marți, 20 ianuarie 2015

ÎN CĂUTAREA IDENTITĂŢII


Nevoia de asociere este una din cele mai importante nevoi psihologice, aceasta ne ajută să percepem lumea socială ca un loc de încredere, un loc sigur şi binevoitor. Legăturile sociale şi interpersonale asigură şansa la stabilitate  şi integritate fizică şi psihică. Conştiinţele noastre, ca instrumente  rafinate de procesare a informaţiei sociale, au nevoie de asociere. Cu cine ne putem asocia noi militarii în rezervă? Guvernările anterioare ne-au forţat , prin restricţionări juridice să facem “foamea socială” în condiţii extreme de izolare şi excludere socială. Cum se poate interpreta suprimarea dreptului la muncă pentru toţi ofiţerii în rezervă, îngheţarea “dreptului câştigat” sau suspendarea pensiilor de serviciu, din considerente arbitrare? Contactele sociale şi relaţiile interpersonale durabile, calitatea şi profunzimea lor ar trebui să fie direct proporţionale cu nivelul şi calitatea educaţiei. În asemenea condiţii “lupta pentru existenţă” în forma ei primitivă, animalică, trebuie abandonată şi, în locul acesteia, ar fi normal să triumfe coeziunea şi solidaritatea prin raţionalitate şi afectivitate. Multe din acţiunile şi dorinţele noastre de dreptate socială au fost respinse din considerente inventate de camarila portocalie (jenant renăscută), producându-ne, din anul 2010 şi până în prezent, multă frustrare, dezamăgire, nemulţumire, tristeţe, punându-ne, unora dintre noi, sănătatea şi chiar viaţa în pericol.  În aceste vremuri tulburi, mulţi camarazi, seceraţi înainte de vreme, s-au răspândit prin cimitirile ţării, lipsind pe cei dragi, de ajutorul atât de necesar. Cei care am rămas, cunoscuţi sau anonimi, am abandonat cu destulă uşurinţă, solidaritatea care ne-a  legat atât prin prin trecutul nostru zbuciumat, răspântiile de grea încercare, avatarurile fizice şi  sufleteşti generate de riscurile profesionale cât şi, de nobleţea spiritului de dreptate socială, virtuţile cu care ne-a înzestrat traiul militar, încrederea în biruinţa necondiţionată a adevărului. Am trecut împreună, printr-o sângeroasă revoltă (revoluţie), cu tentă de război civil în 1989, am asistat neputincioşi la o perioadă de prigonire, ostilitate şi violenţă socială, nejustificate, am traversat repetabile crize, am suportat şi încă suportăm influenţe şi ocupaţii străine.  Am ajuns în situaţia ca, noi, “ultimii mohicani” din SCMD să fim într-o permanentă căutare de identitate care să închidă hăul produs între noi şi  să reproiecteze social SCMD, în dimensiunile şi strălucirea de altădată.   Deşi nu ne place să recunoaştem, lipsa de coeziune ne poate deteriora  treptat, sănătatea fizică şi psihică afectându-ne serios, speranţa de viaţă. Dacă s-a constituit, cu atâta efort SCMD, la nivel naţional, de ce nu reuşim să-l facem cel mai puternic vector al democraţiei sociale şi constituţionale? Am tot sperat că , atât modelul de politică cât şi sistemul de guvernare se vor schimba treptat, că românii se vor trezi şi vor eradica toate lichelele penetrate fraudulos, în politica româneasă, pe bază de şpagă electorală, influenţe de putere şi minciună. Am tot sperat că, vom contracara, printr-o solidaritate non-partinică şi non-ideologică, interesul individualist şi meschin şi vom înfrunta, laolaltă, otrăvurile administrate nouă, militarilor în rezervă, de clanurile mafiote integrate organic, în scena politică. Am constatat, cu amărăciune că, încetul cu încetul, tainicele noastre idealuri se pierd în faţa necontenitelor obstacole pe care guvernările portocalii, albastre şi roşii le-au aşezat, cu ostilitate în faţa destinelor noastre. Am sperat că, spiritul de solidaritate ne va proteja, pe toţi, precum o centură de siguranţă, în faţa ifoselor unor nulităţi care au acaparat statul. În fine, am sperat că, printre noi sunt suficienţi lideri capabili să înţeleagă contextul zilelor ce vor urma astfel încât să poată coordona acţiunile noastre democratice, în sprijinul expulzării incompetenţilor din viaţa publică şi implicării efective în procesul schimbării durabile.  Rezultatele obţinute sunt numai vorbe goale, unele înşirate pe hârtie sub formă de strategii comune de acţiune. Ne-am lăsat judecaţi, sfidaţi şi ofensaţi de indivizi imorali, chilipirgii învăţaţi să trăiască pe picior mare, în palate, limuzine şi piscine, interesaţi numai de jefuirea naţională. Unii dintre noi am intrat în plasa puterii, am devenit inactivi, neimportanţi, indiferenţi la agresiunea proştilor şi excrocilor care intenţionau să scoată România din criză prin tăierea pensiilor ( cu prioritate, cele militare). Ridicarea gradului de alertă la frontierele ţării, opţiunea europeană a Ucrainei, unele agitaţii ale comunităţilor minoritare,  premisele apariţiei unor confruntări militare în zonă, presiunile occidentale asupra necesităţii creşterii forţei combative a armatei au plasat România într-o zonă de instabilitate şi au reamintit acestor neaveniţi că, interesul şi respectul  faţă de militarii români (activi şi în rezervă) trebuie aliniate, conform standardelor NATO. Că, în faţa dezastrelor (inclusiv confruntarea militară), în faţa răului şi a capriciilor sale, Dumnezeu este neputincios şi El acţionează prin cel destinat să-i apere creaţia- militarul.  Pentru a nu vă plictisi, inutil,  citind aceste cuvinte, vă reamintesc câteva din amintirile uitate şi vă spun doar atât: “într-o lume tot mai artificială în care dispoziţia noastră sufletească iese atât  de uşor din cadrul natural al vieţii, probabilitatea ca răul să ne producă  o stare de dezordine socială şi, implicit, suferinţele colaterale,  trebuie luată serios, în calcul”. Pentru subsemnatul, numai o mică parte din marele rău produs militarilor în rezervă este încorporat în imaginile  de mai jos.



 Poate aveţi puterea să înţelegeţi că şi intenţia de a face rău este o infracţiune. Atunci când, în ianuarie 2011, răul portocaliu intenţiona să taie 50% din dreptul de pensie câştigat, cu atâtea  sacrificii de militarii în rezervă (comunitate cu vocaţie eroică), singura entitate civică care s-a opus a fost SCMD. Tot atunci, 85% dintre rezervişti au avut şansa  de a fi protejaţi de ministrul lor, altfel, după voinţa politică, viaţa rezerviştilor ar fi devenit un dezastru. După consumarea acestui eveniment, în SCMD a rămas o mică parte din cei nedreptăţiţi. Oare ce ne poate rezerva viitorul? Se cunoaşte faptul că, prognozele marilor institute avertizează cetăţenii Planetei asupra periculoasei distribuţii a resurselor globale. Cei mai bogaţi oameni din lume, reprezentând 1% din populaţia globului, vor deţine în 2016, o avere cumulată echivalentă cu cea deţinută de restul de 99% din populaţia lumii. Amploarea inegalităţilor la nivel mondial este pur şi simplu vertiginoasă şi prăpastia dintre bogaţi şi restul populaţiei se va adânci, rapid. Pentru a combate această inegalitate extremă, la fel ca în 2011, se va găsi un boc care, în loc să rezolve problema evaziunii fiscale, să taxeze capitalul şi nu munca, să mărească salariul minim şi punctul de pensie, să îmbunătăţească serviciile, va deschide „sezonul cositului” pe fondul cântecului „Puşca şi cureaua lată”. Şi mai este ceva de adăugat „ generaţia tânără este atât de departe de idealurile de dreptate şi echitate socială”. Mesajul unic prin care aceasta relaţionează de la un capăt, la altul al Planetei este „trăieşte clipa”. Iată de ce, este nevoie de asociere, de reacţie rapidă, democratică şi constituţională, de ripostă împotriva faptelor antisociale ale unor infractori politici.

Din aceste considerente, opinia mea sinceră este ca, împreună, prin coeziune şi solidaritate,  să refacem puterea, IDENTITATEA şi prestigiul SCMD!   Costurile noastre materiale, fizice sunt minime (echivalentul unui pachet de ţigări pe lună, 1 oră de dezbateri), beneficiul moral este maxim - implicare, reacţie la impostură, apărarea demnităţii, menţinerea în stare morală operaţională a unei structuri care este capabilă, în orice moment, să participe la apărarea securităţii ţării.

   
 

    COMUNICATUL NR. 95, AL SCMD, FILIALA 1 BRAŞOV


IN DATA DE 31.01.2015, ORA 11.00 (sâmbătă), la sediul „FEDEREATIEI SINDICALE INFRATIREA” (fostul sediu al filialei 1, SCMD Braşov) din str. Nicolae Bălcescu nr. 67, ARE LOC  ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI (33 de membri). ADRESEZ RUGĂMINTEA, ATÂT CAMARAZILOR DIN BIROUL OPERATIV CÂT ŞI CELORLALŢI CARE CITESC ACEST MESAJ, SĂ-ŞI MOBILIZEZE VOINŢA DE A CONTINUA TRADIŢIA DE COEZIUNE ŞI SOLIDARITATE SINDICALĂ. LA ORDINEA DE ZI VOM AVEA DOUĂ PUNCTE: 
1.        ANALIZA ACTIVITAŢII DIN 2010 ŞI PANĂ ÎN PREZENT; 
2.    CONTINUAREA EXISTENŢEI ŞI ACŢIUNII FILIALEI 1 BRAŞOV ÎN SCOPUL PARTICIPĂRII LA „Apărarea drepturilor,  libertăţii şi demnităţii  militarilor în rezervă, MEMBRI AI SCMD, din toate structurile de apărare , siguranţă şi ordine publică, promovarea şi dezvoltarea culturii civice în domeniile democraţiei şi educaţiei, informarea, antrenarea şi implicarea activă a ACESTORA la viaţa civică în deplină cunoştinţă de cauză, punerea în valoare a capacităţilor lor native în folosul dezvoltării societăţii, promovarea  şi apărarea interesului public local şi naţional, lupta împotriva manipulării, fraudelor şi promovării în funcţiile publice a unor oameni incapabili, şi de moralitate îndoielnică, participarea activă la creşterea bunăstării oamenilor prin implicarea în proiecte şi programe publice, promovarea valorilor, contribuţia la pacea şi armonia socială”.
DUPĂ ACEASTĂ DATĂ, VOM FI MAI PUTERNICI  SAU, NU VOM FI DELOC!


24 IANUARIE 2015. LA MULŢI ANI, ROMÂNIE!


ASCULTAŢI ŞI VĂ BUCURAŢI, ALĂTURI DE MINE!


Preşedintele SCMD, Filiala 1 Braşov
Gl.mr.r. prof.univ.dr. Petrişor Mandu

marți, 13 ianuarie 2015

URMARE LA COMUNICATUL NR.94 DIN 12.01.2015



URMARE LA COMUNICATUL NR.94 din 12.01.2015, vă prezint informarea semnată de Preşedintele SCMD,

 col.r.dr.ist. MIRCEA DOGARU

 

INFORMARE

        IN ATENTIA TUTUROR MEMBRILOR SCMD SI NU NUMAI

Astazi, 13.01.2015, intre orele 10.30-12.30, s-au purtat discutiile la Guvern pe tema uniformizarii legislatiei militare privind situatia militarilor activi, in rezerva si in retragere.
Au fost prezenti dl. Viceprim-ministru, 3 ministri, 10 secretari de stat din ministerele de resort, reprezentantii structurilor juridice din ministerele si structurile militare, presedintii sindicatelor din MAI, SCMD, iar din partea ONG-urilor presedintele ANCMRR.
S-a cazut de acord asupra necesitatii uniformizarii legislative cu privire la pensiile militare de stat, pe proiectul din 2012, in comun elaborat, avandu-se in vedere principiul pastrarii drepturilor patrimoniale legal dobandite, dar si eliminarea tuturor discrepantelor si discriminarilor din sistem.
SCMD a sustinut necesitatea eliminarii discrepantelor in privinta aplicarii hotararilor de Guvern pe grupele de munca, abrogarea intregii legislatii, inclusiv a Legii 241/2013, pentru acordarea echitabila a indexarilor, drepturilor legitime la pensie militara pentru militarii angajati pe baza de contract si pentru categoriile cu misiuni speciale, detasati in economie (ex. "SOIMII"), ale celor care au fost in teatrele de operatii, etc.
S-a solicitat introducerea in preambulul legii, ca argument, a Directivei 41/2003 a CE a UE si explicarea faptului ca rezervistii, avand obligatii militare pana la varsta trecerii in retragere nu primesc practic pensie ci solda de rezervist. Prin urmare, obligatiile militare continuand, acesta este argumentul forte al introducerii ACTUALIZARII tuturor pensiilor (sa nu se mai sperie unii ca ii privim cu alti ochi pe cei care au implinit 65 de ani) cu cresterile salariale ale activilor, pe functiile echivalente celor avute. Tot SCMD, sustinut de toate sindicatele din MAI, a propus si obtinut urgentarea procesului, astfel ca proiectul sa-si urmeze cursul legislativ firesc in Parlament, odata cu deschiderea noii sesiuni.
La discutia finala, care va avea loc la inceputul saptamanii viitoare, va fi prezentat punctul de vedere al Departamentului Juridic al SCMD privind propunerile legislative de mai sus. Rugamintea pe care v-o transmitem tuturor, in conditiile in care toti cei prezenti au cazut de acord sa se elimine orice discriminare in interiorul sistemului - Guvernul manifestand, de data aceasta, o disponibilitate reala in acest sens, este sa incetam orice dat cu parerea in necunostinta de cauza sau dupa interes propriu, in spatiul public, daca dorim uniformizarea legislativa in ceea ce priveste natura juridica si specificul pensiilor militare de stat.

Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD

luni, 12 ianuarie 2015

COMUNICATUL NR.94 AL SCMD, FILIALA 1 BRAŞOV



COMUNICATUL NR. 94 AL SCMD. FILIALA 1 BRAŞOV

 Dragi camarazi, 

Imi doresc ca,  în Noul An 2015, să ridicăm capul, mai sus ca niciodată, anunţând politicienii  (unii penali)  care  au săvârşit abuzuri împotriva unora dintre noi că, suntem gata să reluăm toate acţiunile permise de lege, în scopul de a se recunoaşte public  abuzul săvârşit împotriva celor cu pensiile tăiate şi de a fi stopat urgent, prin reglementări juridice . Acest litigiu al "pensiilor militare tăiate", artificial creat, antidemocratic, lung şi întortocheat, ne-a creat şi ne va crea o permanentă suferinţă, atât nouă, cât şi familiilor noastre, precum şi o neânţeleasă stare de dezbinare. Am alergat , timp de trei ani, în direcţii greşite, este timpul să ne adunăm, să discutăm deschis şi să plecăm, cu toţii, în aceeaşi direcţie. Într-o lume atât de dezbinată, de manipulată, unde pretutindeni te pândeşte minciuna şi abuzul, este tot mai greu să obţi o victorie. Pentru noi, victoria semnifică: adoptarea noii legi a pensiilor militare, anihilarea prevederilor Legii 241/2013, art.1, al.4 şi recuperarea sumelor reţinute ilegal, atât cele rezultate din tăierea pensiilor cât şi cele cauzate de suspendarea abuzivă a pensiei (prin urmare, adăugaţi la principiul nr.5 "iar pentru perioada 2011-2014 şi al Legii 329/2009") .   Se poate acest lucru  dacă, reintrăm cu toţii în teatrul operaţiunilor sindicale, prin recâştigarea statutului de membru. Se poate acest lucru, stimate camarad dacă, reuşim să ne păstrăm integritatea, să credem în noi, să luptăm pentru tăria, unitatea şi demnitatea celui ce ne reprezintă, SCMD. Altfel, anii care ne-au mai rămas, ne vor reaminti, în permanenţă, de "bicele lui băsescu-boc" care ne vor persecuta, în continuare, fără pic de jenă şi regret. Altfel, fiecare an  va constitui o nouă lovitură, iar noi vom rămâne tot mai abandonaţi, lipsiţi de speranţe, iluzii, dorinţe sau aspiraţii. Din aceste considerente, daţi o apreciere eforturilor actualului preşedinte al SCMD şi intraţi urgent în teatrul operaţiunilor sindicale, încă din Ianuarie 2015. Mă alătur demersurilor acestuia încorporate în,

 


Sustinerile SCMD privind poiectul LEGII PENSIILOR MILITARE DE STAT

 

-In atentia tuturor membrilor SCMD si nu numai-

Doamnelor si domnilor,

         Am primit, nominal,  impreuna cu domnul vicepresedinte Col. (r) Valeriu Pricina, invitatia de a participa maine 13.01.2915, la sediul Guvernului, la discutiile privind varianta finala a proiectului Legii pensiilor militare de stat. In acord cu partenerii nostri, sindicatele din MAI, consecventi in apararea principiilor de drept pe care le-am promovat in ultimii 5 ani, vom sustine la aceste dezbateri ca noua Lege a pensiilor militare de stat ar trebui sa respecte (si) urmatoarele principii:

 

·         Corelatia dintre solda de grad a militarului activ si solda rezervistului pana la varsta de 65 ani, cand aceasta devine pensie in intelesul prezentei legi. Corelarea sa se faca din oficiu, pentru toate categoriile de rezervisti, in  momentul cresterii soldei de grad/functie la militarii activi, printr-o precizare expresa in articolul privind actualizarea pensiilor;

·         Recunoasterea dreptului patrimonial castigat in mod legal;

·         Respectarea ierarhiei gradelor militare, sub conditia vechimii complete/egale;

·         Aplicarea acelorasi conditii de munca tuturor rezervistilor indiferent de data trecerii lor in rezerva, in scopul eliminarii discrepantelor si discriminarilor produse intre anii 2010 si 2014;

·         Restituirea sumelor retinute in mod abuziv in perioada ian. 2012 - oct. 2013, celor aflati sub imperiul Legii nr. 241/2013;

·         Nediscriminarea intre rezervistii care indeplinesc aceleasi conditii, inclusiv in ceea ce-i priveste pe militarii angajati pe baza de contract;

·         Abrogarea expresa a tuturor articolelor, legilor si altor acte normative contrare.

 

       Va vom tine la curent, dupa dezbateri, cu punctele de vedere ale tuturor celor prezenti, factori decizionali si reprezentanti ai structurilor militarilor/politistilor activi si ale rezervistilor.

 

PRESEDINTELE SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE

Col (r) Mircea DOGARU

 

P.S.  Col.r.dr.ist. MIRCEA DOGARU  a rămas, aproape singur, pe baricadele, atât de firave, ale luptei sindicale. A avut şi are, în permanenţă,  tot sprijinul , din partea subsemnatului. În ce priveşte, coeziunea şi solidaritatea noastră, a celor mulţumiţi şi nemulţumiţi, rămâne de văzut. În luna  Ianuarie 2015, vom da ultimul examen la "disciplina" solidaritate. Am ratat atâtea ocazii în care puteam exprima şi corecta, laolaltă, marele abuz săvârşit de guvernarea portocalie a lui boc, mascată şi relansată politic în "marele, nou partid liberal". Sper , din toată inima, ca în luna Ianuarie 2015, să ne trezim reuniţi în puternicul şi stabilul SCMD, de altădată. Sper ca militarii în rezervă, indiferent de  poziţia faţă de liderii politici, să înţeleagă rolul operaţional şi civic, atât de important, pentru viitor, al SCMD. Sper, ca militarii în rezervă din Brasov,   în 31 ianuarie 2015, când va avea loc adunarea generală a SCMD, Filiala 1 Braşov, să nu rateze şansa, de a participa la revigorarea puterii civice a acestei Filiale. În caz contrar, va rămâne un regretat, "loc gol".   Vor urma detalii organizatorice. Cu respect şi încredere,

 Gl.mr.r. prof.univ.dr. Petrişor Mandu


vineri, 2 ianuarie 2015

"PUNCT ŞI DE LA CAPĂT"



Timpul este cea mai preţioasă resursă a omului, deoarece este limitată. În faţa timpului, toate obiectele, fenomenele şi procesele cunoscute şi necunoscute de om, devin neputincioase. Oamenii pot produce orice, însă, nu pot produce timp. Timpul delimitează  viaţa oamenilor dar şi viaţa comunităţilor, popoarelor,  naţiunilor ,viaţa Planetei Pământ,…a Universului. De milenii, cei mai străluciţi savanţi şi oameni de ştiinţă au încercat să rezolve una dintre cele mai mari enigme ale umanităţii: natura timpului. Are timpul un început? Va ajunge vreodată la un sfârşit? De ce se mişcă doar într-o direcţie? Şi ce este de fapt timpul? Acum 100 de ani, în laboratorul gândirii lui Albert Enstein s-a născut „Teoria relativităţii”(1907) (având două etaje ştiinţifice, relativitatea restrânsă şi relativitatea generală) care a modificat violent percepţia omului asupra realităţii. Albert Einstein a răsturnat toate teoriile existente când, la începutul secolului XX, a demonstrat că, timpul este relativ şi că depinde de mişcare şi de gravitaţie. Teoria sa revolutionară a deschis calea către studiul găurilor negre, al găurilor de vierme şi asupra călătoriilor în timp.
În timpul biologic al vieţii, oamenii percep , în mod diferit, dimensiunile temporale ale proceselor şi fenomenelor în care sunt implicaţi. Timpul ne însoteşte pretutindeni, amintindu-ne de unicitatea fiecărei clipe a trecerii noastre prin Univers. „Timpul este anonimul care ne alunecă printre degete, luând cu el  întreaga noastră existenţă. Relativitatea timpului nu are legătură cu iluziile pe care le receptăm şi le conştientizăm în raport cu fenomenele aflate în zona noastră de percepţie. Relativitatea timpului are legătură numai cu fenomenele independente de percepţia omului. Fiecare om simte ce este timpul, regretă că trece şi cum trece, fiind cel mai profund aspect al experienţei umane. Din aceste simple considerente, expresiile noastre referitoare la timpul şi spaţiul biologic sunt confuze, bizare dar, interesante. Unii oameni au înţeles că, timpul se dilată şi că românii o pot lua, cu fiecare ciclu electoral, de la capăt. Aceşti oameni, denumiţi politicieni, ne împart timpul doar în prezent şi viitor şi cu fiecare ciclu electoral încearcă experimente menite să ne pună ordine în viaţă. Personal, am dedus din teoria lui Enstein că, oamenii devin responsabili pentru prezentul lor, numai dacă „gândesc evenimentele din trecut şi din viitor ca şi cum s-ar petrece acum”. Pe Terra, efectul relativităţii timpului este minuscul, numai în găurile negre timpul îngheaţă şi se transformă în eternitate (timp fără timp şi spaţiu fără de spaţiu). În concluzie, mişcarea şi gravitaţia pot dilata timpul însă, pe minuscula noastră Planetă numită România, Dumnezeu a alocat fiecărui om, un timp biologic limitat (timpul vieţii lui). Sf. Augustin spunea că „lumea a fost făcută cu timp, nu în timp”. După această logică, putem înţelege că timpul omului, al comunităţilor umane, al naţiunilor .....se termină, la un moment dat. În decembrie 2006, în Parlamentul României, fostul Preşedinte Traian Băsescu a condamnat, în cadrul unei şedinţe, regimul comunist ilegitim şi criminal. În sens larg, regimul politic comunist a fost constituit din ansamblul instituţiilor şi raporturilor politice prin care clasa politică comunistă şi-a înfăptuit programul politic. Adică, mai concret, instituţiile în cauză sunt: Marea Adunare Naţională, guvernele, Partidul Comunist, armata, justiţia, şcoala, sindicatele şi biserica. În sens restrâns, prin regim politic se înţelege ansamblul relaţiilor (raporturilor) stabilite între stat şi cetăţeni. Făţarnici şi ipocriţi aplaudăm, de fiecare dată, atunci când cineva, în campania electorală afirmă „cu mândrie”că,  „nu avem nicio legătură cu trecutul comunist, urâm acest trecut şi amintirile pe care le avem din acea epocă”. Este foarte adevărat, toate realizările din acea epocă au fost transformate în „amintiri urâte de toţi”.  Apreciem la superlativ, cât de mult urăsc politicienii cartierul Primăverii, vilele aferente, Casa Poporului, rezervaţiile naturale de agrement nomenclaturiste, locuinţele speciale şi multe alte „amintiri urâte”. „Prostimea” care în proporţie de 100% a trecut prin instituţiile comuniste menţionate mai sus sau, care a beneficiat de serviciile acestora, înghite cu uşurinţă aceste „pastile electorale” fără să înţeleagă faptul că, primii care ar trebui să se despartă de ideologia comunistă sunt foştii şi actualii politicieni (foşti comunişti, unii chiar activişti) plasaţi, în funcţie de clan şi interese, la stânga, centru şi dreapta. Sub masca acestor măsuri efective de condamnare şi despărţire de ideologia comunistă, gaşca profitorilor penali ai tranziţiei în România, a continuat să arunce asupra populaţiei, toxinele unui regim totalitar şi au compromis acţiunile care vizau curăţirea ideologică a societăţii româneşti.

Dezbaterile televizate, pe această temă, în loc să condamne ideologia comunistă şi perpetuarea năravurilor ei în prezent, au cuplat la regim comunist bunicii, părinţii, precum şi copiii care, urăsc acest trecut. Acţiunea raţională de despărţire faţă de ideologia comunistă nu are nicio legătură cu trecutul poporului român, iar încercarea de a identifica prin cenuşa regimului comunist alţi ţapi ispăşitori , în afara nomenclaturii, dovedeşte reacredinţă, ticăloşie, minciună şi manipulare. Trecutul trebuie preţuit şi respectat. Negarea acestuia este echivalent cu negarea existenţei noastre prezente. Pentru o înţelegere mai corectă a necesităţii preţuirii trecutului unei comunităţi vă sugerez să recitiţi „dilema bunicului”.  Negând existenţa bunicilor şi părinţilor, distrugem însăşi existenţa noastră. Existenţa noastră este un vector vital, având sens direct, nu invers, iar pentru a identifica sensul lui  este nevoie de cel puţin trei puncte (trecut , prezent şi viitor) precum şi de politicieni stabili din punct de vedere mental. Se pare că, politicienii noştri nu au înţeles modelul timpului la români şi din acest motiv, treburile ţării merg, de 25 de ani, mai mult pe dos. Sunt sigur că aveţi suficiente critici şi alternative la această temă.

O altă temă importantă, oferită drept prilej de meditaţie în masă, la început de an, este tema reformării societăţii româneşti, la fiecare început de ciclu electoral,  după chipul şi asemănarea nomenclaturiştilor cocoţaţi în vârful puterii. Nu este o noutate ,faptul că, locurile eligibile se plătesc. Problema care se pune este cum dracului din 41 de Şefi de Consilii Judeţene, 32 sunt penali?  Despre penalii din Parlament, am mai vorbit.  De asemenea, am povestit, în repetate rânduri, despre reţelele oculte  din spatele celor cocoţaţi în vârful puterii. Toţi aceşti indivizi au negat, de fiecare dată, creaţia anterioară şi au prezentat poporului noile proiecte ale reformei generale a societăţii. Cu alte cuvinte, expresia ”punct şi de la capăt”  a fost reactivată la fiecare început de ciclu electoral aruncând în Apa Sâmbetei ( se pare că este un râu care se varsă în Iad), toată sudoarea naţională anterioară. Singura motivaţie, pentru care suportăm aceleaşi reforme ineficiente şi repetabile, este dorinţa celor care deţin puterea de a produce o dezbinare generală, pe fondul căreia, accesul la banii publici să fie direcţionat partinic şi discriminatoriu. Iată cum, în ultimii 25 de ani întreaga creaţie a poporului, manageriată de nomenclaturişti, a consimţit exproprierea naţională de bogăţie şi suveranitate. Se pare că, Albert Einstein, în ultima parte a vieţii sale, descria religiile ca fiind „legende primitive copilăreşti” iar credinţa în divinitate (creator) „nu este nimic altceva decât expresia şi produsul slăbiciunii umane”. Reformele politicii  au constituit simple fraze, fără conţinut,  „ca prin a lor putere să nu ieşim din jug”. Credinţa noastră în creatorul de reforme naţionale apărută la început de ciclu electoral, pe fondul dezbinării sociale şi al slăbiciunii noastre interioare, ne-a irosit inutil timpul vieţii şi ne-a îndepărtat prosperitatea legitimă. Prin manipulare, trăim tot mai intens timpul psihologic în faţa televizoarelor  şi ne irosim timpul fizic. Unii mai cred că, timpul fizic ne este dat de divinitate şi nu contează cu câte reformări ne blagosloveşte politica, din patru în patru ani. De câte ori încercăm să vorbim despre timp, înşirăm cuvinte fără noimă şi ne uităm permanent la ceas. Timpul meu nu este niciodată egal cu timpul unui politician, pentru simplul motiv că, ne mişcăm cu viteze diferite în lumea banilor. El, politicianul, din patru în patru ani, pune punct şi o ia de la capăt cu furăciunea. Eu, din patru în patru ani, mă afund în sărăcie şi sunt tot mai limitat în mişcare. Îmbogăţirea lui îi dă dreptul să trăiască numai clipa, sărăcia mea imi readuce, din trecut, amintiri de neuitat (suspendarea pensiei pe doi ani, tăierea cu 40 % a salariului) şi îmi periclitează viitorul. Relativitatea timpului, pe Planeta România este diferită, în funcţie de nivelul de trai. La el timpul de îmbogăţire se dilată, la mine, timpul biologic se comprimă. El are timp mai mult (pentru risipirea banului nemuncit) la mine rezerva de timp este limitată. Cea mai mare parte a rezervei libere de timp ( metoda drumului critic) i-o dăruiesc lui, îmbogăţitului ilicit. Ce mai rămâne, le irosesc facând planuri de supravieţuire, la bănci, la fisc, la medic, la şcoală, la biserici, la facturi etc. Întrebarea care se pune uneori, este dacă „putem întoarce timpul înapoi?” Mulţi naivi încă, mai cred că săgeata timpului poate fi aruncată atât spre trecut , cât şi spre viitor. Acest fenomen de răsturnare a timpului poate fi posibil doar într-un univers extins la infinit în care, apa ar curge în sus, oamenii ar întineri, etc.  Condiţia este să depăşim viteza luminii şi apoi să emitem pretenţii de vizitare a trecutului. Deocamdată, avem probleme serioase cu respectul faţă de trecut. Cu respectul faţă de tradiţii („Dumnezeu lucrează pentru noi şi prin străini”), faţă de valori, faţă de bunici, faţă de părinţi, faţă de orice care are legătură cu trecutul. Punem, de fiecare dată, punct şi o luăm de la capăt, consumând inutil, o uriaşă energie naţională.

Nu am reuşit, în cei 25 de ani postrevolutionari, să tratăm veriga slabă a conducătorilor aleşi.  La nivel local, veriga avariţiei şi a lăcomiei nemărginite iar, la nivel central, veriga obedienţei şi a  plecăciunii în faţa Occidentului. Prin urmare, am fost serviţi cu puseuri de originalitate prezidenţială, la fiecare început de ciclu electoral, fiindu-ne tot mai greu să alegem între dorinţa de independenţă şi suveranitate naţională şi gustul dulce” al dependenţei şi servilismului faţă de străini.  Ne-am lăsat conduşi pe marginea Constituţiei şi a legilor, prin derapaje autoritare şi am manifestat un anumit grad de indiferenţă şi nepăsare atunci când, ne-am trezit decuplaţi de la  cursul normal al istoriei, al vremurilor şi al dreptăţii sociale . Lipsiţi de interesul modernităţii, al prosperităţii şi al responsabilităţii am acceptat, cu uşurinţă, soluţii complicate, la probleme atât de simple ( aşa cum am acceptat art.1. al 4. din Legea 241/2013).

Un om  se poate juca cu soarta lui încercând o astfel de alternativă, într-un moment al vieţii sale.  O comunitate, un popor, o naţiune, oricât ar  îndrăgi străinătatea, NU! Filmul „Punct şi de la Capăt” din 2014 relatează „povestea unui scenarist de la Hollywood (câştigător  de Oscar) care a ajuns într-un impas în carieră. El decide să plece într-un orăşel pentru a preda scrierea creativă la un colegiu. Acolo se îndrăgosteşte de o mamă singură care îi frecventează cursurile. În final înţelege că viaţa îţi oferă şansa să  Pui punct şi să o iei de la capăt”


P.S. Cine crede şi speră că  SCMD poate pune punct şi apoi, o ia de la capăt, se înşeală. Ştiţi de ce? Pentru simplul motiv că cei 17.000 de foşti membri ai SCMD,  nu pot pune punct dezbinării, răutăţilor, nostalgiilor mult însetate de glorie şi putere,  intoleranţei, limbajului inadecvat pregătirii şi poziţiei sociale, tendinţelor de automulţumire, nepăsare sau izolare şi uneori, unei penibile obedienţe.  După depăşirea acestor bariere, pot fi luate de la capăt, refacerea statutului de membru, respectarea obligaţiilor şi drepturilor prin mecanismul de implicare şi respect reciproc. Apoi, se poate vorbi despre SCMD, drept mare entitate democratică a societăţii civile. Până atunci, lansaţi fraţilor chemări inutile, „la unitate”.

Tema acestui material mi-a fost inspirată de o scumpă fiinţă , în vârstă de 28 de ani, a cărei filosofie de viaţă se rezumă la „trăieşte clipa”.  Va trăi, din plin, clipa atunci când va înţelege că această clipă a prezentului este originea dintre trecut şi viitor. Prezentul, fără să fie flancat de trecut şi viitor este absurd şi gol. Acest avertisment este adresat numai clasei politice. În Braşov, mulţi politicieni împreună cu  televiziunile lor private (de familie) , mă evită. Nu doresc ca opinia publică să ştie ce este în capul meu. Prin urmare, „îşi pot face de cap”. Însă, toate au un început şi un sfârşit.




Gl.mr.r. prof.univ.dr. Petrişor Mandu


duminică, 14 decembrie 2014

BUN CART ÎNAINTE, COMANDANTE!



Marinarii,  viaţa lor în general, au fost  înconjurate de o aură mistică. Sunt însumate , în acest misticism, elemente de îndemânare deosebită, poate chiar atribuţii neobişnuite care le sunt cerute de  factori de risc cu semnificaţie majoră, toate asociate unui curaj nebun, atât de necesar stăpânirii mărilor şi oceanelor. De la Columb şi Magellan (sec.XV- XVI), societatea şi-a construit imaginea eroică a marinarilor şi anume  că, toţi trebuie să fie oameni speciali, deosebiţi, ce au construit o lume aparte, cu istoria, regulile şi obiceiurile ei.  În zilele noastre, prin comportamentul lor, marinarii descurajează, tot mai mult, această opinie. Şi au determinări serioase în acest sens. Viaţa de marinar, în Marea Neagră românească însemnă: nave vechi, echipaj neasigurat, salarii neplătite, vapoare abandonate, condiţii proaste de muncă, riscuri de îmbolnăvire şi decese. În concluzie, puţinele nave româneşti care au supravieţuit genocidului economic dirijat, circulă sub standarde, tranformând acest „colţ de rai” într-o „mare a ruşinii”.



„Dragă marinarule”

Între 2004-2008, marea românească era precum oglinda, iar creditele luate pe bază de buletin umpleau de fericire măruntaiele românilor. În timpul campaniei electorale din noiembrie - decembrie 2004, am susţinut public atuurile tale politico-sociale : forţa, capacitatea, curajul, afinităţile pro-naţionale, onestitatea, tenacitatea şi carisma.  La cele 51,23% procente cu care ai câştigat dreptul de a cârmui Nava România, a contribuit şi votul meu. Nu credeam atunci că „tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul” va deveni portocaliu şi-ţi va fi „prieten numai ţie, iară mie duşman mi-este”. Toate speranţele mele în puterea portocalie de a cârmui treburile ţării, au fost spulberate odată cu câştigarea celui de-al doilea mandat, în  decembrie, 2009 (coincidenţă sau nu, de la 1 ianuarie 2009, personajul animat de acese eroice şi amator de spanac Popeye Marinarul a intrat sub incidenţa protectoare a legislaţiei europene). Noul context meteo-politic nefavorabil, în care vântul sinistru al crizei, proptit violent în destinele ţării, producea panică în rândul celor 22 de milioane de marinari, te-a surprins descoperit, la toate capitolele cârmuirii. Furtuna economică mondială s-a propagat în toată Europa săltând şi „nava România”, în sus şi jos, ca pe o coajă de nucă. „Piaţa ne-a pus pe toţi, cu spatele la zid”. În ciuda crizei, am început 2010, cu rezultate pozitive: în februarie am luat „un urs de aur” pentru filmul „eu când vreau să fluier, fluier”; în martie s-a lansat Dacia Duster, o primă dovadă a creşterii economice, deşi până în final, nu va creşte deloc; echipa de footbal „Unirea Urziceni” s-a calificat în 16-imile Ligii Europene; 1din 6 români întârzia cu creditele la banci; FMI ne anunţa că nu ieşim din criză şi creşte şomajul şi sărăcia; începeau grevele la RATV Bucureşti; s-a aprobat acţiunea mişelească asupra celor cu „puşca şi cureaua lată” (militarii în rezervă); o treime dintre absolvenţii de liceu nu luau BAC-ul; s-a  votat Legea pensiilor prilej cu care s-a reinventat aritmetica (80=180); la sfârşitul anului, guvernul portocaliu a luat  banii şi de la mame,  iar prin octombrie, 5000 de poliţişti adunaţi în faţa palatului, strigau revoltaţi....ştiţi dumneavoastră ce,  ş.a.m.d. Pe 6 iunie, domnia voastră, îngrijorată de faptul că “Statul arată ca un om foarte gras care s-a căţărat în spatele cuiva subţirel, care e economia”, aţi decis:   „salariile bugetarilor scad cu 25%, pensiile cu 15%, la fel si ajutorul de somaj”. Tot în iunie s-a produs şocul TVA, prin creştere de la 19% la 24%. Nici românii din diaspora nu au avut motive de bucurie (expulzarea masivă a romilor din Franţa). Personal, nu vă port pică pentru faptul că mi-aţi suspendat pensia de serviciu timp de doi ani, că mi-aţi tăiat ulterior salariul de bugetar cu 40%, că am fost obligat să renunţ  la titulatură, pe postul universitar. Practic, toată munca mea de o viaţă a fost anihilată de o lege care interzicea dreptul la muncă. Am rămas cu dreptul de a purta uniforma dar statul nu mi-a asigurat , după norme, o uniformă nouă , la 10 ani. Deşi am contribuit direct, după trecerea în rezervă, la formarea profesională a peste 12 promoţii de economişti, iar prin prestaţia mea universitară, într-o universitate de stat, am  dezvoltat imaginea publică a instituţiei militare, am fost dat uitării . Între timp, epoleţii obedienţilor au strălucit în fiecare an. Ar fi multe de povestit din toate câte s-au întâmplat între 2004- 2014.  Am devenit mai datori, mai dezbinaţi, mai nepăsători, mai corupţi. Şi, totuşi, sunt un norocos. La sfârşitul mandatului buba corupţiei s-a spart. Pentru acest fenomen rar întâlnit în viaţa societăţii româneşti, vă salut cu respect.


„Dragă marinarule”,

Suntem născuţi la interval de doi ani unul de celălalt, în acelaşi judeţ (Constanţa), subsemnatul în municipiul Constanţa, iar domnia voastră în Basarabi, la o aruncătură de băţ de linia de fortificaţii construită de bizantini în sec. X-XI, denumită „Valu lui Traian” (Hasancea – podişul Medgidiei). Avem deja fiecare câte trei nepoţi, să ne trăiască! După 21 decembrie 2014, vom face parte din cei „cârmuiţi nemţeşte” de noul preşedinte ales. Cu siguranţă, în cei 10 ani de domnie, se puteau face mai multe. Rolul de „preşedinte jucător” putea fi înlocuit cu cel al „preşedintelui arbitru”. Precum un principe medieval, aţi abandonat, cu bună ştiinţă, rolul constituţional de arbitru-mediator-moderator şi v-aţi asumat pe acela de jucător, cu scopul de a ţine-n propria mână atât Preşedinţia, cât şi Parlamentul, Executivul, Justiţia, serviciile secrete şi CSAT. Absenţa unui arbitru intern a impus  căutarea altora externi, respectiv,  UE şi SUA. Activităţile partidelor au fost paralizate iar toate propunerile privind Legile salarizării, educaţiei, sănătăţii precum şi concepţiile de regionalizare şi modificare a Constituţiei, au pornit  de la Cotroceni. Sintagma”poporul este suveran şi trebuie ascultat” s-a pierdut  în acţiunile politicienilor de a cumula funcţiile de partid şi de stat.
Suprimarea „legală” a dreptului la muncă în 2009 şi „legalizarea” dreptului la furat puteau  funcţiona , mai corect, prin inversarea subiectului de drept.
Deficitul de suveranitate naţională, impus din cancelariile străine, putea fi anihilat prin solidaritate naţională. În loc să transformăm Rusia în inamic puteam să dărâmăm zidul istoric care ne desparte şi, în locul său, trebuia să construim o punte de legătură împăciuitoare, între vest şi est. Oricum, războiul dintre vest şi est dacă va fi purtat sub formele violente, nu poate fi decât atomic. Şi atunci unde-i raţiunea politico-diplomatică şi cine-i învingătorul? Poate sfârşitul raţiunii, al vieţii, al creaţiei. Numai creierele spălate pot gândi că, un scut antirachetă plantat între pepenii din Dăbuleni poate intimida URSUL şi anihila misterele vectorilor atomici din zonele Caucaz, Urali şi de sub calota Glaciară. Generaţiile tinere sunt credule şi tot mai influenţate de  politica berbecului, datorită unui mediu bio-psiho-social şi politic tot mai violent. Generaţia noastră este depăşită de nevoile de supravieţuire. Politicienii sunt contaminaţi profund , de gripa şpăgară. Soarta naţiunii este lăsată în grija economiei de piaţă, iar problemele interne în loc să fie gestionate sunt expuse pe taraba europeană. Aceste erori în procesul cârmuirii au generat deocamdată numai „partidul Facebook”, dar cât de curând vor apare, „sindicatul Facebook”, clanul Facebook”, „justiţiarii Facebook”,ş.a.m.d. Aceste apariţii bizare vor segmenta atât interesul naţional , cât şi mecanismele sale de subzistenţă. Dacă vom continua tot aşa, drumul dezastrului va fi fără întoarcere. Singura speranţă rămâne în resetarea clasei politice şi punerea în funcţiune a pârghiilor juridice de responsabilizare a acţiunilor ei. Procesul a fost demarat spre sfârşitul mandatului şi, pentru acest fenomen vă salut, cu respect. Este adevărat, că cel care cârmuieşte o naţiune poate greşi, dar spiritul naţional de ce a dormit în toţi aceşti ani? Noi românii am fost obişnuiţi să dăm întreaga vină a nereuşitei noastre, pe seama principelui. Personal, mă disociez de această atitudine care demască lipsa de implicare socială. 


„Dragă marinarule”,

Întoarcerea pe mare, nu este o soluţie. Bătrânii lupi de mare au rămas de domeniul poveştilor marinăreşti. Întoarcerea în PMP şi transformarea acestuia într-un partid naţional cu parametri şi viziuni europene poate fi o soluţie benefică, în măsura în care,”treceţi în rezervă toţi baronii portocalii”. Intrarea în PMP poate constitui şi pentru subsemnatul o opţiune. Până când opţiunile noastre vor deveni, din nou , convergente, vă urez „BUN CART ÎNAINTE”.  Dumnezeu să vă călăuzească paşii, viaţa şi destinul, în lumină, fericire personală şi sănătate!


Gl.mr.r.prof.univ.dr. Petrişor Mandu – membru al SCMD


duminică, 7 decembrie 2014

"CLANUL TRANSPARTINIC POLITICO-PENAL" ŞI "GRIPA ŞPĂGARĂ"



În secolul al XVII-lea, savantul suedez Carl von Linne a publicat lucrarea “Systema Naturae” în conţinutul căreia a argumentat ştiinţific departajarea naturii (imperium Naturae) în trei regnuri: regnul vegetal (plantele şi ciupercile), regnul animal (animalele) şi regnul mineral (mineralele şi toate corpurile naturale nevii). “Taxonomia Linneană” este conceptul rămas de la savant care separă organismele vii în două regnuri: regnul vegetal şi regnul animal. Conform conceptului repectiv aceste regnuri sunt împărţite în clase, familii, genuri  şi specii. “Problema omului” a rămas în dezbatere publică timp de două milenii  şi încă se cere cu insistenţă o rezolvare ştiinţifică. Conform Legendei biblice, omul a fost conceput şi realizat de forţa divină din “lut roşu”peste care s-a insuflat “spiritul nemuritor”. Au existat şi alte concepţii antice conform cărora, originea omului era identificată în alte structuri materiale. Aristotel, prin gândirea sa enciclopedică, l-a inclus pe om în regnul animal determinându-l ca “zoon politicon”. Ultimul mare medic greco-roman al antichităţii Claudius Galenus din Pergam(n.129 –d.216), unul din fondatorii anatomiei şi farmacologiei, medic al împăratului roman Marcus Aurelius şi, peste 1500 de  ani, anatomistul englez E. Tyson au argumentat clasificarea omului în cadrul regnului animal (prin analogia structurii corpului omenesc cu cel al maimuţei). Cu unele limite şi erori, poziţionarea omului în regnul animal este valabilă şi în prezent. Omul este o parte componentă a naturii, având cele patru legături de rudenie cu toate organismele vii (universalitatea codului genetic, structura celulară, compoziţia chimică şi căile metabolice principale). Datorită acţiunii factorilor sociali, oamenii se deosebesc esenţial de animale prin vorbirea articulată, gândirea abstractă, posibilităţile nelimitate de confecţionare a uneltelor de muncă, sentimente, atitudini şi comportament. În concluzie, conform celor prezentate, facem parte din clasa „Mammalia” (ne hrănim puii cu lapte), familia „Hominidae” (oamenii), genul „Homo”(omul), specia „Homo Sapiens” (omul înţelept).

Antropogeneza şi forţele motrice ale „clanului transpartinic politico-penal”
Comportamentul oamenilor este variat în funcţie de procesul apariţiei şi dezvoltării fiecăruia. Asupra intensităţii antropogenezei („anthropos”-om, „genesis”- naştere) influenţează atât factori biologici cât şi factori sociali (culturali). Odată cu apariţia democraţiei politice, din  specia „Homo Sapiens” s-a desprins o nouă ramură, mult mai tupeistă decât „omul înţelept” denumită de subsemnatul, printr-o unitate semantico-sintactică stabilă, „clanul  transpartinic, politico-penal”. De-a lungul istoriei civilizaţiilor, în fiecare epocă, inclusiv în „epoca de aur” au funcţionat „clanurile transpartinice politico-penale”. Am abandonat lecţiile de istorie (nu cred că mai interesează pe cineva) şi am să mă refer la „clanul transpartinic politico-penal” actual. Antropogeneza acestui clan periculos pentru existenţa românilor îşi are rădăcinile adânc înfipte în „clanul monocolor politico-penal comunist”. Dacă încercaţi o descriere antropologică a principalelor figuri ce au condus România post-Decembristă veţi constata că multe din biografiile politice actuale sunt descendente din cele ale comuniştilor înflăcăraţi ai „epocii de aur”. Sub patronajul lor politic, timp de 25 de ani, s-a format „clanul transpartinic politico-penal”, actual. Forţele motrice care au generat o asemenea componentă nocivă a politicii româneşti au fost atât de natură biologică, cât şi de natură socială. Printre factorii biologici exemplific: ereditatea- factorul care a transmis şi păstrat caracterele ereditare de la înaintaşii clanului, la urmaşi; variabilitatea- ce a permis căpătarea de noi caractere spacifice economiei de piaţă; instinctul social al luptei pentru existenţă - ce a asigurat prosperitate rapidă în condiţiile lipsei de concurenţă; exerciţiul- ce a asigurat dezvoltarea unor simţuri specifice organizării şi realizării jafului naţional; înmulţirea - factor ce a permis, în contextul existenţei formale a unor instituţii,  înmulţirea membrilor acestui clan”precum ciupercile după ploaie”. Dintre factorii sociali pot reaminti: nemunca, tupeul şi incapacitatea de a produce ceva; dezorganizarea socială ce  a permis înavuţirea ilegală şi rapidă fără penalităţi juridice; limbajul articulat, convingător  catalizat prin şpagă sau mită; conştiinţa de „clan penal” formată în „zona liberă”, ieşită de sub incidenţa legii. Comportamentul membrilor acestui clan a fost, de-a lungul ultimilor 25 de ani,destul de variat. Sociabili sau singurateci, activi sau pasivi, persoane publice sau private, educaţi sau needucaţi, blânzi sau violenţi membrii „clanului politic penal” au jucat pe diferite scene politice, de la stânga la dreapta. Dacă nu sunt destul de convingător putem efectua împreună un scurt exerciţiu. Se cunoaşte faptul că, Legea Administraţiei Publice din 2001, a propulsat preşedinţii Consiliilor judeţene în cei mai puternici oameni la nivel local. Avem 41 de preşedinţi ai Consiliilor judeţene din care 21 au dosare penale. O zicere celebră spune „puterea absolută corupe absolut”. Dacă mai adăugăm şi cele ale vicepreşedinţilor ajungem la cifra record de 50. În lipsa unei monitorizări stricte din partea cetăţenilor, aleşii noştri au devenit „clienţii procurorilor”. Continuând logica aleasă ajungem în Parlament unde, din 580 de parlamentari, în octombrie 2014, 35 aveau probleme cu legea. Dacă am face o radiografie penală şi în rândul primarilor , viceprimarilor şi consilierilor, cifra totală a aleşilor penali ne-ar lăsa muţi de uimire. Dacă în spatele lor am încolona membrii întregii reţele – penale, formată din mafioţi, afacerişti, cămătari, recuperatori, finaţatori, protectori şi intermediari, se poate proiecta anvergura „clanului transpartinic politico – penal” actual. Principalele acuzaţii aduse membrilor „clanului transpartinic politico-penal” sunt: faptele de corupţie; efectuarea de operatiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia si dare de mită; conflicte de interese şi fals în declaraţii; achiziţionarea, în condiţii nelegale, a unor locuinţe de serviciu şi terenuri la preţ subvenţionat; abuz în serviciu contra intereselor publice; încheierea de contracte ilegale; înşelaciune cu consecinţe deosebit de grave;  fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnatură privată; fraudarea referendumului; trafic de influentă; constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, precum şi de instigare la infracţiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor; complicitate la luare de mită; obţinerea de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite etc  (toată gama de infracţiuni).  Toate aceste infracţiuni alcătuiesc o molimă denumită generic de subsemnatul „gripa şpăgară”. Unele instituţii ale statului au găsit atât antidotul cât şi vaccinul adecvat molimelor cu care deja ne-am familiarizat: „gripa aviară” şi „gripa porcină”. Încep să fiu convins de faptul că aceste „plimbări” destul de dese la instituţiile abilitate, demonstrează că a început „vaccinarea” membrilor „clanului transpartinic politico-penal” împotriva „gripei şpăgare”, iar noile „locuinţe temporare de serviciu” pentru unii politicieni infractori reprezintă „antidotul gripei şpăgare”. Doresc să fiu bine înţeles.  Acest clan nu a infectat toată clasa politică. Rămân la concepţia indiscutabilă conform căreia, politica semnifică, în primul rând, o activitate necesară vieţii sociale, un suport pentru fiinţa umană, pentru existenţa ei liberă şi demnă. Politica, în afară de guvernare (gestionarea treburilor publice), mai reprezintă mediul ambiant, favorabil manifestării drepturilor, obligaţiilor şi toleranţei umane. Politica reprezintă suportul şi energia necesare construirii şi cuplării societăţii româneşti la viteza cu care se schimbă lumea, într-un permanent dans energetic. Politica mai este instrumentul care vindecă bolile neputinţei, sărăciei, corupţiei şi mediocrităţii, este privilegiul defavorizaţilor şi, în final, politica este metoda prin care ne menţinem verticalitatea umană şi certificatul de naţiune europeană. Toate aceste atribute formidabile ale politicii nu ar fi  posibile dacă instituţiile abilitate ale statului nu-şi îndeplinesc funcţiile. De câte ori mă aplec asupra hârtiei pentru inserarea în pagini a unor gânduri, opinii sau analize, încerc să aleg unele secvenţe sau episoade care să reflecte cât mai corect autenticul faptelor de viaţă din aceste vremuri tulburi  trăite de români. Prin natura profesiei de militar, după o carieră reuşită şi demnă pe durata a 38 de ani în Forţele Aeriene ale Armatei României şi cadru didactic universitar, am avut privilegiul de a lua contact cu „harta vie” a unui popor a cărui predispoziţie către o afirmare în elita mondială a fost aproape în permanenţă atenuată de o luptă politică iresponsabilă, internă, amplificată până la paroxism pentru câştigarea puterii. Esenţa acestei lupte trebuie identificată în calitatea politicii autohtone şi comportamentul unor politicieni penali.  Se spune că personalitatea şi comportamentul unui om reprezintă  media aritmetică ale acelora cu care acesta a conlucrat, de-a lungul vieţii. Se pare că unora le-a fost dat să lucreze şi printre multe „gunoaie”. Acesta este principalul motiv pentru care am rămas „dincoace de bariera scenei politice”.

Gl.mr.prof.univ.dr. Petrişor Mandu