaţi înscrişi, câştigă cel de-al 11 – lea care nu era înscris ? Ce rost mai are să te implici dacă pensionarii sunt consideraţi o generaţie expirată şi asistată social? Omul a devenit o “resursă umană” într-o umanitate îngenunchiată de atâtea rele. Merită poporul român un asemenea experiment?

·        Este destul de ciudat testul de diplomaţie pe care îl aplică preşedintele jucător celui pe care-l apelează prin expresia “dottore”. La Congresul PNTCD din 27.09.2014, preşedintele jucător comunica participanţilor ideea că ”Victor Ponta este exemplificarea perfectă a farsorului, a aceluia capabil să spună una la Houston, să spună exact contrariul, să-şi manifeste admiraţia pentru Partidul Comunist Chinez, la Beijing”. În vară, referinduse la etimologia expresiei “dottore”, aplicată în discursul politic spunea că,” Eu când i-am zis Dottore lui Ponta m-am referit la doctorul din comedia dell arte, care se pricepea la tot şi era prost de dădea în gropi”. Aflat în vizită la Beijing, la începutul lunii septembrie 2014, premierul a afirmat că “România este mândră de prietenia tradiţională cu China şi că admiră partidul comunist chinez pentru felul în care şi-a condus poporul pe calea socialistă”. Sigura eroare produsă în această afirmaţie este absenţa “căii capitaliste”. Cu siguranţă, China a adoptat imediat după Congresul P.C. Chinez din 1978, două căi de dezvoltare, una socialistă şi cealaltă capitalistă. Preşedintele Deng-Xiaoping de atunci spunea:”Nu contează ce culoare are pisica, poate să fie neagră sau albă, important este să prindă şoareci”. De atunci, politica Chinei vizează patru valori sau domenii de modernizare: industria, tehnologia, agricultura şi armata. Mulţi analişti apreciază că China se află în faţa celui de-al cincilea domeniu al modernizării “democraţia şi statul de drept”iar drumul către prima putere mondială este deschis. Cum să mai poată conduce lumea  şi să-şi impună deciziile în faţa Chinei când guvernul american îi este dator vândut? Preşedintele jucător încă mai apreciază China drept un “colos cu picioare de lut”.Probabil , nu a fost informat că China deţine cele mai mari rezerve valutare din lume (2,4 trilioane de dolari) cam de patru ori mai mari decât fondurile de împrumut ale FMI, dispunând de cea mai serioasă protecţie împotriva volativităţii pieţei financiare. Că produce peste 60% din producţia mondială de cuptoare cu microunde, DVD-uri, copiatoare, jucării, biciclete, rame de ochelari, pantofi etc. Că şi-a desenat harta geopolitică suprapusă peste harta energetică, alcătuind cupluri energetice strategice cu Rusia, Arabia Saudită şi Iranul. Cum să nu să ţină seama de opinia Chinei în ONU când toţi votanţi îi datorează bani? Cum să refuzi prietenia cu China , cel mai important cotizant la FMI, când toată planeta este datoare la FMI? Cum să refuzi prietenia cu China când aceasta este campioană la deficitul bugetar, strângând şi acumulând bogăţiile lumii? În concluzie, aprecierile premierului faţă de sistemul  mixt de centralism politic şi relaxarea economică controlată sunt elemente care nu fac rău nimănui, mai ales parteneriatului strategic cu SUA.  Mai ales că, în primăvară, Vladimir Putin  a vizitat China cu scopul de a reanima lumea multipolară iar Barack Obama a declarat tot în acest an că “Relaţiile între SUA şi China vor modela secolul al XXI- lea, ceea ce face ca acestea să fie printre cele mai importante relaţii bilaterale din lume”. Se vede că preşedintele jucător a lipsit la conferinţele de geopolitică. Regret nespus de mult faptul că, noua conducere a Universităţii de stat din  Braşov, la care am fost titular 10 ani pe acest curs  a renunţat la serviciile subsemnatului, înlocuindu-le, cu surogate. Altfel, l-aş fi invitat, după alegeri, pe domnul preşedinte jucător la cursul “Evoluţia raportului de forte şi dinamica intereselor marilor puteri”. Poate reuşesc să-i conving pentru a alege în geopolitica românească şi mai ales în diplomaţie, calea nonviolentă, calea paşnică, singura promiţătoare de succes.  Am să închei spunând că “este în zadar să te umflii în pene atunci când acestea lipsesc cu desăvârşire”. Destinele românilor se joacă încă la ruletă. Merită poporul român un asemenea experiment?

·        Nu constituie o noutate faptul că asasinii economici au pus ochii pe averile şi bogăţiile românilor încă dinainte de 1989. Gravitând în jurul clicilor politice aceştia vin cu “sacul plin de democraţie” şi pleacă cu sacul plin cu bani. Bogăţiile românilor sunt deosebit de apetisante. După revoluţie, “băieţii deştepţi”, în realitate căpuşele privatizării, legate ombilical de partidele politice, au luat prizonieră o ţară întreagă care a asistat neputincioasă, dintr-un lagăr al  consumatorului îndatorat, la întregul spectacol al furăciunii. Fără a se ţine cont de toate aspectele juridice, tehnice şi financiare, de perioadele dificile existente pe plan naţional şi internaţional, de realitatea pieţelor, de preţul real al activelor şi cota de participare a partenerului străin, bogatul şi puternicul stat român şi-a  schimbat proprietarul prin falimente repetate, donaţii pe nimic, presiuni extraordinare din partea FMI şi investiţii străine simulate. În cazul Fondului Proprietatea lucrurile au mers din rău în mult mai rău, jaful fiind scăpat de sub control. În cei 24 de ani a avut loc un transfer complet de proprietate , aproape gratis, din proprietatea românilor în proprietatea bancherilor internaţionali. Persoane corupte şi ilegitime, sub masca consilierii “perfect avantajoase” au subminat economia naţională iar deciziile de privatizare au pus pe butuci 1400 de intreprinderi sau, au fost vândute pe mai nimic. Am rămas spectatorii direcţi ai unei avuţii risipite şi am plătit, în schimbul unei stări de nefericire, un preţ imens.  Din patru în patru ani, cetăţenii continuă totuşi să agite pe străzi, baloane, fluturi, sigle şi sloganuri de partid, precum şi multe alte bazaconii neinteresându-i pe ce mâini au încăput miile de entităţi economice,  reursele minerale, suprafeţele agricole, energia, gazul şi petrolul. Am rămas numai cu Munţii Carpaţi, o parte a Dunării şi ceva din Marea Neagră. Una din obligaţiile preşedintelui ales direct de români este aceea de a le reprezenta interesele. Merită poporul român un asemenea experiment? 

Dragii mei,
 Sunt , cu siguranţă, multe alte teme de confruntare politică. Pentru a nu vă plictisi evit analiza relaţiei diplomatice cu Rusia şi cu SUA. Relaţia dintre popor şi principe este o relaţie de reciprocitate. Atunci când principele îi oferă bunătate şi prosperitate, îi transferă implicit energii pozitive şi întreţine o stare generală de bine. În această situaţie vorbim de o reciprocitate armonioasă de iubire şi respect suprem pentru conducător. Poporul munceşte cu toate motoarele pornite şi există speranţa unei bunăstări generale. În situaţia în care domnia principelui se manifestă sub semnul prefăcătoriei, minciunii, poftei de răzbunare, urii şi violenţei se transferă energiile negative ce întreţin o stare generală de rău. Vă mai amintiţi de palavrele lui boc atunci când se adresa “românilor”pe ritmul şi plagiatura cântecului “Puşca şi cureaua lată?” Un principe alimentat continuu din izvorul de răutate şi interese meschine ale clanurilor, induce în societate spiritul junglei , drept principiu de funcţionare al maşinăriei de putere. Un asemenea principe adună un procent edificator de nepopularitate şi poate avea o bătrâneţe penibilă şi urâtă. Au fost 15 candidaţi la presedinţie. Au rămas în cursă 14. Imi pare rău că Dl. Senator Ghişe Ioan nu a avut banii necesari să plătească trepăduşii cu listele de semnături. Doar ştim cum se procedează atunci când în spatele tău nu există maşinăria de partid  alimentată finaciar de entităţile economice de partid, abonate  la banul public. În speranţa că unele din aceste teme vor fi abordate concret, că pretendenţii la Cotroceni vor prezenta soluţiile pregătite în taină la activele de partid, că instituţiile statului vor continua monitorizarea şi sancţionarea drastică a infractorilor, că poporul responsabil va abandona starea de indiferenţă faţă de viitorul său, că biserica va respecta Cuvântul Domnului şi va sta departe de campania electorală, rămân la convingerea că viitorul preşedinte Victor Viorel Ponta va fi mai aproape de interesele românilor şi ale României. Acesta se va confrunta în turul al doilea, cu repreznrantul PMP, doamna Elena Udrea. Pe timpul campaniei electorale, activiştii şi electoratul de dreapta se vor orienta către reprezentantul PMP, iar proiectul Iohannis va fi treptat, abandonat.



P.S. La Braşov, strategia Filialei SCMD, în 2014, a fost o strategie de aşteptare strategică. Am luat la cunoştinţă de marile Schisme din SCMD şi rămânem la convingerea că nimic din ce a fost nu se mai poate repara. Profilul de risc al încrederii reciproce este maxim , la fel şi dorinţa de a convieţui laolaltă. Toate vor trece pe lângă noi, cu bune şi rele, iar partea de răutate şi dezbinare va rămâne dominantă. Dacă firea noastră nu se schimbă (ştiinţa şi religia confirmă că NU), atunci nu mai este nimic de făcut. Cei care doriţi dezbinarea, insistaţi, că terenul este favorabil. Sunteţi la o vârstă la care aveţi suficient timp să dărâmaţi ce aţi zidit.
Să auzim de bine ! Materialele viitoare de analiză vor fi postate şi pe blogul personal.

Petrişor Mandu

marți, 9 septembrie 2014

SPECTACOLUL CONTINUĂ



     Am rămas în SCMD, din respect faţă de principiul solidarităţii. Cu mare efort, reuşesc, încă, să-mi mai scriu gândurile şi să le fac publice. Evenimentele care afectează în bine, sau în rău, viaţa cetăţenilor străbat în linişte şi pace timpul, fără să ne surprindă, fără să ne afecteze prea mult. Cineva din branşă îmi spunea că, pensiile noastre sunt „mulţumitoare” şi viaţa curge liniştit înainte, fără să ne deterioreze prosperitatea. Unul din evenimente, generat de o administraţie neputincioasă (erori comise de funcţionarii caselor de pensii) , care va afecta în bine viaţa cetăţenilor  este adoptarea proiectului Legii nr.451 din 25.08.2014, privind scutirea de plată a unor debite provenite din pensii. Amnistierea fiscală a mamelor şi pensionarilor va avea, cu siguranţă, un impact electoral. Statul îşi recunoaşte greşelile, ştie să ierte. Este vorba de 12.000 de mame, 30.000 de pensionari şi câteva sute sau mii de profesori (am citat din cuvântul premierului la România TV din luna august 2014). Este un act de dreptate cu mare semnificaţie morală dar şi de creştere electorală cu 1% procente. Recunoaştem, cu toţii, că ”mărimea contează”. Acest adevăr primitiv al lumii mondene ne avertizează asupra importanţei intereselor sociale şi de grup, promovate de colectivităţile numeroase. Legea numerelor mari, teoremă din teoria probabilităţilor, furnizează statisticii un principiu fundamental de cercetare care presupune luarea în considerare a unei colectivităţi suficient de numeroase de cazuri individuale pentru a obţine un rezultat cât mai realist. Colectivitatea (populaţia statistică – cazurile individuale) se consideră a fi suficient de numeroasă pentru a influenţa rezultatele electorale, atunci când depăşeşte 20.000 şi are potenţialul de a provoca o revoltă spontană. Revenind la problemele din interiorul SCMD, salut, cu respect, îndemnul preşedintelui de a face lobby pe lângă deputaţi, ca pe timpul dezbaterii proiectului legii respective să fie introdus la art.1, după al.(2) amendamentul “Sumele reţinute pensionarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională în timpul procesului de revizuire a pensiilor în baza OUG nr. 1 din 2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, se restituie în condiţiile alin. nr. (2)” . Este bine să se ştie, de la început, că este vorba despre opinia celor aproximativ o mie de plătitori de cotizaţie, o mică parte din cei 23.000 care au fost „creditaţi” prin pensie de serviciu, de către stat şi apoi li s-au reţinut sumele ce „prisoseau”, timp de câţiva ani. Acum suntem în situaţia în care o mie de sindicalişti, prin „ultimii mohicani” se fac că  luptă pentru dreptate, în timp ce, din tribune, 22.000 aplaudă ca spectatori . Nicio şansă domnilor, în speţa respectivă ce are ca subiect „restituirea sumelor reţinute abuziv” nu este vorba despre cei 588 de parlamentari, ci de cei o mie de sindicalişti, rezervişti. Ne putem considera "victime colaterale" crizei sau puem revigora SCMD la 23.000 de membri. Cine are timp de aşa ceva când alegerile bat la uşă iar pensiile, conform părerilor  unor confraţi, sunt „mulţumitoare”? Şi subsemnatul face parte din rândul victimelor colaterale. Boc mi-a suspendat pensia, adică banii, timp de un an şi 5 luni, adică 17.000 de euro iar tot boc mi-a tăiat pensia (după renunţarea la postul de titular în inv. superior de stat), 18 luni, câte 900 de lei pe lună (aproximativ 4000 de euro). În total, în traista găştii politice au intrat din prosperitatea, de drept, a subsemnatului, 21.000 de euro. Statul lui boc nu a fost incriminat pentru aceşti bani furaţi deoarece mi-a lăsat "dreptul de pensie". Principiul "dreptului câştigat" a fost vulnerabil, în ce mă priveşte, mâine pot fi alţii la rând. Gaşca lui boc a evitat impozitarea proprietăţii şi a bogăţiei şi a promovat fraudarea drepturilor câştigate prin muncă. Este mai comod să măreşti impozitele pe venit şi consum. Numai aşa se poate proteja gaşca politică şi se poate constrânge în limitele paşnice, gloata. Cu toate aceste agresiuni multilaterale asupra subsemnatului sunt împăcat cu gândul  că banii luaţi de la mine au umflat "sacul prosperităţii naţionale" şi, în consecinţă, "burţile calicilor" Dacă acest fenomen al „refacerii dreptăţii până la capăt” era împărtăşit de cei 23.000 de potenţiali membri ai SCMD, atunci cazurile individuale erau suficient de numeroase pentru a fi luate în seamă de statistica politică electorală. Mai ales că, nu suntem  responsabili de producerea crizei. Printre responsabili se numără boc şi gaşca lui. Probabil, vă mai aduceţi aminte de explicaţiile anterioare ale subsemnatului referitoare la cauzele crizei. Iată-le pe scurt.

De ce-am venit în SCMD şi de ce-am plecat, este o poveste lungă. Fiecare are povestea lui. Îndemnul unor preşedinţi de filiale bine intenţionaţi, cât şi ai unor "membri marcanţi ai procesului de dezbinare sindicală"  , cu privire la revigorarea SCMD în urma desfăşurării apropiatului CNR, este o utopie. În ce mă priveşte, rămân aproape de cauza solidarităţii umane  şi mă îndepărtez tot mai mult de cauza unei solidarităţi sindicale mercantiliste. Timpul este atât de preţios şi este păcat să-l iroseşti, rătăcind între principii, atunci când acestea se  modifică subiectiv, de la o zi la alta, după mofturile liderilor sau contextul politic.



 Gl.mr.r. prof.univ.dr. Petrişor Mandu

duminică, 7 septembrie 2014

CAMARAZI - PENTRU TOTDEAUNA



Sâmbătă, 06.09.2014, am trăit cu emoţie şi melancolie momentele revederii cu promoţia 1979, a Şcolii de Ofiţeri activi de ART, RAA şi Radiolocaţie “Leontin Sălăjan”, din Braşov. Au mai trecut cinci ani, s-au pregătit un an şi au petrecut două zile. Bucuria revederii, emoţiile trăite şi persoanele participante au facut din aceste zile o adevarată sărbătoare. Au fost două zile pline de încărcătură emoţională şi de reânviere a întâmplărilor de odinioară. Din 1979 şi până în prezent, am trăit extraordinare schimbări, clipă de clipă. Am acceptat de bună voie o carieră militară pe parcursul căreia am atins limitele vieţii şi am gestionat situaţii, cu periculoase reflexii. Am alcătuit o categorie profesională de excepţie reuşind să ne gestionăm atât restricţiile impuse de sistem, renunţările dramatice cât şi dezamăgirile, produse de alţii, pe drumul nostru către succes. Am semănat fapte măreţe, am cules caractere şi am definit destine. Cu toate acestea, am trăit o viaţă onorabilă şi suntem dispuşi să ne bucurăm, a doua oară, de ea. Viitorul ne interesează foarte mult pentru că este locul în care avem de gând să ne petrecem următorii ani din viaţă.  Viaţa este un fluviu care curge continuu. Oamenii , în special cei tineri, au impresia că ei înşişi, reprezintă ceva static. Cu cât există mai multă schimbare, cu atât viaţa este mai abundentă. Cu cât ceasurile, zilele şi anii se înmulţesc asupra lui, cu atât omul se uită în urma sa şi, printre gândurile rătăcite, se opreşte cu plăcere la cele mai depărtate aduceri aminte. Treizeci şi cinci de ani de viaţă activă reprezintă ceva pentru un om. Nimic nu poate fi mai frumos pentru un om decât trecutul său, un trecut în care, patriotismul înflăcărat şi visul măririlor implementate în conştiinţă prin osteneală, vrednicie şi fapte măreţe, alcătuiesc un capital nepreţuit.










 Un trecut ascuns ca o scânteie în interiorul inimilor noastre.  Cine să mai preţuiască aceste valori, acest capital, într-o ţară care se clatină în toate direcţiile ca o frunză vârtejită de furtunile toamnei? Americani, nemţi, francezi, ruşi, etc, acompaniaţi de lacomii noştri bonjurişti, au desenat icoana tristă a acestei naţii, ştergând cu buretele un trecut glorios. Au mai fost perioade în care românii nu s-au ruşinat de ţara lor şi au iubit-o în sărăcia şi goliciunea ei. Aşa cum au sperat ei , sperăm şi noi că va veni şi pentru români, un soare luminos.

Cineva din promoţie a menţionat în luarea de cuvânt, printre altele, că este şi membru al SCMD. În gândurile mele ascunse s-a conturat următoarea replică: ”Faci parte dintr-un SCMD care se ocupă numai de trecut, de viitor, ioc”. Un SCMD în care adevărul este dezgustător şi amăgitor în care fiecare îşi ascunde binele şi scoate în evidenţă răul, în care nimeni nu se mai luptă cu diavolul portocaliu iar câmpul de bătălie eşti TU. Un SCMD în care nu este loc de întors pagina, aceasta trebuie ruptă şi luată de la capăt. În care Camaraderia, acest sentiment durabil rătăceşte printe cuvinte şi atitudini. Şi, câte ar mai fi de spus....."
Acest mesaj este cel mai potrivit pentru promoţia 1979:
„Nu uita niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se transformă în ani… dar ce e mai important se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă. Spiritul tău este cel care îndepărtează pânzele de păianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăieşti, simte-te viu. Dacă ţi-e dor de ce făceai înainte, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp… mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine. Fă astfel ca în loc de milă să impui respect. Când nu mai poti să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată”. – Maica Teresa

În finalul întrevederii, ne-am retras, cu toţii, la biserica Academiei pentru a păstra un moment de tăcere, în semn de omagiu, pentru camarazii trecuţi în nefiinţă, atât de timpuriu.



Comandantul Bateriei a 3-a elevi, "cpt". Mandu Petrişor

duminică, 31 august 2014

BUCURIA REVEDERII





Flori, zâmbete, priviri întrebătoare, răspunsuri clare sau aproximative, emoţii şi aşteptări au inundat, printre razele de soare, dimineaţa zilei de 30 august 2014, la Academia Forţelor Aeriene din Braşov. O viaţă, în câteva cuvinte, după 30 de ani de la absolvire. Sunt la a treia revedere, cu feţele strălucind de bucurie şi emoţionaţi, deopotrivă, fiind, din nou, împreună. 
        Au participat:  col. Alexa Cristian, col. Andrei Dorin, 
col. Culai Stefan,   col. Câmpan Eugen, col Ciorbă Emil, col Traian Matei , col.Manea George, col. Petrescu Ion, col. Ungureanu Dan. Invitaţii au fost: gl.mr.r. prof univ dr. Petrişor Mandu - îndrumătorul grupei şi comandor prof.univ.dr. Vasile Bucinschi - Rectorul Academiei.   Mă uit prin sală, pe unii îi revăd pentru prima dată, după 30 de ani. Îi privesc cu aceiaşi ochi ca şi atunci deşi, sunt mult schimbaţi. Au fost timpuri grele şi reguli extrem de rigide, dar bucuria acelor ani nu le-am regăsit în nicio altă perioadă a vieţii. Am scris împreună istoria unei generaţii de profesionişti legaţi de cea mai performantă tehnică de luptă din forţele aeriene. M-am bucurat, alături de ei, de succesele , bucuriile şi împlinirele lor. In Forţele Aeriene au constituit modele  de ofiţeri de comandă şi stat major. Au fost vremuri frumoase dar timpul a trecut prea repede. Poveştile au acaparat audienţa, uneori amintirile năvăleau peste ei şi întrerupeau şirul prezentărilor. Mi-am împovărat spiritul cu o sumedenie de poveşti frumoase de viaţă, amintiri plăcute şi multă recunoştinţă. A fost o zi cu împliniri, gânduri şi dorinţe. Pentru profesorii şi colegii, plecaţi în veşnicie, s-a păstrat un moment de reculegere. Azi , la Braşov, în Academia forţelor Aeriene, s-au scris momente emoţionante generate de nostalgia trecutului şi împlinirile prezentului. Am trăit momente de mare bucurie alături de aceşti bravi comandanţi care au purtat cu mândrie peste 40 de ani, uniforma Armatei Române şi au slujit necondiţionat, destinele libere ale acestei Naţiuni. S-au rememorat amintiri dragi, întâmplări şi chipuri de neuitat ale celor care le-au dăruit necondiţionat zestrea lor profesională şi umană: col. Prof. Manolache Jenică, col.prof. Vasilache Constantin, Col.prof.dr. Pană Nestor, Col. prof. Deciu Marian, col. prof. Nicolescu Gheorghe, col.prof. Leahu Mihail, Col. prof. Leca Constantin, col.prof.univ.dr. Bălăşescu Ion, col.prof. Gogescu Mihai, col.prof. Moştoflei Constantin, gl.mr.r. prof.univ.dr. Petrişor Mandu. Peste o lună, peste un an, sau cine ştie când, ne vom revedea. Ne-a fost şi ne este uşor să fim credincioşi ţării noastre! Am încercat să promovez în acest joc al cuvintelor, sensurilor şi percepţiilor, ceea ce simt pentru ei, pentru că Dumnezeu mi i-a scos în cale, fapt pentru care, am venit să le mulţumesc în numele camarazilor, dascăli. Am urcat cu toţii scara vieţii, am învăţat să dăm, cu demnitate, „bună ziua” la toată Naţiunea Română cu certitudinea că atunci când vom coborâ, va avea cine să ne răspundă! Această atitudine, îmi dă speranţa că vom fi , în continuare, trataţi cu aceeaşi demnitate.
Am onoarea să vă salut, şi vă doresc tot binele din lume.




Indrumătorul grupei, "Cpt, lector univ". Petrişor Mandu
 



duminică, 24 august 2014

CHEIA SUCCESULUI STÂNGII, DIN PRIMUL TUR


MOTTO: "11 POZE FAC CÂT  100.000 DE PALAVRE"

Aceste TEME majore ar trebui să constituie esenţa mesajului politic electoral al formaţiunii USD , în frunte cu PSD. Candidatul acestei Alianţe de Centru - Stânga nu trebuie decât să susţină acest mesaj sub formă de "proiect managerial"cu detaliile aferente. Constituindu-se într-o singură voce electorală, se poate vorbi despre o strategie de succes, din primul tur!









Prof.univ.dr.gl.mr.r. Petrişor Mandu

marți, 12 august 2014

2. CAPITALISM PRIMITIV ŞI ELITE DISTRUCTIVE




1. Capitalism primitiv şi elite distructive

Premisele sistemului capitalist pot fi identificate în colonizarea şi subjugarea celor două Americi, de către iberici. Din acel moment s-a declanşat un proces sistematic şi continuu, concretizat în 500 de ani de exploatare a resurselor şi de colonizare a terenurilor şi a populaţiei. Colonizarea forţată a distrus economia naturală a popoarelor, formele colective de organizare socială, a anihilat formele centralizate de guvernare autohtonă, a facilitat exploatarea barbară a bogăţiilor naturale producând o stare de dependenţă totală faţă de metropole. Principala maşinărie a colonizării a fost schimbarea de mentalitate, religie şi cultură, elemente ce menţineau în conservare, proprietatea comună, utilitatea publică şi sentimentul apartenenţei la o grupare de oameni. Acestea trebuiau înlocuite prin conceptul individualist „fiecare pentru sine” şi o viziune egoistă asupra proprietăţii, marcând începutul capitalismului în lume. Componentele prealabile ale acestui sistem economic, munca, piaţa şi resursele strategice, aflate permanent sub presiunea unor acumulări primitive efectuate prin fraudă, au generat averi uriaşe, blagoslovind o elită restrânsă numeric, mondială şi statală, cu un efect distructiv şi un nume de rezonanţă istorică, capitalişti. În România capitalistă, postdecembristă, acumularea primitivă a averilor colosale nu a avut loc peste noapte ci, în circumstanţe specifice locului, mentalităţilor, atitudinilor şi ale jocurilor de putere. O acumulare colosală , repetitivă, cu fiecare ciclu electoral. În scurt timp, poporul român  a fost deposedat de toate resursele de care dispunea înainte de 1989, sub sloganul privatizării şi al îndatorării. Neoliberalismul adoptat încă din 1990, drept doctrină politică şi economică, a urmărit ca procesul de expropriere publică a românilor să se desfăşoare prin două instrumente subversive: privatizarea frauduloasă rapidă şi îndatorarea. Cele două instrumente au avut scopuri strategice diferite: primul trebuia să prăbuşească (falimenteze) economia autohtonă şi moneda naţională iar, celălalt, urmărea să ne anihileze suveranitatea naţională. Un grup relativ restrâns de români, care deţineau informaţii cheie şi  făceau parte din structurile decizionale, s-au conectat urgent la aceste intenţii externe şi au pus în funcţiune cele două instrumente.  Drept rezultat, restructurarea sectoarelor productive a fost un eşec total, România a fost dezindustrializată, piaţa internă s-a micşorat, producţia a intrat în colaps. Mai toate valorile statale au fost vândute prost, prin privatizare, producând avantaje enorme pentru cei aflaţi în sistem. În fiecare an, pe listuţa Băncii Mondiale, sub presiunea programelor de ajustare structurală, apăreau zeci de companii româneşti, distruse prin procesul de privatizare. Acestea figurau în proprietatea unor persoane fizice dubioase din elitele locale distructive, sau a unor corporaţii transnaţionale. Din această perspectivă a privatizării companiilor naţionale, România a reprezentat „cobaiul şef” din regiune. Privatizarea sub comanda BM şi a FMI a produs două fenomene publice cu riscuri maxime: privatizarea producţiei şi resurselor a decuplat populaţia de la bunăstare,  iar privatizarea invăţământului şi a sănătăţii a deteriorat calitatea forţei de muncă şi a calităţii vieţii individuale şi comunitare. Imaginaţi-vă pe cineva apropiat şi drag,  ce ajunge la spital într-o situaţie de urgenţă şi stă în sala de aşteptare, până când familia strânge bani pentru a plăti sala de operaţie. În ce priveşte cel de-al doilea instrument, îndatorarea, mascat sub anvelopa mârşavă a reconstrucţiei, a reprezentat soluţia oferită de Occident la marile probleme economice şi sociale cu care s-au confruntat guvernele neoliberale (PNL, PDL, PSD, UDMR) imediat după integrare. Integrarea , folosită drept metodă de expansiune capitalistă, a încorsetat politicile guvernamentale în parametri bugetari şi economici, comunitari, facilitând o îndatorare enormă şi rapidă, la dobânzi extrem de mari. Odată cu banii străini au fost dictate şi politicile macroeconomice şi solicitate  privilegiile speciale pentru corporaţiile străine, cum ar fi monopolul asupra petrolului şi a extracţiilor miniere. Am devenit datori, mai ales sub guvernarea „înţeleptului” boc, cu binecuvântarea domnului preşedinte. Pe bună dreptate, atât BM cât şi FMI pot spune ” Pentru că ne sunteţi datori este necesar să ne ascultaţi sfaturile şi noi vă vom învăţa ce aveţi de făcut în ţărişoara voastră.  Îndatoraţi-vă la maximum pentru construirea de mari infrastructuri pe care să vă exportaţi cât mai rapid, resursele naturale  de care dispuneţi! Ne datoraţi mulţi bani aşa că vindeţi-vă resursele foarte ieftin companiilor noastre! Votaţi cu noi unele amendamente critice sau sancţiuni la ONU sau trimiteţi trupe în sprijinul nostru, în Irak şi Afganistan!” Ticăloşia unor politicieni sterili de spiritul naţional, mai ales din jurul neputinciosului portocaliu, a promovat ideea că împrumutul îi ajută pe cei săraci care îşi vând forţa de muncă ieftin sau pe nimic (salarii şi pensii). Majoritatea banilor  împrumutaţi nu au ajuns în ţară ci la  propriile corporaţii occidentale, de regulă, companii tehnice  angajate „în marile proiecte de reconstrucţie”. Marea criză a tranziţiei oficializată în 2008, prin care ne trece, şi în prezent, figurantul de la Cotroceni, ne-a îndatorat şi mai mult, făcând din suveranitatea noastră „un vis frumos”. Fundamentarea unei strategii globale de expansiune capitalistă prin convergenţa intereselor pe străzile 15, 18 şi 19 din Washington a fost un „succes Occidental” ( pe str.15, este Trezoreria SUA, pe str.18, este sediul BM iar pe str. 19, este sediul FMI). „Punând botul” atât de uşor la această capcană globalistă şi nocivă, guvernele neoliberale au creat populaţiei două situaţii de risc major, pe termen nedeterminat, concentrarea averilor în mâinile unei elite false, distructive şi amanetarea suveranităţii naţionale. Efectele acestei atitudini umilitoare vor marca traiectoria capitalismului de piaţă din România cu multe semne de întrebare la care justiţia şi celelalte structuri rămase fidele interesului naţional şi logicii statului de drept, vor reacţiona, în continuare. Nu plângeţi pe umerii mogulilor, pentru că, atât pe plan local cât şi pe plan naţional aceştia au constituit rotiţele care au pus în funcţiune cele două instrumente : privatizarea frauduloasă şi îndatorarea. Beneficiind de suportul total prin subordonarea celor două tabere divergente ale mass- mediei, aceştia nu mai pot impresiona populaţia ci numai pe „manipulaţii” din faţa televizoarelor. După cum evoluează construcţia noastră comună, sunt aproape sigur că urmaşii noştri nu vor beneficia de o lume stabilă, durabilă şi sănătoasă. Dacă vom rămâne la mâna pieţei, fără raţiune guvernamentală şi suveranitate naţională vom traversa un lung drum pe lângă bunăstare.


2. Avertisment din viitor
O voce divină ar putea interveni cu acest mesaj de avertizare:
 „Resursele naturii le-au fost date tuturor românilor! Nu este permis ca o mână de oameni, organizaţi în „sindicatul fraudei naţionale” , să le deţină! Nu interveniţi în confruntările dintre bandele mafiote pentru că veţi fi prinşi la mijloc şi transformaţi în victime colaterale. Manifestaţi cât mai puţină compasiune faţă de capii găştilor şi lăsaţi justiţia să se exprime. În încleştarea taberelor mafiote, jurnaliştii nu au ce căuta! Organizaţi-vă propriile sisteme de protecţie civică! Voi românilor, aveţi un comerţ necinstit şi impozite nedrepte, pe muncă şi pe consum! Puneţi impozite pe proprietate, înţelegând toată averea, inclusiv cea din băncile străine! Forţând săracii să plătească exagerat pe energie, gaze, hrană, îmbrăcăminte, medicamente etc, sărăcia se va adânci, inechităţile se vor accentua. Vă veţi trezi, fie cu toţii , fie, deloc! Cei care  apreciaţi că o duceţi bine fiindcă aveţi pensii mari şi lefuri îmbeşugate vă înşelaţi amarnic! Este numai o stare temporară şi nesigură iar vremurile ce vor urma, vă vor trezi la realitate!”.

Dragii mei,
99% dintre români îşi câştigă existenţa prin trudă şi suferinţă. Aproximativ 1% dintre noi participă la jocul distructiv al unor găşti mafiote ce au distrus România. Acest procent reprezintă 200.000 de cetăţeni care, din necunoaştere, din prostie, din ură, din invidie , din neşansă etc se implică în aceste confruntări mediatice finanţate şi atent dirijate. Sub lozinca apărării capitalului românesc, despre originile şi efectele căruia am vorbit anterior, nu se poate acoperi frauda. Cineva spunea că televizorul îl ajută foarte mult să se culturalizeze. De câte ori soţia deschide televizorul, el trece în camera cealaltă şi citeşte o carte.  Sunt , cu adevărat, teme majore de interes public. Spre exemplu: ieşirea publică a preşedintelui şi ameninţarea Federaţiei Ruse (Putin are grad de încredere peste 80%); interesele economice ale românilor în spaţiul integrat european; relaţiile dintre păpuşarii din afara ţării şi unii demnitari români; plata împrumuturilor şi a dobânzilor; destructurarea clanurilor de hoţi din economia muribundă; indepărtarea marionetelor servile din autorităţile administraţiei de stat; inflaţia, şomajul şi stabilitatea monedei naţionale; mesajele lui Iohannis Klaus Werner proaspăt intrat în malaxorul prezidenţial şi impotmolirea sa pe drumul înfundat al liberalismului naţional; marşul PMP-ului sub bagheta preşedintelui şi gingăşia managerială a Elenei etc. Aşa cum am procedat şi în alte ocazii electorale am calculat profilul de risc electoral  atât al profesorului prezidenţiabil din Sibiu cât şi al celui din Braşov. Să vedem cum stăm. Iohannis Klaus Werner în tandem cu  Predoiu Cătălin va obţine în primul tur 24% în zona Transilvană, 5% în zona Moldavă şi 4% în zona de Sud, obţinând în primul tur, o medie de 11-12% ( ce nu-i va permite un tur doi). Cu un profil de risc de 88% nu are nicio şansă decât aceea de „retragere succesivă”. Domnul senator Ioan Ghişe nu are identificat în imaginea publică portretul de preşedinte, deşi este un politician extrem de valoros şi onest, interesului naţional. Profilul său de risc electoral prezidenţial este ceva mai mare, in jur de 92%. Nici vorbă de turul doi. Aşa cum menţionam în editorialele anterioare, în turul doi vor intra candidatul de stânga şi candidatul PMP (indiferent cine va fi acesta). Cu câteva manevre strategice inteligente, de interes public, Ponta (sau rezerva) poate câştiga alegerile, din primul tur. Revenind la compasiunea pentru cei care suportă actualmente,  sancţiunile legii penale, mă aştept ca,  după Bercea, Mircea, Blejnar, Năstase, Voiculescu, Nicuşor, Gigi etc, să "explodeze  multe alte bombe”  ce sunt conectate la cele două instrumente subversive : privatizarea frauduloasă şi îndatorarea. Aceste explozii pot arunca în aer mita şi corupţia sau pot răscoli, în mod intenţionat, întreaga clasă politică din care, românii să nu poată alege un preşedinte cu sânge străbun. Cu siguranţă, se joacă un astfel de scenariu, la cacialma. Imi asum acest risc spunând că, şi printre aceste elite distructive românii pot identifica un lider capabil să înmănuncheze într-unul dintre cele mai puternice simboluri ale românilor - Preşedintele, roşul sângelui străbunilor, galbenul holdelor şi albastrul infinit al cerului românesc. Sper, că se vor trezi la realitate, vor rămâne în gardă şi vor veghea la înfăptuirea interesului public general - creşterea bunăstării românilor. Imi doresc acest obiectiv naţional cu gândul la sacrificiile făcute de cei 99% dintre românii adevăraţi „ce au rămas printre noi”.
 




prof.univ.dr. gl.mr.r. Petrişor Mandu

vineri, 11 iulie 2014

(1) ROMÂNIA - CATEDRALA DEMNITĂŢII ŞI BUNĂSTĂRII ROMÂNULUI



Interesul public, peste tot in lume, semnifica „cresterea bunăstării umane”. Bugetul este finit, politica este finită, resursele, în general, sunt finite. Încerc să efectuez de ceva vreme un raport argumentat ştiinţific  între funcţional şi nefuncţional, în România. În acest studiu iau în calcul toate componentele esenţiale ale vieţii umane, începând cu componenta economică şi terminând cu cea ecologică. Nu sunt  ierarhizate aceste componente dar , luând ca model matricea economiei de piaţă definim prioritară, componenta economică. Există o alternativă conceptuală religioasă care  defineşte componenta spirituală, drept prioritară şi generatoare de fericire. Probabil, doctrinele religioase se referă la acea fericire cerească  în care „trenul vieţii  opreşte în staţia cu loc de verdeaţă unde nu-i nici durere şi nici suspinare” ( a se înţelege supărare şi tristeţe). Să lăsăm preoţii cu cele cereşti şi să revenim pe pământ, unde putem identifica unele puncte de sprijin pentru susţinerea unor opinii deosebit de pertinente şi de largă utilitate publică.


1. Apărarea drepturilor rezerviştilor militari - redobândirea pensiilor militare de stat


În vremuri de criză este foarte important să ieşim din cercul vicios care ne macină energiile şi ne iroseşte timpul , atât de preţios, pentru fiecare. Redobândirea pensiilor militare de stat, obiectiv impus forţat pe agenda noastră de lucru, de regimul Băsescu - boc, nu a fost îndeplinit şi nu sunt semnale pozitive în acest sens. Principiul contributivităţii, artificial, impus forţat  şi în mod idiot  argumentat de „marii specialişti” ai vremii, introduce în sistemul pensiilor de stat un mare risc, semnalat atât de  riguros şi prompt de colegii din Piteşti, conduşi de dl. col. r. Victor Popescu. Sunt convins de faptul că toţi acoliţii portocalii se vor deghiza şi dilua,  în următorii ani, deja au rămas în culoarea blestemată  numai o treime, ceilalţi sunt metamorfozaţi în culori cameleonice, greu de identificat. Prin urmare, sentinţa publică, pentru profitorii neamului românesc, nu este o soluţie de restabilire a adevărului.  Acest tip de dreptate ar trebui abandonat. Nici în justiţie  nu am ajuns la un adevăr. Se pare că şi aici adevărul este „dincolo de noi”, atâta timp cât „legea este constituţională”.  Camarazii din Filiala 1 Piteşti au parcurs , în justiţie, toate etapele procesuale, ultima fiind CCR, sesizată de ÎCCJ, pentru excepţiile de neconstituţionalitate la OUG 1 /2011. Există un drum deschis spre CEDO de unde va veni o soluţie ce va închide drumul dreptăţii, definitiv. Această instituţie de drept european  a lăsat autonomie guvernului român care ştie „cel mai bine” ce legislaţie trebuie modificată astfel încât „poporul să depăşească criza”. În acest scop legislaţia care limitează drepturile şi libertăţile umane, „în timpul crizei” are acţiune limitată în timp (3-5 ani sau cât doresc muşchii lor). În această situaţie suntem acum. Şansele unei reglementări în justiţie, sunt nule. Corectarea unui astfel de abuz se poate face printr-o soluţie politică, urmată de o soluţie tehnico - juridică. De când a apărut politica, nicio reglementare socială nu s-a făcut de la sine. Au existat, mai întâi, o seamă de  premise sociale ce au executat puternice presiuni de schimbare atitudinală a politicienilor. Oamenii, conştienţi de statutul, rolul şi sacrificiile lor pentru societate au construit , în diferite etape, puncte de vedere comune, pe care le-au susţinut public, politic şi juridic. În ziua de azi şi în zilele ce au rămas din acest secol, nimic nu se va rezolva activând numai ultimele două scene, cea politică şi juridică. Politicul ţine seama , în principal, de scena publică generală, STRADA. Vocile trebuie multiplicate, amplificate, însumate şi direcţionate. Atunci conştiinţa colectivă sau profesională  devine vector de putere şi determinare politică, atunci politicienii se aşează la masă pentru identificarea soluţiei reparatorii. Argumente sunt : drepturile cadrelor  militare  la pensia militară de serviciu a fost anihilat prin reforma artificială bocciană a contributivităţii; aceste drepturi au fost decuplate de la componenta activă de apărare; procedura de recalculare şi revizuire a fost ilegală, încâlcită şi înşelătoare; degradarea unora dintre noi a fost arbitrară şi profund dispreţuitoare; prin mecanisme artificial introduse şi direcţionate au fost create uriaşe crevase în unitatea de voinţă a rezerviştilor. Suntem, cu adevărat într-un cerc vicios. O parte dintre rezervişti, conştienţi de vulnerabilităţile Legii 241/2013, continuă lupta în justiţie pentru restabilirea adevărului. Politica, în mod declarativ, recunoaşte abuzurile săvârşite de Băsescu – boc împotriva militarilor (cele câteva mii de victime ale Legii 241/2013). Comitetul Director, prin vocea col.dr. Dogaru (exclusiv) pune în dezbaterea publică şi prin documentele semnate, sensibilizează instituţiile implicate şi generatoare ale acestui grav delict social. Filialele (câteva) care au mai supravieţuit, prin voci, autorizate continuă încercările de corectare a abuzurilor. Şi totuşi, ne învârtim cu toţii „în jurul cozii”şi, din când în când, mai identificăm printre rezervişti, câte un „vinovat”. Vă supun atenţiei , un "mecanism managerial" simplu (sub formă de opinie personală) pentru ieşirea din această criză a nedreptăţii: Etapa 1: Efectuarea unui dialog cu propria conştiinţă - rezervişti favorizaţi şi nefavorizaţi financiar. . În această etapă trebuie dat răspunsul la întrebarea : „Sunt bine reglementate atât statutul nostru cât şi aspectul juridic al pensionării?”; "Această reglementare este în consens cu statutul şi aspectul general al pensionărilor militarilor din armatele statelor naţionale din NATO" ?  Etapa 2: În această etapă trebuie autoevaluate performanţele obţinute prin recalculare, revizuire, reputaţia personală şi evenual, o reconfigurare a imaginii şi atitudinii proprii în funcţie de răspunsurile identificate în etapa anterioară. Etapa 3: Dacă strategia de „reformă contributivitivă” o găsiţi normală, etică şi echitabilă (din perspectiva eticii, esteticii şi a utilităţii publice), atunci trebuie închis litigiul şi „preamărit reformatorul”.  Se poate pune punct litigiului prin retragere din conflict şi  mutarea acestuia în cartea de istorie  personală ( în cea oficială locul este ocupat de personaje mondene). Dacă reforma contributivităţii o găsiţi imbecilă şi înşelătoare în timp, atunci sunt două soluţii, una tehnică ( reconstituirea, la parametri maximi calitativi, cantitativi şi combativi al SCMD) şi una politică,  constituirea unui partid , în acest an 2014, cu doctrină de centru, pe matricea teritorială  a  SCMD (vă reamintesc faptul că această propunere am adus-o la cunoştinţa CD, în mod public , pe 10 iunie 2014). Soluţia politică nu exclude  pe cea tehnică.  Aceste două tipuri de soluţii sunt complementare.  Soluţia politică  poate satisface crezul ideologic al acelor camarazi care, din puternicele convingeri personale, „nemercantile”, au alunecat temporar, pe dreapta sau pe stânga. Să vedeţi atunci, cât interes şi vânzoleală se va produce în „cuibul cu viespi” al scenei politice. Să vedeţi atunci ce preocupare , atât pe stânga cât şi pe dreapta pentru o bună şi fructuoasă „coabitare” cu noi. Oare este atât de greu să se înţeleagă faptul că numai din interiorul politicii lumea se poate schimba?  Mai este alternativa străzii, dar strada se cumpără şi se vinde  pe acţiuni. Pentru a nu se produce acest fenomen strada trebuie să aibă  o protecţie şi o legitimitate politică.


2. Catedrala bunăstării umane - „un pod prea îndepărtat”, dar posibil


În epoca comunistă a fost construită „Catedrala Cârmuirii Neamului” 

( Casa Poporului) unde , din patru în patru ani, sunt „aceiaşi chiriaşi”. Noul Parlament, ales în 2012, a plasat România în topul ţărilor cu cei mai mulţi parlamentari raportaţi la populaţie.  Unui singur parlamentar român îi revin 32.312 de locuitori, în Franţa, unui parlamentar îi revin 74.600 de locuitori, în Polonia, 64.300, în Germania 134.206, în Spania, 76.923. Întreţinuţi din birurile  impuse asupra sărăcimii, cei 588 de demnitari politici români „trudesc din greu”, de 24 de ani,  pentru construirea „Catedralei Bunăstării Neamului” - România. Pentru că truda lor şi suferinţele noastre bat pasul pe loc, în strategia politică generală a intervenit un obiectiv intermediar, construirea „Catedralei Mântuirii Neamului”. Acestă investiţie evaluată la 200 de milioane de  euro (costurile medii) se va interpune între cârmuire şi bunăstare şi va atenua din trebuinţele fericirii pământeşti în favoarea celor cereşti. Presiunile asupra clasei politice conducătoare vor fi atenuate de nevoile de mântuire a sărăcimii (a se vedea „gloatele de bogaţi şi politicieni” aflaţi la cozile sfintelor moaşte). Poporul va rămâne tributar celor doi vectori de putere, cârmuirea pământeană şi mântuirea cerească. Aceste opinii nu au nicio legătură cu ataşamentul meu la sentimentul religios şi credinţa străbună. Am ctitorit o biserică în Braşov şi am construit , la rându-mi (de-a lungul existenţei) 200 de biserici mai mici. Azi am pus crucea pe biserica cu nr.200 (biserica este sculptată în lemn de nuc şi tei, având dimensiunea de 80 cm). Sunt o fiinţă religioasă, am cunoştinţe, nutresc sentimente profunde, particip la ritualuri şi frecventez instituţii religioase. În plus faţă de alţi credincioşi, construiesc biserici, deţin Crucea Patriarhiei şi detest fariseii, impostorii şi jefuitorii de bunăstare.


 



Din câte cunosc, chiriaşii din ambele catedrale vor cotiza, din greu, pentru ocuparea unui post eligibil ( îl cred pe săracul antropolog religios Teodor Baconschi  - de unde să ia 100 de mii de  euro pentru un loc eligibil? ). Absenţa din proiectele cârmuirii şi ale preoţimii a unei „Catedrale a Sănătăţii Neamului” (200 de milioane euro investiţie suficientă pentru construcţia şi punerea în funcţiune a celui mai modern şi eficient complex de sănătate publică) mă face să cred că drumul spre mântuire  via, calea bunăstării, nu dă bine la popor. Revenind la România identificată în metafora „Catedrala bunăstării Neamului” pot fi analizate unele concepţii şi atitudini  prezentate în media aservită, drept premise contextuale. Spre exemplu, viteazul voievod nu a promulgat Legea privind reducerea CAS cu 5% deoarece „nu crede că această măsură este sustenabilă fără introducerea de noi taxe şi poate genera un risc major de deteriorare a echilibrelor macroeconomice". În macroeconomia de care vorbeşte voievodul echilibrul se manifestă sub diferite forme: a. echilibrul bugetar, adică concordanţa dintre veniturile şi cheltuielile statului; b. echilibrul resurselor de muncă, adică corelaţia dintre volumul, structura şi calitatea factorului uman utilizat şi nevoile de muncă ale entităţilor economice şi sociale; c. echilibrul macroeconomic intern, adică corelarea ratei de creştere a producţiei interne cu cea a cererii de export; d. echilibrul macroeconomic extern , adică acea situaţie a economiei naţionale caracterizată prin existenţa excedentului balanţei de plăţi externe ca urmare a excedentului balanţei comerciale etc. În anul 2013, pentru prima dată după 1989, România a înregistrat un excedent comercial agroalimentar. Însă, balanţa comercială generală este pe minus. Spre exemplu,  în primele 5 luni ale anului 2014, deficitul comercial a fost de 2,28 miliarde de euro (21,27 miliarde de euro la export şi 23,56  miliarde euro la import). Mulţumită bunului Dumnezeu care plouă şi pământului roditor, excedentul comercial agroalimentar de anul acesta va mai îmblânzi viaţa românilor. Cât despre celelalte forme ale echilibrului macroeconomic nici nu poate fi vorba de armonie. Actualul guvern de stânga se pare că îşi face bine lecţiile la economie, dovada fiind „îmblânzirea” substanţială a indicatorilor macroeconomici, avariaţi grav de incompetenţa şi furăciunea portocalie. O altă „îngrijorare a voievodului” este legată de situaţia actuală în care „omul gras – nesimţitul de pensionar” stă în „cârca celui slab – harnicul salariat”. „România are 4,4 milioane de salariaţi şi 5,4 milioane de pensionari”. Dacă nu-l credeţi pe voievod consultaţi datele statistice ale „INS” (sau mai sunt încă 45 de producători de statistici oficiale) . Iată ce se spune în Comunicatul de presă al INS din iunie 2014: ”În România în trim. I/2014, populaţia activă era de 9058 mii persoane din care 8402 mii erau ocupate (anagajate în producerea de bunuri şi servicii) iar 656 mii erau şomeri”. Din populaţia ocupată de  8402 mii (în această cifră intră şi forţele armate şi cei care lucrează în sectorul informal şi la negru), 5781 mii erau salariaţi şi 2621 mii alte categorii (a se înţelege prin alte categorii acei cetăţeni ce produc bunuri sau servicii prin diverse ocupaţii prevăzute de lege şi nu au statut de salariaţi). Migraţia forţei de muncă peste hotare păgubeşte România de încă 2500 mii salariaţi care crează bunăstare în statele UE. În situaţia în care chiriaşii din Catedrala Cârmuirii Neamului ar fi apărat , prin politicile publice, interesul naţional, statistic, numărul celor care trebuie să contribuie la fondul social de pensii este pe undeva aproape de 6,5 - 7 milioane. Numai că, atât sectorul informal cât şi munca la negru sunt benefice clanurilor ce susţin financiar elitele politice, prin urmare, sunt „zone protejate”. De unde să scoată sărmanii candidaţi eligibili, zecile şi sutele de mii de euro? Opoziţia voievodului la Legea privind reducerea CAS cu 5%, ambiţioasă, mediatică şi inutilă va fi temperată treptat, şi legea va fi promulgată. Este ultima încercare de „zăpăcire în masă”, o armă prin care a căpătat statutul de „voievod jucător”. In final, îi dedic un frumos mesaj uman conceput de  Ion Minulescu:

Ascultă, priveşte şi taci!...


Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,


Priveşte, să-nveţi să clădeşti,


Şi taci, să-nţelegi ce să faci...


Mai ai patru luni, Ascultă, priveşte şi taci!...


Prof.univ.dr. Petrişor Mandu