duminică, 14 decembrie 2014

BUN CART ÎNAINTE, COMANDANTE!



Marinarii,  viaţa lor în general, au fost  înconjurate de o aură mistică. Sunt însumate , în acest misticism, elemente de îndemânare deosebită, poate chiar atribuţii neobişnuite care le sunt cerute de  factori de risc cu semnificaţie majoră, toate asociate unui curaj nebun, atât de necesar stăpânirii mărilor şi oceanelor. De la Columb şi Magellan (sec.XV- XVI), societatea şi-a construit imaginea eroică a marinarilor şi anume  că, toţi trebuie să fie oameni speciali, deosebiţi, ce au construit o lume aparte, cu istoria, regulile şi obiceiurile ei.  În zilele noastre, prin comportamentul lor, marinarii descurajează, tot mai mult, această opinie. Şi au determinări serioase în acest sens. Viaţa de marinar, în Marea Neagră românească însemnă: nave vechi, echipaj neasigurat, salarii neplătite, vapoare abandonate, condiţii proaste de muncă, riscuri de îmbolnăvire şi decese. În concluzie, puţinele nave româneşti care au supravieţuit genocidului economic dirijat, circulă sub standarde, tranformând acest „colţ de rai” într-o „mare a ruşinii”.



„Dragă marinarule”

Între 2004-2008, marea românească era precum oglinda, iar creditele luate pe bază de buletin umpleau de fericire măruntaiele românilor. În timpul campaniei electorale din noiembrie - decembrie 2004, am susţinut public atuurile tale politico-sociale : forţa, capacitatea, curajul, afinităţile pro-naţionale, onestitatea, tenacitatea şi carisma.  La cele 51,23% procente cu care ai câştigat dreptul de a cârmui Nava România, a contribuit şi votul meu. Nu credeam atunci că „tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul” va deveni portocaliu şi-ţi va fi „prieten numai ţie, iară mie duşman mi-este”. Toate speranţele mele în puterea portocalie de a cârmui treburile ţării, au fost spulberate odată cu câştigarea celui de-al doilea mandat, în  decembrie, 2009 (coincidenţă sau nu, de la 1 ianuarie 2009, personajul animat de acese eroice şi amator de spanac Popeye Marinarul a intrat sub incidenţa protectoare a legislaţiei europene). Noul context meteo-politic nefavorabil, în care vântul sinistru al crizei, proptit violent în destinele ţării, producea panică în rândul celor 22 de milioane de marinari, te-a surprins descoperit, la toate capitolele cârmuirii. Furtuna economică mondială s-a propagat în toată Europa săltând şi „nava România”, în sus şi jos, ca pe o coajă de nucă. „Piaţa ne-a pus pe toţi, cu spatele la zid”. În ciuda crizei, am început 2010, cu rezultate pozitive: în februarie am luat „un urs de aur” pentru filmul „eu când vreau să fluier, fluier”; în martie s-a lansat Dacia Duster, o primă dovadă a creşterii economice, deşi până în final, nu va creşte deloc; echipa de footbal „Unirea Urziceni” s-a calificat în 16-imile Ligii Europene; 1din 6 români întârzia cu creditele la banci; FMI ne anunţa că nu ieşim din criză şi creşte şomajul şi sărăcia; începeau grevele la RATV Bucureşti; s-a aprobat acţiunea mişelească asupra celor cu „puşca şi cureaua lată” (militarii în rezervă); o treime dintre absolvenţii de liceu nu luau BAC-ul; s-a  votat Legea pensiilor prilej cu care s-a reinventat aritmetica (80=180); la sfârşitul anului, guvernul portocaliu a luat  banii şi de la mame,  iar prin octombrie, 5000 de poliţişti adunaţi în faţa palatului, strigau revoltaţi....ştiţi dumneavoastră ce,  ş.a.m.d. Pe 6 iunie, domnia voastră, îngrijorată de faptul că “Statul arată ca un om foarte gras care s-a căţărat în spatele cuiva subţirel, care e economia”, aţi decis:   „salariile bugetarilor scad cu 25%, pensiile cu 15%, la fel si ajutorul de somaj”. Tot în iunie s-a produs şocul TVA, prin creştere de la 19% la 24%. Nici românii din diaspora nu au avut motive de bucurie (expulzarea masivă a romilor din Franţa). Personal, nu vă port pică pentru faptul că mi-aţi suspendat pensia de serviciu timp de doi ani, că mi-aţi tăiat ulterior salariul de bugetar cu 40%, că am fost obligat să renunţ  la titulatură, pe postul universitar. Practic, toată munca mea de o viaţă a fost anihilată de o lege care interzicea dreptul la muncă. Am rămas cu dreptul de a purta uniforma dar statul nu mi-a asigurat , după norme, o uniformă nouă , la 10 ani. Deşi am contribuit direct, după trecerea în rezervă, la formarea profesională a peste 12 promoţii de economişti, iar prin prestaţia mea universitară, într-o universitate de stat, am  dezvoltat imaginea publică a instituţiei militare, am fost dat uitării . Între timp, epoleţii obedienţilor au strălucit în fiecare an. Ar fi multe de povestit din toate câte s-au întâmplat între 2004- 2014.  Am devenit mai datori, mai dezbinaţi, mai nepăsători, mai corupţi. Şi, totuşi, sunt un norocos. La sfârşitul mandatului buba corupţiei s-a spart. Pentru acest fenomen rar întâlnit în viaţa societăţii româneşti, vă salut cu respect.


„Dragă marinarule”,

Suntem născuţi la interval de doi ani unul de celălalt, în acelaşi judeţ (Constanţa), subsemnatul în municipiul Constanţa, iar domnia voastră în Basarabi, la o aruncătură de băţ de linia de fortificaţii construită de bizantini în sec. X-XI, denumită „Valu lui Traian” (Hasancea – podişul Medgidiei). Avem deja fiecare câte trei nepoţi, să ne trăiască! După 21 decembrie 2014, vom face parte din cei „cârmuiţi nemţeşte” de noul preşedinte ales. Cu siguranţă, în cei 10 ani de domnie, se puteau face mai multe. Rolul de „preşedinte jucător” putea fi înlocuit cu cel al „preşedintelui arbitru”. Precum un principe medieval, aţi abandonat, cu bună ştiinţă, rolul constituţional de arbitru-mediator-moderator şi v-aţi asumat pe acela de jucător, cu scopul de a ţine-n propria mână atât Preşedinţia, cât şi Parlamentul, Executivul, Justiţia, serviciile secrete şi CSAT. Absenţa unui arbitru intern a impus  căutarea altora externi, respectiv,  UE şi SUA. Activităţile partidelor au fost paralizate iar toate propunerile privind Legile salarizării, educaţiei, sănătăţii precum şi concepţiile de regionalizare şi modificare a Constituţiei, au pornit  de la Cotroceni. Sintagma”poporul este suveran şi trebuie ascultat” s-a pierdut  în acţiunile politicienilor de a cumula funcţiile de partid şi de stat.
Suprimarea „legală” a dreptului la muncă în 2009 şi „legalizarea” dreptului la furat puteau  funcţiona , mai corect, prin inversarea subiectului de drept.
Deficitul de suveranitate naţională, impus din cancelariile străine, putea fi anihilat prin solidaritate naţională. În loc să transformăm Rusia în inamic puteam să dărâmăm zidul istoric care ne desparte şi, în locul său, trebuia să construim o punte de legătură împăciuitoare, între vest şi est. Oricum, războiul dintre vest şi est dacă va fi purtat sub formele violente, nu poate fi decât atomic. Şi atunci unde-i raţiunea politico-diplomatică şi cine-i învingătorul? Poate sfârşitul raţiunii, al vieţii, al creaţiei. Numai creierele spălate pot gândi că, un scut antirachetă plantat între pepenii din Dăbuleni poate intimida URSUL şi anihila misterele vectorilor atomici din zonele Caucaz, Urali şi de sub calota Glaciară. Generaţiile tinere sunt credule şi tot mai influenţate de  politica berbecului, datorită unui mediu bio-psiho-social şi politic tot mai violent. Generaţia noastră este depăşită de nevoile de supravieţuire. Politicienii sunt contaminaţi profund , de gripa şpăgară. Soarta naţiunii este lăsată în grija economiei de piaţă, iar problemele interne în loc să fie gestionate sunt expuse pe taraba europeană. Aceste erori în procesul cârmuirii au generat deocamdată numai „partidul Facebook”, dar cât de curând vor apare, „sindicatul Facebook”, clanul Facebook”, „justiţiarii Facebook”,ş.a.m.d. Aceste apariţii bizare vor segmenta atât interesul naţional , cât şi mecanismele sale de subzistenţă. Dacă vom continua tot aşa, drumul dezastrului va fi fără întoarcere. Singura speranţă rămâne în resetarea clasei politice şi punerea în funcţiune a pârghiilor juridice de responsabilizare a acţiunilor ei. Procesul a fost demarat spre sfârşitul mandatului şi, pentru acest fenomen vă salut, cu respect. Este adevărat, că cel care cârmuieşte o naţiune poate greşi, dar spiritul naţional de ce a dormit în toţi aceşti ani? Noi românii am fost obişnuiţi să dăm întreaga vină a nereuşitei noastre, pe seama principelui. Personal, mă disociez de această atitudine care demască lipsa de implicare socială. 


„Dragă marinarule”,

Întoarcerea pe mare, nu este o soluţie. Bătrânii lupi de mare au rămas de domeniul poveştilor marinăreşti. Întoarcerea în PMP şi transformarea acestuia într-un partid naţional cu parametri şi viziuni europene poate fi o soluţie benefică, în măsura în care,”treceţi în rezervă toţi baronii portocalii”. Intrarea în PMP poate constitui şi pentru subsemnatul o opţiune. Până când opţiunile noastre vor deveni, din nou , convergente, vă urez „BUN CART ÎNAINTE” şi vă sugerez, cu cea mai bună intenţie (prin  cele două imagini), două preocupări  creştine, pentru timpul liber. Dumnezeu să vă călăuzească paşii, viaţa şi destinul, în lumină, fericire personală şi sănătate!





Gl.mr.r.prof.univ.dr. Petrişor Mandu – membru al SCMD


duminică, 7 decembrie 2014

"CLANUL TRANSPARTINIC POLITICO-PENAL" ŞI "GRIPA ŞPĂGARĂ"



În secolul al XVII-lea, savantul suedez Carl von Linne a publicat lucrarea “Systema Naturae” în conţinutul căreia a argumentat ştiinţific departajarea naturii (imperium Naturae) în trei regnuri: regnul vegetal (plantele şi ciupercile), regnul animal (animalele) şi regnul mineral (mineralele şi toate corpurile naturale nevii). “Taxonomia Linneană” este conceptul rămas de la savant care separă organismele vii în două regnuri: regnul vegetal şi regnul animal. Conform conceptului repectiv aceste regnuri sunt împărţite în clase, familii, genuri  şi specii. “Problema omului” a rămas în dezbatere publică timp de două milenii  şi încă se cere cu insistenţă o rezolvare ştiinţifică. Conform Legendei biblice, omul a fost conceput şi realizat de forţa divină din “lut roşu”peste care s-a insuflat “spiritul nemuritor”. Au existat şi alte concepţii antice conform cărora, originea omului era identificată în alte structuri materiale. Aristotel, prin gândirea sa enciclopedică, l-a inclus pe om în regnul animal determinându-l ca “zoon politicon”. Ultimul mare medic greco-roman al antichităţii Claudius Galenus din Pergam(n.129 –d.216), unul din fondatorii anatomiei şi farmacologiei, medic al împăratului roman Marcus Aurelius şi, peste 1500 de  ani, anatomistul englez E. Tyson au argumentat clasificarea omului în cadrul regnului animal (prin analogia structurii corpului omenesc cu cel al maimuţei). Cu unele limite şi erori, poziţionarea omului în regnul animal este valabilă şi în prezent. Omul este o parte componentă a naturii, având cele patru legături de rudenie cu toate organismele vii (universalitatea codului genetic, structura celulară, compoziţia chimică şi căile metabolice principale). Datorită acţiunii factorilor sociali, oamenii se deosebesc esenţial de animale prin vorbirea articulată, gândirea abstractă, posibilităţile nelimitate de confecţionare a uneltelor de muncă, sentimente, atitudini şi comportament. În concluzie, conform celor prezentate, facem parte din clasa „Mammalia” (ne hrănim puii cu lapte), familia „Hominidae” (oamenii), genul „Homo”(omul), specia „Homo Sapiens” (omul înţelept).

Antropogeneza şi forţele motrice ale „clanului transpartinic politico-penal”
Comportamentul oamenilor este variat în funcţie de procesul apariţiei şi dezvoltării fiecăruia. Asupra intensităţii antropogenezei („anthropos”-om, „genesis”- naştere) influenţează atât factori biologici cât şi factori sociali (culturali). Odată cu apariţia democraţiei politice, din  specia „Homo Sapiens” s-a desprins o nouă ramură, mult mai tupeistă decât „omul înţelept” denumită de subsemnatul, printr-o unitate semantico-sintactică stabilă, „clanul  transpartinic, politico-penal”. De-a lungul istoriei civilizaţiilor, în fiecare epocă, inclusiv în „epoca de aur” au funcţionat „clanurile transpartinice politico-penale”. Am abandonat lecţiile de istorie (nu cred că mai interesează pe cineva) şi am să mă refer la „clanul transpartinic politico-penal” actual. Antropogeneza acestui clan periculos pentru existenţa românilor îşi are rădăcinile adânc înfipte în „clanul monocolor politico-penal comunist”. Dacă încercaţi o descriere antropologică a principalelor figuri ce au condus România post-Decembristă veţi constata că multe din biografiile politice actuale sunt descendente din cele ale comuniştilor înflăcăraţi ai „epocii de aur”. Sub patronajul lor politic, timp de 25 de ani, s-a format „clanul transpartinic politico-penal”, actual. Forţele motrice care au generat o asemenea componentă nocivă a politicii româneşti au fost atât de natură biologică, cât şi de natură socială. Printre factorii biologici exemplific: ereditatea- factorul care a transmis şi păstrat caracterele ereditare de la înaintaşii clanului, la urmaşi; variabilitatea- ce a permis căpătarea de noi caractere spacifice economiei de piaţă; instinctul social al luptei pentru existenţă - ce a asigurat prosperitate rapidă în condiţiile lipsei de concurenţă; exerciţiul- ce a asigurat dezvoltarea unor simţuri specifice organizării şi realizării jafului naţional; înmulţirea - factor ce a permis, în contextul existenţei formale a unor instituţii,  înmulţirea membrilor acestui clan”precum ciupercile după ploaie”. Dintre factorii sociali pot reaminti: nemunca, tupeul şi incapacitatea de a produce ceva; dezorganizarea socială ce  a permis înavuţirea ilegală şi rapidă fără penalităţi juridice; limbajul articulat, convingător  catalizat prin şpagă sau mită; conştiinţa de „clan penal” formată în „zona liberă”, ieşită de sub incidenţa legii. Comportamentul membrilor acestui clan a fost, de-a lungul ultimilor 25 de ani,destul de variat. Sociabili sau singurateci, activi sau pasivi, persoane publice sau private, educaţi sau needucaţi, blânzi sau violenţi membrii „clanului politic penal” au jucat pe diferite scene politice, de la stânga la dreapta. Dacă nu sunt destul de convingător putem efectua împreună un scurt exerciţiu. Se cunoaşte faptul că, Legea Administraţiei Publice din 2001, a propulsat preşedinţii Consiliilor judeţene în cei mai puternici oameni la nivel local. Avem 41 de preşedinţi ai Consiliilor judeţene din care 21 au dosare penale. O zicere celebră spune „puterea absolută corupe absolut”. Dacă mai adăugăm şi cele ale vicepreşedinţilor ajungem la cifra record de 50. În lipsa unei monitorizări stricte din partea cetăţenilor, aleşii noştri au devenit „clienţii procurorilor”. Continuând logica aleasă ajungem în Parlament unde, din 580 de parlamentari, în octombrie 2014, 35 aveau probleme cu legea. Dacă am face o radiografie penală şi în rândul primarilor , viceprimarilor şi consilierilor, cifra totală a aleşilor penali ne-ar lăsa muţi de uimire. Dacă în spatele lor am încolona membrii întregii reţele – penale, formată din mafioţi, afacerişti, cămătari, recuperatori, finaţatori, protectori şi intermediari, se poate proiecta anvergura „clanului transpartinic politico – penal” actual. Principalele acuzaţii aduse membrilor „clanului transpartinic politico-penal” sunt: faptele de corupţie; efectuarea de operatiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia si dare de mită; conflicte de interese şi fals în declaraţii; achiziţionarea, în condiţii nelegale, a unor locuinţe de serviciu şi terenuri la preţ subvenţionat; abuz în serviciu contra intereselor publice; încheierea de contracte ilegale; înşelaciune cu consecinţe deosebit de grave;  fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnatură privată; fraudarea referendumului; trafic de influentă; constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, precum şi de instigare la infracţiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor; complicitate la luare de mită; obţinerea de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite etc  (toată gama de infracţiuni).  Toate aceste infracţiuni alcătuiesc o molimă denumită generic de subsemnatul „gripa şpăgară”. Unele instituţii ale statului au găsit atât antidotul cât şi vaccinul adecvat molimelor cu care deja ne-am familiarizat: „gripa aviară” şi „gripa porcină”. Încep să fiu convins de faptul că aceste „plimbări” destul de dese la instituţiile abilitate, demonstrează că a început „vaccinarea” membrilor „clanului transpartinic politico-penal” împotriva „gripei şpăgare”, iar noile „locuinţe temporare de serviciu” pentru unii politicieni infractori reprezintă „antidotul gripei şpăgare”. Doresc să fiu bine înţeles.  Acest clan nu a infectat toată clasa politică. Rămân la concepţia indiscutabilă conform căreia, politica semnifică, în primul rând, o activitate necesară vieţii sociale, un suport pentru fiinţa umană, pentru existenţa ei liberă şi demnă. Politica, în afară de guvernare (gestionarea treburilor publice), mai reprezintă mediul ambiant, favorabil manifestării drepturilor, obligaţiilor şi toleranţei umane. Politica reprezintă suportul şi energia necesare construirii şi cuplării societăţii româneşti la viteza cu care se schimbă lumea, într-un permanent dans energetic. Politica mai este instrumentul care vindecă bolile neputinţei, sărăciei, corupţiei şi mediocrităţii, este privilegiul defavorizaţilor şi, în final, politica este metoda prin care ne menţinem verticalitatea umană şi certificatul de naţiune europeană. Toate aceste atribute formidabile ale politicii nu ar fi  posibile dacă instituţiile abilitate ale statului nu-şi îndeplinesc funcţiile. De câte ori mă aplec asupra hârtiei pentru inserarea în pagini a unor gânduri, opinii sau analize, încerc să aleg unele secvenţe sau episoade care să reflecte cât mai corect autenticul faptelor de viaţă din aceste vremuri tulburi  trăite de români. Prin natura profesiei de militar, după o carieră reuşită şi demnă pe durata a 38 de ani în Forţele Aeriene ale Armatei României şi cadru didactic universitar, am avut privilegiul de a lua contact cu „harta vie” a unui popor a cărui predispoziţie către o afirmare în elita mondială a fost aproape în permanenţă atenuată de o luptă politică iresponsabilă, internă, amplificată până la paroxism pentru câştigarea puterii. Esenţa acestei lupte trebuie identificată în calitatea politicii autohtone şi comportamentul unor politicieni penali.  Se spune că personalitatea şi comportamentul unui om reprezintă  media aritmetică ale acelora cu care acesta a conlucrat, de-a lungul vieţii. Se pare că unora le-a fost dat să lucreze şi printre multe „gunoaie”. Acesta este principalul motiv pentru care am rămas „dincoace de bariera scenei politice”.

Gl.mr.prof.univ.dr. Petrişor Mandu

duminică, 30 noiembrie 2014

1 DECEMBRIE 2014 - ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

prof. univ.dr. gl. mr. r. Petrişor Mandu

sâmbătă, 4 octombrie 2014

COMUNICATUL NR.93



COMUNICATUL NR.93
AL BIROULUI OPERATIV AL S.C.M.D.  FILIALA 1 BRAŞOV

Întrunit în Şedinţă, în data de 04.10. 2014, ora 10.00, la sediul Federaţiei Sindicale “Înfrăţirea” din Braşov, Biroul Operativ al Filialei 1 Braşov, la care au fost prezenţi toţi membri, a hotărât , în unanimitate, următoarele:

1. Neparticiparea niciunui reprezentant al Filialei 1 Braşov , la  Consiliul Naţional al Reprezentanţilor, al S.C.M.D. ce va avea loc la Alba Iulia, în zilele de 17 şi 18 octombrie, anul curent;

2. Adoptarea unei atitudini de pasivitate, neimplicare, a membrilor Biroului  Operativ al Filialei, în activităţile viitoare ale SCMD, până la 31.01.2015, dată la care, în funcţie de numărul de membri, Filiala va avea o nouă conducere, va deveni  nefuncţională sau va fi desfiinţată prin decizia BOC (pentru a nu se înţelege altceva, menţionăm Biroul Operativ Central, al SCMD).


Această Hotărâre a  Biroului Operativ al Filialei 1 Braşov a fost determinată de următoarele evenimente şi atitudini manifestate în interiorul SCMD, astfel:

a.    Nu  aderăm, în niciun fel, la strategia de a formula şi practica instrumentul ultimatumului, la adresa partidelor politice;
b.    Nu aderăm şi nici nu acceptăm discordia produsă între Filiale , limbajele “camaradereşti” practicate, intenţiile răuvoitoare mascate cu naivitate, publicate atât pe Blogul central cât şi pe cele ale anumitor Filiale ale SCMD;
c.      Suntem dezinformaţi asupra situaţiei reale a filialelor funcţionale din SCMD. Am înţeles că sunt 17 desfiinţate iar alte câteva zeci, nefuncţionale. Noi apreciem că, singurul motiv pentru convocarea CNR este analiza situaţiei critice numerice şi atitudinale a membrilor SCMD şi, în consecinţă aprobarea unei strategii de reconstrucţie sindicală. Situaţia numerică absurdă în care ne găsim în prezent, nu ne mai permite o funcţionare normală şi legală;
d.    Noi apreciem că, singurul interes pentru care ne-am solidarizat în SCMD a fost recâştigarea pensiei militare anterioare iar “fluturarea” unor principii de etică şi camaraderie, a devenit tot mai penibilă;
e.  Apreciem că în SCMD, interesul egoist  individual şi de grup anulează interesul general sindical, produc o confuzie generală şi o stare patologică de interese divergente;
f.           Nu acceptăm ca singurul responsabil pentru această situaţie critică să fie BOC (Biroul Operativ Central al SCMD) şi preşedintele Dogaru Mircea, iar miile de membri care au abandonat SCMD, precum şi unii lideri programaţi să destructureze SCMD să fie exoneraţi de această responsabilitate;
g.      Apreciem că, ne confruntăm cu o gravă lipsă de maturitate socială şi morală iar lupta şi acuzele absurde între indivizii vocali ai SCMD, copiază întocmai scena politică coruptă şi incapabilă de reconstrucţie naţională;
h.    Noi apreciem că, atât poziţionarea CNR în timpul campaniei prezidenţiale cât şi pichetarea sediului PSD într-o asemenea etapă, este o eroare tactică,  ce poate fi interpretată ca o implicare în campania electorală.

Hotărârea adoptată azi 04.10.2014, este semnată de următorii: 
PS. TOATE ACŢIUNILE ŞI EDITORIALELE VOR FI PUBLICATE PE: petrisormandu.wordpress.com

luni, 29 septembrie 2014

O ŢARĂ BOGATĂ, CU ATÂT DE PUŢINI OAMENI FERICIŢI



Economia de piaţă introdusă, cu sălbăticie, după 1989, a împrăştiat milioane de români pe toate meridianele lumii şi a reconstruit , din cenuşa comunismului forţat,  o nouă  Românie, săracă de  sentimente, de oameni de valoare, de familii întregi, de oameni fericiţi. Explicaţia acestui fenomen al migraţiei masive ar trebui să plece din sentimental profund al neâncrederii în găştile de reprezentare politică, din răul implementat cu dibăcie în societate, din sentimentul dezamăgitor al speranţei de mâine. În cei 24 de ani de economie de piaţă, şmecheria şi tupeul au ieşit învingătoare în toate confruntările politice, economice, sociale, culturale  şi chiar spirituale. Între demagogie, înşelăciune, corupţie şi “nevinovăţie” înghiţim, din patru în patru ani, minciunile celor care ne conduc destinele, din rău în mai rău, din prost în mai prost, din penibil în tot mai penibil. Nici până azi nu se ştie, deşi se vorbeşte mult, cine controlează, pe cine. Bogate în “informaţii explozive”, emisiunile TV induc în eroare în loc să clarifice. Se tot clămpăneşte despre aservirea străină, manopera prelucrării statistice frauduloase, agenţi ai ocultei financiare plasaţi la conducerea unor instituţii, mafia transnaţională şi fraudarea asigurărilor de sănătate, subevaluarea datelor economiei reale şi decizii politice greşite, fără să existe vinovaţi. Puşculiţele partidelor politice  sunt conectate, prin firmele private, la banul public, iar cele ale trusturilor media private, câinii de pază ai „democraţiei” sunt conectate la bugetul CNAS. Incompetenţa propriei clasei politice dă în clocot în permanenta campanie electorală ce nu mai ţine cont de nimeni şi de nimic. Printre clişee şi sloganuri electorale, suntem bântuiţi de aceleaşi figure politice “spălate” de la o etapă la alta precum banii sau creierele noastre. În acest context, taraba electorală prezintă românilor 14 modele prezidenţiale din care, exact ca la loz în plic, trebuie extras unul. Actuala campanie electorală aduce şi un suflu nou, pentru prima dată în ultimii 70 de ani, posibilitatea alegerii unui principe român, de etnie germană. Modelul unui preşedinte a rămas atârnat „în coadă de peşte” între comentariile unor lucrători în presa privată (moderatori) şi invitaţii acestora - propagandiştii de partid. Intrată în malaxorul comentariilor sterile, fişa postului prezidenţial este încă eliptică de componentele de bază ale unei personalităţi de asemenea rang şi în consecinţă, de dimensiunile profesionale ale fiecărei componente. Electoratul român continuă să fie dezinformat asupra modelului orientativ al unui preşedinte compatibil cu aspiraţiile naţionale şi tendinţele de evoluţie ale contextului global. Îmi este greu să cred că, un singur om poate trage semnalul de alarmă şi, odată ales, poate să oprească caruselul înaltei corupţii politice instituţionalizate şi să evite pericolul de deraiere a democraţiei.  Statul, poporul, ţara, naţiunea au născut, crescut, educat şi ales în funcţiile de decizie politică supremă, astfel de personalităţi. Prin urmare, dacă dorim cu adevărat să schimbăm macazul spre şansă şi prosperitate este momentul să demascăm eşecurile din programele politice,  să le propunem, spre dezbatere, unele teme electorale şi să cerem răspunsuri şi atitudini  edificatoare. Apoi nu ne rămâne decât să alegem şi să monitorizăm prestaţia. Prin urmare, aştept de la cele 14 personalităţi intrate în cursa pentru Cotroceni, unele clarificări şi soluţii ,la următoarele teme:

· Am acumulat o îndatorare enormă, în urma unui război invizibil având ca obiectiv final, cucerirea şi inrobirea definitivă. Folosind drept muniţie dobânda, băncile, în cooperare cu guvernele şi multinaţionalele, au aplicat acele tactici economico-financiare de luptă economică specifice dependenţei şi înrobirii. Având minţile controlate , românilor, li se fură de sub nas toate bogăţiile. Un popor îşi poate sfârşi istoria dacă nu-şi schimbă modul în care îşi concepe existenţa. Este greu să păstrezi o ţară atât de bogată fără luptă. Capitalul gigantic al românilor este dat de  resursele naturale, cele 220.000 de hectare de pădure virgină, de Munţii Carpaţi, DunăreAlbastră şi Delta ei, Marea Neagră cu platoul continental extrem de bogat în hidrocarburi, cernoziomul ciocolatiu din câmpiile Bărăganului, Tisei şi Moldovei, toate tipurile de sol din Dobrogea, precum şi o cultură multimilenară încorporată într-o inteligenţă nativă şi o sănătate incontestabilă. Cu toate acestea nu avem soluţii pentru ca „anvelopa financiară ialomiţiană” să devină naţională şi îndestulătoare. Suntem mereu avertizaţi că hrănirea, educaţia, îmbrăcămintea, salariile, pensiile, economia pot fi menţinute prin îmrumuturi şi îndatorare externă. Modul acesta de a concepe existenţa nu mai poate fi dus mai departe de alte generaţii, fără schimbări radicale. Pentru simplul motiv că poporul român nu suportă politica publică a trădării şi înrobirii. Merită poporul român un asemenea experiment?

·       Trăim într-un haos artificial creat prin comportamentul politic viciat în goana după averi şi funcţii tot mai mari. Completăm acest comportament viciat de intenţia de mituire a poliţistului care ne dă amenzi, de  a suna pe cutare pentru a obţine un document, a apela la o relaţie pentru a ne angaja un apropiat, de a da mită în schimbul sănătăţii. Prin manipulare suntem separaţi cu toţii de lumea în care visăm să trăim, o lume fără corupţie, fără hoţie, cu egalitate de şanse, mai prosperă, mai curată, cu politicieni mai eficienţi.Am fost intoxicaţi cu câte o reformă, pentru  fiecare componentă esenţială a  vieţii, din patru, în patru ani. De regulă , desele legi reformatoare sunt destinate să ascundă ciordelile  unor infractori de drept comun, “promovaţi” de partide la cârma unor instituţii ale statului,  nicidecum să satisfacă mizele din sănătate, învăţământ, cultură etc. Drept rezultate, aceste reforme au ejectat în spaţiul infracţional mulţi clienţi politici compromişi moral, prin abuzurile şi ilegalităţile săvârşite. La orizontului anului 2015, un nou lot infracţional va bate, probabil , la porţile puşcăriilor. Cu toate că unele instituţii avertizează  că “vremea rostogolirii vinovaţilor între partidele politice şi jocul de ping-pong cu România,  devine din ce în ce mai periculos”, partidele continuă să promoveze în ierarhii, persoane incompetente şi obediente. Merită poporul român un asemenea experiment?

·       Preţul la carburant a crescut în cele mai ridicate ritmuri înregistrate în lume, un litru de benzină fiind de două ori mai scump decât în SUA, de patru ori mai mult decât în EAU(Emiratele Arabe Unite). Schimbarea periodică şi frecventă a modului de calcul a accizelor face tot mai mulţi români “fericiţi”. În 2014, spre exemplu, după Cipru, avem cel mai mare ritm de creştere a preţului la benzină. Pe parcursul anului 2014, în statele vecine, Bulgaria şi Ungaria, precum şi în alte 8 state europene, benzina s-a ieftinit. În Luxemburg benzina este mai ieftină (1,3 euro) iar salariile de zece ori mai mari. Merită poporul român un asemenea experiment?

·        Dispărând luminiţa de la capătul tunelului, “strategul” boc a gândit că, prin tăierea salariului cu 25% şi a pensiei cu 15%, România va ieşi din colaps şi va fi repusă pe şine.  Măsurile respective, barbare şi ilegitime au fost “legalizate”, prin arătătorul liderilor de grup, din Parlament.  Au fost nenorociţi dascălii care pun creionul în mână, părinţii pensionari care au  lăsat o ţară fără datorii, personalul medical care se zbate între  sărăcia personală şi mizeria din unităţile sanitare să salveze viaţa românilor, o parte a militarilor în rezervă constituiţi în “victime colaterale”. O ţară întreagă a consemnat că nici parlamentarii, nici guvernanţii, nici sutele de mii de vile , nici preşedintele jucător şi nici baronii locali nu erau crizaţi. În timp ce subsemnatului i se suspendase pensia de serviciu (un drept câştigat),o sumedenie de căpuşe lacome şi fără control sugeau la pieptul AGA şi CA din companiile şi băncile de stat , îşi construiau vile cu iaht la scară pe plaiurile Snagovului, acumulând averi nemeritate. Alături de Letonia, România lui boc a devenit între 2009 şi 2012 “experimente controlate ale politicii dure de austeritate. Merita poporul român un asemenea experiment?

·       Înţeleptul chinez Sun – Tzu spunea, cu mult înainte de Hristos,”Nicio ţară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior”. Românii sunt obligaţi să consume zilnic  produse alimentare tratate chimic, sunt supuşi unor intoxicaţii fizice şi mentale, emoţionale şi verbale, direct proporţional cu dorinţa de îmbogăţire a conducătorilor. Inteligent şi activ românul trebuie manipulat zilnic, pentru a rămâne indiferent, incapabil să reacţioneze la abuzuri, stimulat să plece capul, incapabil să schimbe ceva în jurul său. Pentru cucerirea unor ierarhii şi avantajele unei vieţi luxoase unii politicieni se înclină obedient la deciziile luate  în cancelariile occidentale. Acţiunea neoliberală, postcolonială a instituit imperiul fricii în care omul  nu mai este capabil de jerfă şi nu mai este interesat de un zbor spre orizonul demnităţii. Prin manipulare continuă, minţile , sufletele şi inimile devin captive şi neputincioase. Astfel, sunt create toate condiţiile pentru a lăsa pe alţii dinafară să decidă în locul lor, să fie trataţi ca fiinţe incapabile de un  destin fericit. Merită poporul român un asemenea experiment?

·       Avalanşa de incultură şi influenţa parazitară a mediei determină tânăra generaţie să meargă pe linia minimei rezistenţe conform principiului minimei acţiuni (formulat de Maupertius şi fundamentat teoretic de Euler). Fiind  activ în sistemul de învăţământ universitar de stat, peste 43 de ani, am înţeles sensul denumirii bombastice a “programelor naţionale de  educaţie”. În educaţie şi cercetare vorbim de mediocritate, abandon, resemnare, proiecte preferenţiale, strâmbe şi prăfuite, despre bani consumaţi, în zadar. Unele evaluări internaţionale situează  învăţământul românesc pe locul 47, din 57 de state.  Fiecare schimbare de ministru şi de guvern  a schimbat atât  politicile educaţiei şi cercetării, cât şi cadrul legislativ, destructurând orice încercare de implementare strategică a standardelor educaţionale europene. În goana după bani şi proiecte, administraţiile unor universităţi joacă "alba-neagra" cu valoarea şi non- valoarea într-o scenă vicioasă a nulităţii. "Avem nevoie de generaţii mediocre care să accepte necondiţionat, statutul "sclavizării moderne" par să ne spună exponenţii reformării perpetue. Aceşti oameni mediocrii, vor accepta condiţiile impuse de angajator, îşi vor vinde ieftin forţa de muncă, vor garanta luxul privilegiaţilor. Mediocritatea şi lipsa de sănătate sunt premisele indiferenţei sociale. Aşa se explică alocările bugetare, batjocoritoare pentru educaţie şi sănătate.  Vă mai aduceţi aminte de şuşoteala managerială produsă la urechile lui Funeriu  în dramatica conferinţă de presă?  Provocarea malignă a incompetenţei în educaţie ne îndepărtează tot mai mult de şansele restabilirii valorilor profesionale şi morale. Iar intelectualii (cadrele didactice) păstrează o tăcere complice. Ne mor copii prin ghenele şcolilor deficitare şi insalubre, procentul de abandon şcolar este printre cele mai ridicate din UE, mafia manualelor face jocurile firmelor clientelare, tineri voluntari (din Spania, Coreea de Sud, Franţa, Italia, Olanda, Danemarca, Armenia, Georgia, Camerun, Sierra Leone etc,) ne stâng gunoaiele din satele şi comunele patriei, voluntarii olandezi ne repară şi ne vopsesc băncile din şcoli , lustruiesc duşumelele, văruiesc Wc-urile, fac reparaţii curente la clădiri şi săli de clasă,  Prinţul de Wales ne învaţă să preţuim valorile rurale autentice, iar soldaţii americani ne ecologizează plajele. Instrumentele media, prin mesajele permanente de natură sexuală, carnală, de tip propagandistic, revoltător, de ură şi furie, de atacuri fizice şi crime, afundă omul de rând în superficialitate, negarea realităţii, separare şi absenţa armoniei sociale. Ce rost mai are să înveţi, dacă poţi deveni milionar doar ştiind să te iscăleşti? Ce rost mai are să te internezi în spital dacă medicul iţi trimite familia să-ţi cumpere medicamentele de la farmacie? Din ce să trăieşti la pensie dacă firma la care lucrezi te plăteşte la negru cu 800 de lei, mucind 10 ore,  iar pe ştat figurezi, oficial,  cu 200 de lei pentru 2 ore? Ce rost mai are să te înscrii la un concurs dacă din cei 10 candidaţi înscrişi, câştigă cel de-al 11 – lea care nu era înscris ? Ce rost mai are să te implici dacă pensionarii sunt consideraţi o generaţie expirată şi asistată social? Omul a devenit o “resursă umană” într-o umanitate îngenunchiată de atâtea rele. Merită poporul român un asemenea experiment?

·        Este destul de ciudat testul de diplomaţie pe care îl aplică preşedintele jucător celui pe care-l apelează prin expresia “dottore”. La Congresul PNTCD din 27.09.2014, preşedintele jucător comunica participanţilor ideea că ”Victor Ponta este exemplificarea perfectă a farsorului, a aceluia capabil să spună una la Houston, să spună exact contrariul, să-şi manifeste admiraţia pentru Partidul Comunist Chinez, la Beijing”. În vară, referinduse la etimologia expresiei “dottore”, aplicată în discursul politic spunea că,” Eu când i-am zis Dottore lui Ponta m-am referit la doctorul din comedia dell arte, care se pricepea la tot şi era prost de dădea în gropi”. Aflat în vizită la Beijing, la începutul lunii septembrie 2014, premierul a afirmat că “România este mândră de prietenia tradiţională cu China şi că admiră partidul comunist chinez pentru felul în care şi-a condus poporul pe calea socialistă”. Sigura eroare produsă în această afirmaţie este absenţa “căii capitaliste”. Cu siguranţă, China a adoptat imediat după Congresul P.C. Chinez din 1978, două căi de dezvoltare, una socialistă şi cealaltă capitalistă. Preşedintele Deng-Xiaoping de atunci spunea:”Nu contează ce culoare are pisica, poate să fie neagră sau albă, important este să prindă şoareci”. De atunci, politica Chinei vizează patru valori sau domenii de modernizare: industria, tehnologia, agricultura şi armata. Mulţi analişti apreciază că China se află în faţa celui de-al cincilea domeniu al modernizării “democraţia şi statul de drept”iar drumul către prima putere mondială este deschis. Cum să mai poată conduce lumea  şi să-şi impună deciziile în faţa Chinei când guvernul american îi este dator vândut? Preşedintele jucător încă mai apreciază China drept un “colos cu picioare de lut”.Probabil , nu a fost informat că China deţine cele mai mari rezerve valutare din lume (2,4 trilioane de dolari) cam de patru ori mai mari decât fondurile de împrumut ale FMI, dispunând de cea mai serioasă protecţie împotriva volativităţii pieţei financiare. Că produce peste 60% din producţia mondială de cuptoare cu microunde, DVD-uri, copiatoare, jucării, biciclete, rame de ochelari, pantofi etc. Că şi-a desenat harta geopolitică suprapusă peste harta energetică, alcătuind cupluri energetice strategice cu Rusia, Arabia Saudită şi Iranul. Cum să nu să ţină seama de opinia Chinei în ONU când toţi votanţi îi datorează bani? Cum să refuzi prietenia cu China , cel mai important cotizant la FMI, când toată planeta este datoare la FMI? Cum să refuzi prietenia cu China când aceasta este campioană la deficitul bugetar, strângând şi acumulând bogăţiile lumii? În concluzie, aprecierile premierului faţă de sistemul  mixt de centralism politic şi relaxarea economică controlată sunt elemente care nu fac rău nimănui, mai ales parteneriatului strategic cu SUA.  Mai ales că, în primăvară, Vladimir Putin  a vizitat China cu scopul de a reanima lumea multipolară iar Barack Obama a declarat tot în acest an că “Relaţiile între SUA şi China vor modela secolul al XXI- lea, ceea ce face ca acestea să fie printre cele mai importante relaţii bilaterale din lume”. Se vede că preşedintele jucător a lipsit la conferinţele de geopolitică. Regret nespus de mult faptul că, noua conducere a Universităţii de stat din  Braşov, la care am fost titular 10 ani pe acest curs  a renunţat la serviciile subsemnatului, înlocuindu-le, cu surogate. Altfel, l-aş fi invitat, după alegeri, pe domnul preşedinte jucător la cursul “Evoluţia raportului de forte şi dinamica intereselor marilor puteri”. Poate reuşesc să-i conving pentru a alege în geopolitica românească şi mai ales în diplomaţie, calea nonviolentă, calea paşnică, singura promiţătoare de succes.  Am să închei spunând că “este în zadar să te umflii în pene atunci când acestea lipsesc cu desăvârşire”. Destinele românilor se joacă încă la ruletă. Merită poporul român un asemenea experiment?

·        Nu constituie o noutate faptul că asasinii economici au pus ochii pe averile şi bogăţiile românilor încă dinainte de 1989. Gravitând în jurul clicilor politice aceştia vin cu “sacul plin de democraţie” şi pleacă cu sacul plin cu bani. Bogăţiile românilor sunt deosebit de apetisante. După revoluţie, “băieţii deştepţi”, în realitate căpuşele privatizării, legate ombilical de partidele politice, au luat prizonieră o ţară întreagă care a asistat neputincioasă, dintr-un lagăr al  consumatorului îndatorat, la întregul spectacol al furăciunii. Fără a se ţine cont de toate aspectele juridice, tehnice şi financiare, de perioadele dificile existente pe plan naţional şi internaţional, de realitatea pieţelor, de preţul real al activelor şi cota de participare a partenerului străin, bogatul şi puternicul stat român şi-a  schimbat proprietarul prin falimente repetate, donaţii pe nimic, presiuni extraordinare din partea FMI şi investiţii străine simulate. În cazul Fondului Proprietatea lucrurile au mers din rău în mult mai rău, jaful fiind scăpat de sub control. În cei 24 de ani a avut loc un transfer complet de proprietate , aproape gratis, din proprietatea românilor în proprietatea bancherilor internaţionali. Persoane corupte şi ilegitime, sub masca consilierii “perfect avantajoase” au subminat economia naţională iar deciziile de privatizare au pus pe butuci 1400 de intreprinderi sau, au fost vândute pe mai nimic. Am rămas spectatorii direcţi ai unei avuţii risipite şi am plătit, în schimbul unei stări de nefericire, un preţ imens.  Din patru în patru ani, cetăţenii continuă totuşi să agite pe străzi, baloane, fluturi, sigle şi sloganuri de partid, precum şi multe alte bazaconii neinteresându-i pe ce mâini au încăput miile de entităţi economice,  reursele minerale, suprafeţele agricole, energia, gazul şi petrolul. Am rămas numai cu Munţii Carpaţi, o parte a Dunării şi ceva din Marea Neagră. Una din obligaţiile preşedintelui ales direct de români este aceea de a le reprezenta interesele. Merită poporul român un asemenea experiment? 

Dragii mei,
 Sunt , cu siguranţă, multe alte teme de confruntare politică. Pentru a nu vă plictisi evit analiza relaţiei diplomatice cu Rusia şi cu SUA. Relaţia dintre popor şi principe este o relaţie de reciprocitate. Atunci când principele îi oferă bunătate şi prosperitate, îi transferă implicit energii pozitive şi întreţine o stare generală de bine. În această situaţie vorbim de o reciprocitate armonioasă de iubire şi respect suprem pentru conducător. Poporul munceşte cu toate motoarele pornite şi există speranţa unei bunăstări generale. În situaţia în care domnia principelui se manifestă sub semnul prefăcătoriei, minciunii, poftei de răzbunare, urii şi violenţei se transferă energiile negative ce întreţin o stare generală de rău. Vă mai amintiţi de palavrele lui boc atunci când se adresa “românilor”pe ritmul şi plagiatura cântecului “Puşca şi cureaua lată?” Un principe alimentat continuu din izvorul de răutate şi interese meschine ale clanurilor, induce în societate spiritul junglei , drept principiu de funcţionare al maşinăriei de putere. Un asemenea principe adună un procent edificator de nepopularitate şi poate avea o bătrâneţe penibilă şi urâtă. Au fost 15 candidaţi la presedinţie. Au rămas în cursă 14. Imi pare rău că Dl. Senator Ghişe Ioan nu a avut banii necesari să plătească trepăduşii cu listele de semnături. Doar ştim cum se procedează atunci când în spatele tău nu există maşinăria de partid  alimentată finaciar de entităţile economice de partid, abonate  la banul public. În speranţa că unele din aceste teme vor fi abordate concret, că pretendenţii la Cotroceni vor prezenta soluţiile pregătite în taină la activele de partid, că instituţiile statului vor continua monitorizarea şi sancţionarea drastică a infractorilor, că poporul responsabil va abandona starea de indiferenţă faţă de viitorul său, că biserica va respecta Cuvântul Domnului şi va sta departe de campania electorală, rămân la convingerea că viitorul preşedinte Victor Viorel Ponta va fi mai aproape de interesele românilor şi ale României. Acesta se va confrunta în turul al doilea, cu repreznrantul PMP, doamna Elena Udrea. Pe timpul campaniei electorale, activiştii şi electoratul de dreapta se vor orienta către reprezentantul PMP, iar proiectul Iohannis va fi treptat, abandonat.



P.S. La Braşov, strategia Filialei SCMD, în 2014, a fost o strategie de aşteptare strategică. Am luat la cunoştinţă de marile Schisme din SCMD şi rămânem la convingerea că nimic din ce a fost nu se mai poate repara. Profilul de risc al încrederii reciproce este maxim , la fel şi dorinţa de a convieţui laolaltă. Toate vor trece pe lângă noi, cu bune şi rele, iar partea de răutate şi dezbinare va rămâne dominantă. Dacă firea noastră nu se schimbă (ştiinţa şi religia confirmă că NU), atunci nu mai este nimic de făcut. Cei care doriţi dezbinarea, insistaţi, că terenul este favorabil. Sunteţi la o vârstă la care aveţi suficient timp să dărâmaţi ce aţi zidit.
Să auzim de bine ! Materialele viitoare de analiză vor fi postate şi pe blogul personal.

Petrişor Mandu

marți, 9 septembrie 2014

SPECTACOLUL CONTINUĂ



     Am rămas în SCMD, din respect faţă de principiul solidarităţii. Cu mare efort, reuşesc, încă, să-mi mai scriu gândurile şi să le fac publice. Evenimentele care afectează în bine, sau în rău, viaţa cetăţenilor străbat în linişte şi pace timpul, fără să ne surprindă, fără să ne afecteze prea mult. Cineva din branşă îmi spunea că, pensiile noastre sunt „mulţumitoare” şi viaţa curge liniştit înainte, fără să ne deterioreze prosperitatea. Unul din evenimente, generat de o administraţie neputincioasă (erori comise de funcţionarii caselor de pensii) , care va afecta în bine viaţa cetăţenilor  este adoptarea proiectului Legii nr.451 din 25.08.2014, privind scutirea de plată a unor debite provenite din pensii. Amnistierea fiscală a mamelor şi pensionarilor va avea, cu siguranţă, un impact electoral. Statul îşi recunoaşte greşelile, ştie să ierte. Este vorba de 12.000 de mame, 30.000 de pensionari şi câteva sute sau mii de profesori (am citat din cuvântul premierului la România TV din luna august 2014). Este un act de dreptate cu mare semnificaţie morală dar şi de creştere electorală cu 1% procente. Recunoaştem, cu toţii, că ”mărimea contează”. Acest adevăr primitiv al lumii mondene ne avertizează asupra importanţei intereselor sociale şi de grup, promovate de colectivităţile numeroase. Legea numerelor mari, teoremă din teoria probabilităţilor, furnizează statisticii un principiu fundamental de cercetare care presupune luarea în considerare a unei colectivităţi suficient de numeroase de cazuri individuale pentru a obţine un rezultat cât mai realist. Colectivitatea (populaţia statistică – cazurile individuale) se consideră a fi suficient de numeroasă pentru a influenţa rezultatele electorale, atunci când depăşeşte 20.000 şi are potenţialul de a provoca o revoltă spontană. Revenind la problemele din interiorul SCMD, salut, cu respect, îndemnul preşedintelui de a face lobby pe lângă deputaţi, ca pe timpul dezbaterii proiectului legii respective să fie introdus la art.1, după al.(2) amendamentul “Sumele reţinute pensionarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională în timpul procesului de revizuire a pensiilor în baza OUG nr. 1 din 2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, se restituie în condiţiile alin. nr. (2)” . Este bine să se ştie, de la început, că este vorba despre opinia celor aproximativ o mie de plătitori de cotizaţie, o mică parte din cei 23.000 care au fost „creditaţi” prin pensie de serviciu, de către stat şi apoi li s-au reţinut sumele ce „prisoseau”, timp de câţiva ani. Acum suntem în situaţia în care o mie de sindicalişti, prin „ultimii mohicani” se fac că  luptă pentru dreptate, în timp ce, din tribune, 22.000 aplaudă ca spectatori . Nicio şansă domnilor, în speţa respectivă ce are ca subiect „restituirea sumelor reţinute abuziv” nu este vorba despre cei 588 de parlamentari, ci de cei o mie de sindicalişti, rezervişti. Ne putem considera "victime colaterale" crizei sau puem revigora SCMD la 23.000 de membri. Cine are timp de aşa ceva când alegerile bat la uşă iar pensiile, conform părerilor  unor confraţi, sunt „mulţumitoare”? Şi subsemnatul face parte din rândul victimelor colaterale. Boc mi-a suspendat pensia, adică banii, timp de un an şi 5 luni, adică 17.000 de euro iar tot boc mi-a tăiat pensia (după renunţarea la postul de titular în inv. superior de stat), 18 luni, câte 900 de lei pe lună (aproximativ 4000 de euro). În total, în traista găştii politice au intrat din prosperitatea, de drept, a subsemnatului, 21.000 de euro. Statul lui boc nu a fost incriminat pentru aceşti bani furaţi deoarece mi-a lăsat "dreptul de pensie". Principiul "dreptului câştigat" a fost vulnerabil, în ce mă priveşte, mâine pot fi alţii la rând. Gaşca lui boc a evitat impozitarea proprietăţii şi a bogăţiei şi a promovat fraudarea drepturilor câştigate prin muncă. Este mai comod să măreşti impozitele pe venit şi consum. Numai aşa se poate proteja gaşca politică şi se poate constrânge în limitele paşnice, gloata. Cu toate aceste agresiuni multilaterale asupra subsemnatului sunt împăcat cu gândul  că banii luaţi de la mine au umflat "sacul prosperităţii naţionale" şi, în consecinţă, "burţile calicilor" Dacă acest fenomen al „refacerii dreptăţii până la capăt” era împărtăşit de cei 23.000 de potenţiali membri ai SCMD, atunci cazurile individuale erau suficient de numeroase pentru a fi luate în seamă de statistica politică electorală. Mai ales că, nu suntem  responsabili de producerea crizei. Printre responsabili se numără boc şi gaşca lui. Probabil, vă mai aduceţi aminte de explicaţiile anterioare ale subsemnatului referitoare la cauzele crizei. Iată-le pe scurt.

De ce-am venit în SCMD şi de ce-am plecat, este o poveste lungă. Fiecare are povestea lui. Îndemnul unor preşedinţi de filiale bine intenţionaţi, cât şi ai unor "membri marcanţi ai procesului de dezbinare sindicală"  , cu privire la revigorarea SCMD în urma desfăşurării apropiatului CNR, este o utopie. În ce mă priveşte, rămân aproape de cauza solidarităţii umane  şi mă îndepărtez tot mai mult de cauza unei solidarităţi sindicale mercantiliste. Timpul este atât de preţios şi este păcat să-l iroseşti, rătăcind între principii, atunci când acestea se  modifică subiectiv, de la o zi la alta, după mofturile liderilor sau contextul politic.



 Gl.mr.r. prof.univ.dr. Petrişor Mandu

duminică, 7 septembrie 2014

CAMARAZI - PENTRU TOTDEAUNA



Sâmbătă, 06.09.2014, am trăit cu emoţie şi melancolie momentele revederii cu promoţia 1979, a Şcolii de Ofiţeri activi de ART, RAA şi Radiolocaţie “Leontin Sălăjan”, din Braşov. Au mai trecut cinci ani, s-au pregătit un an şi au petrecut două zile. Bucuria revederii, emoţiile trăite şi persoanele participante au facut din aceste zile o adevarată sărbătoare. Au fost două zile pline de încărcătură emoţională şi de reânviere a întâmplărilor de odinioară. Din 1979 şi până în prezent, am trăit extraordinare schimbări, clipă de clipă. Am acceptat de bună voie o carieră militară pe parcursul căreia am atins limitele vieţii şi am gestionat situaţii, cu periculoase reflexii. Am alcătuit o categorie profesională de excepţie reuşind să ne gestionăm atât restricţiile impuse de sistem, renunţările dramatice cât şi dezamăgirile, produse de alţii, pe drumul nostru către succes. Am semănat fapte măreţe, am cules caractere şi am definit destine. Cu toate acestea, am trăit o viaţă onorabilă şi suntem dispuşi să ne bucurăm, a doua oară, de ea. Viitorul ne interesează foarte mult pentru că este locul în care avem de gând să ne petrecem următorii ani din viaţă.  Viaţa este un fluviu care curge continuu. Oamenii , în special cei tineri, au impresia că ei înşişi, reprezintă ceva static. Cu cât există mai multă schimbare, cu atât viaţa este mai abundentă. Cu cât ceasurile, zilele şi anii se înmulţesc asupra lui, cu atât omul se uită în urma sa şi, printre gândurile rătăcite, se opreşte cu plăcere la cele mai depărtate aduceri aminte. Treizeci şi cinci de ani de viaţă activă reprezintă ceva pentru un om. Nimic nu poate fi mai frumos pentru un om decât trecutul său, un trecut în care, patriotismul înflăcărat şi visul măririlor implementate în conştiinţă prin osteneală, vrednicie şi fapte măreţe, alcătuiesc un capital nepreţuit.










 Un trecut ascuns ca o scânteie în interiorul inimilor noastre.  Cine să mai preţuiască aceste valori, acest capital, într-o ţară care se clatină în toate direcţiile ca o frunză vârtejită de furtunile toamnei? Americani, nemţi, francezi, ruşi, etc, acompaniaţi de lacomii noştri bonjurişti, au desenat icoana tristă a acestei naţii, ştergând cu buretele un trecut glorios. Au mai fost perioade în care românii nu s-au ruşinat de ţara lor şi au iubit-o în sărăcia şi goliciunea ei. Aşa cum au sperat ei , sperăm şi noi că va veni şi pentru români, un soare luminos.

Cineva din promoţie a menţionat în luarea de cuvânt, printre altele, că este şi membru al SCMD. În gândurile mele ascunse s-a conturat următoarea replică: ”Faci parte dintr-un SCMD care se ocupă numai de trecut, de viitor, ioc”. Un SCMD în care adevărul este dezgustător şi amăgitor în care fiecare îşi ascunde binele şi scoate în evidenţă răul, în care nimeni nu se mai luptă cu diavolul portocaliu iar câmpul de bătălie eşti TU. Un SCMD în care nu este loc de întors pagina, aceasta trebuie ruptă şi luată de la capăt. În care Camaraderia, acest sentiment durabil rătăceşte printe cuvinte şi atitudini. Şi, câte ar mai fi de spus....."
Acest mesaj este cel mai potrivit pentru promoţia 1979:
„Nu uita niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se transformă în ani… dar ce e mai important se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă. Spiritul tău este cel care îndepărtează pânzele de păianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăieşti, simte-te viu. Dacă ţi-e dor de ce făceai înainte, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp… mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine. Fă astfel ca în loc de milă să impui respect. Când nu mai poti să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată”. – Maica Teresa

În finalul întrevederii, ne-am retras, cu toţii, la biserica Academiei pentru a păstra un moment de tăcere, în semn de omagiu, pentru camarazii trecuţi în nefiinţă, atât de timpuriu.



Comandantul Bateriei a 3-a elevi, "cpt". Mandu Petrişor