luni, 21 aprilie 2014

DECLINUL(CRIZA MORALĂ) A SOCIETĂŢII CIVILE




Recunoaşterea de sine

Din perspectivă spirituală, filosofică şi psihologică sufletul reprezintă esenţa imaterială (posibil nemuritoare) a unei persoane. Creaţie a lui Dumnezeu, sufletul, alături de spirit şi psihic sunt relaţionate conceptual, în diferite studii şi prezentate drept „ocupante necorporale şi eterne” ale fiinţei noastre. Considerat partea  esenţială ce alcătuieşte conştiinţa şi personalitatea umană, sufletul este cel care decide cum ne comportăm noi, oamenii. În lucrarea sa „Republica”, Platon (427- 347 î.ch.) identifica trei secţiuni semnificative care alcătuiesc sufletul omenesc: o parte doritoare (Eros-ul, apetitul, dorinţa), una care raţionează (Logos-ul, mintea sau raţiunea) şi una care îndrăsneşte (Thymos-ul, emoţia, spiritul de dreptate, recunoaşterea de sine, masculinul). Aceste componente, deşi au funcţii specifice, sunt interdependente într-un suflet echilibrat şi împăcat. Am cunoscut, de-a lungul vieţii, multe persoane pentru care, dorinţa şi raţiunea erau apreciate, drept suficiente, pentru a gestiona corespunzător procesele specifice şi cele de ordin general, ale vieţii lor. Numai că, din când în când, şi aceste persoane căutau şi solicitau recunoaşterea propriei valori, a  principiilor, sacrificiului şi efortului material pe care ei le-au investit în propria valoare. Această pornire umană îşi are originea  în cea de-a treia secţiune a sufletului uman, „Thymosul” care reprezintă simţul înăscut pentru dreptate. Vă reamintiţi probabil, reacţia noastră din ianuarie, februarie 2011. însoţită de sentimentul de mânie, ca urmare a  nesocotirii sau subestimării rolului şi locului social al rezerviştilor definit, acceptat şi câştigat  prin Legea nr.164/2001. Dorinţa recunoaşterii efective a sacrificiului nostru, într-o societate civilă strivită de acoliţii politici de sorginte  portocalie conduşi de boc, a fost inegal şi discriminatoriu satisfăcută şi de aceea am pledat pentru o recunoaştere generală şi reciprocă, în care, fiecare să ne recunoaştem demnitatea şi umanitatea celorlalţi pentru ca cele două valori ale noastre să fie recunoscute  de „statul portocaliu al lui boc”, prin reglementarea, acordarea şi dezvoltarea drepturilor şi libertăţilor câştigate. Noi toţi ne-am încurcat printre funcţiile de servitute şi servilism, nereuşind să menţinem active garanţiile şi puterea de recunoaştere reciprocă atât în raporturile cu instituţiile statului cât şi în convieţuirea şi dialogul public. In schimb, ne-am menţinut „autonomia” ca indivizi „slobozi la gură” iar site-urile noastre au fost penetrate şi invadate de impostori. Cu toate relele, împreună, am depăşit etapele cele mai grele prin care am trecut după 1989. Pentru a reuşi, în continuare, este nevoie de a ne recunoaşte reciproc şi responsabil, demnitatea. Pentru a reuşi este nevoie să procedăm astfel încât societatea civilă să ne protejeze onoarea şi  să ne întărească legitimitatea!

Criza morală a societăţii civile

Societatea geme sub greutatea şi fărădelegile piramidei politice. Imi amintesc că, imediat după 1990, românii şi-au dorit o societate  care să ofere condiţii fiecărui cetăţean de a trăi viaţa cum îi convine de a avea sentimente şi opţiuni individuale, în conformitate cu rezultatele muncii sale. Cu toţii ne-am îndreptat speranţele către politică şi politicieni.  Am sperat că societatea românească modernă se va întemeia pe cele trei componente importante: economică (ce produce valoare-bani), politică (responsabilă de dezvoltarea componentei economice) şi componenta societăţii civile (care legitimizează sau amendează componenta politică şi economică). Cea de-a treia componentă (societatea civilă) formată din structuri autonome în raport cu statul (un sistem al puterilor nonstatale), realizate pe plan naţional sau local trebuia să reprezinte cadrul de manifestare  a drepturilor indivizilor, a minorităţilor în  raport cu forţa statului. Pentru a atenua din suferiţele unui popor care trecea printr-o lungă perioadă de tranziţie spre economia de piaţă, au apărut ca „ciupercile după ploaie” mult aşteptatele structuri ale societăţii civile, garantul protecţiei cetăţenilor împotriva deciziilor politice incompetente sau abuzurilor economice şi financiare. După cum s-a văzut, anunţul preşedintelui de a tăia cu 25% salariile bugetarilor şi cu 15% pensiile şi ajutoarele sociale, în mai 2010, nu a făcut valuri în structurile societăţii civile , în majoritate, înregimentate şi subordonate politic. În loc să găsească împreună cu structurile politice implicate în administrarea societăţii,  căile ideale pentru protecţia vieţii cetăţenilor şi să ia atitudine drastică şi fermă împotriva abuzurilor, aceste structuri au neglijat interesele vitale ale majorităţii populaţiei. Interesul cetăţean-stat a fost tăvălit de ciuma portocalie care a impus instrumente de dominaţie juridică discriminatorie. Elementele de coerciţie publică s-au îndreptat numai împotriva preşedintelui şi supusului boc, lunecând pe lângă adevăraţii vinovaţi, structurile societăţii civile: sindicatele, ONG-urile, asociaţiile profesionale, organizaţiile politice, organizaţiile filantropice, organizaţiiile religioase, mişcările ecologiste, media, etc.

După un sfert de secol de trai şi comportament capitalist, în absenţa unei societăţi civile active şi independente, politica ne-a transferat într-o lume în care lucrurile cele mai absurde sunt posibile. Dacă spui adevărul devii suspect (dovadă  că acest material este suspect şi pentru conducerea SCMD???), spiritul legii este complet anihilat de litera legii (des schimbătoare şi ameţitoare), atât economia cât şi celelalte componente esenţiale ale vieţii sunt bântuite de fantasmele libertăţii absolute, sărăcia a devenit o boală degenerativă ca şi indiferenţa, iluzionismul separatist ne dă târcoale, slugărnicia socială a luat locul structurilor sociale active, principiile şi valorile democraţiei politice sunt din ce în ce, numai declarative iar vechea  ameninţare din spaţiul ex-răsăritean este alimentată, prin declaraţii provocatoare. Se poate spune că societatea civilă îşi menţine declinul şi criza morală instituite cu mult înainte de 1989 şi că toate relele sunt posibile datorită pierderii „respectului faţă de sine” având ca principali subiecţi, individul şi societatea.  Această stare de amorţire socială şi indiferenţă, a individului şi a structurilor societăţii civile faţă de abuz, sunt cauzate de următorii factorii: poziţia  de indiferenţă şi nepăsare pe care o adoptă subiecţii respectivi faţă de ceea ce se petrece în jurul lor; toleranţă excesivă şi servilism faţă de politicienii superficiali ce pun în funcţiune, din patru în patru ani, instituţiile statului şi sistemul de corupţie aferent; încercarea eronată de schimbare a eficienţei instituţiilor statului fără reformarea structurii sufleteşti  ale celor care le conduc; absenţa liderilor politici care să întruchipeze  idealurile colective; reânoirea falsă a clasei politice fără recrutarea tinerilor capabili şi patrioţi; reducerea sistemului cultural autohton şi înstrăinarea resurselor; deformarea atitudinală prin manipulare, ameninţare şi şantaj; abandonarea elitei universitare etc. În această societate manelizată şi tabloizată este necesar să ne menţinem statutul şi rolul nostru de cetăţeni responsabili evitând capcanele libertăţii excesive dar şi falimentele sistemelor sociale de protecţie.  Experimentul care s-a efectuat şi se efectuează asupra noastră, îl voi considera eşuat numai atunci când reformarea structurii noastre sufleteşti va avea loc sub patronajul Thymos-ului iar societatea civilă ne va urma exemplul. Dar până atunci, din păcate, comportamentele politice rămân controlabile şi şantajabile, sindicatele continuă să facă afaceri cu statul, sistemul juridic este „atacat” din toate părţile, patronatele cele mai prospere  dezvoltă profitul tot din contractele cu statul, minciuna este la ordinea zilei, declaraţiile politice sunt penibile, iar soluţiile sistemului de guvernare se pierd în „marile proiecte”. Deocamdată, rămân la crezul meu: românii gem sub greutatea şi abuzurile piramidei politice de sorginte ordoliberală, o „religie economică îmbrăţişată” peste tot în lume!



P. Mandu






vineri, 11 aprilie 2014

CONTEXTUL ŞI "PATIMILE LIBERALE"



Motto:Liberal este cel care simte o datorie imensă faţă de apropiatul său, datorie pe care işi propune să o plătească cu banii tăi”. (Gordon Liddy)



1. Contextul geopolitic

Conflictele Secolului al XX-lea s-au încheiat sub cerul însângerat al Serbiei, vecinul nostru din Sud-Vest. În anul 1999, pentru a câta oară, unica superputere – SUA încheia un complicat dosar de politică externă „problema iugoslavă”, atât de greu digerabilă pentru „Europa Occidentală”. A fost o lecţie de strategie pentru europeni, incapabili să gestioneze crize geopolitice de acest nivel. Participând la acest conflict regional, alături de SUA, România s-a poziţionat politico-militar şi diplomatic,  pe „axa geopolitică” Bucureşti, Londra, Washington, devenind partener strategic al SUA. Meritul acestei decizii politico-militare îi aparţine regimului Constantinescu. Războiul balcanic (1991-2001), caracterizat de masive crime de război şi purificări etnice, a demonstrat Europei Occidentale că NATO reprezintă singura forţa capabilă să gestioneze conflictele europene (bombardarea  Bosniei şi Herţegovinei în 1995 şi a Serbiei în 1999) şi că, prezenţa forţei militare a SUA în Europa, este încă necesară.   Datorită SUA, Europa a scăpat, pentru a treia oară în acest secol, de uriaşa presiune geopolitică acumulată în acest mediu balcanic, turbulent şi violent. Pentru contribuţia  şi ataşamentul faţă de cauza europeană, România a fost recompensată prin „începerea negocierilor de aderare” (1999 Helsinki - Finlanda) şi ulterior, primirea în NATO (2004) şi UE (2007). „Axa geopolitică” Bucureşti, Londra, Washington s-a menţinut în conservare între 2000-2004 şi a fost reactivată imediat, după instalarea „preşedintelui jucător”. Recentul conflict ucrainean, anunţat încă din perioada revoluţiilor portocalii şi amplificat la maximum, prin intervenţia celor trei mari puteri (SUA, UE, Rusia), avea să demonstreze, prin soluţionarea lui parţială şi  rapidă, că „jocurile de putere” în zonele de influenţă europene, delimitate prin înţelegerea de la Malta (1989), nu pot fi rezolvate, fără intervenţia Rusiei. De data aceasta, America „şi-a umflat muşchii” declarativ, iar Europa unită, deşi a avut un comentariu politico-diplomatic belicos, a evitat riscul ruperii parteneriatului cu Rusia. Scenariul unui posibil „conflict armat al Occidentului cu Rusia” ar putea fi luat în serios de geopolitica rusă care , printr-o exprimare violentă surprinzătoare, ar putea pune punct societăţii liberale deschise sau, cel puţin, ar crea un haos generalizat. Societatea rusă este sub presiunea unei forţe interne revoluţionare şi incitarea acesteia prin „ aplicarea sancţiunilor” de către oligarhia financiară occidentală, ar forţa Rusia să contracareze aceste ameninţări şi să declanşeze reconstrucţia lumii multipolare.  Prin urmare, ameninţarea politico-diplomatică a Rusiei este cea mai proastă soluţie iar o ameninţare de tip militar pune în pericol întreaga umanitate. Ca şi în recentul eveniment „Crimeea” riscurile, pericolele, costurile şi consecinţele vor fi aruncate în „cârca” Occidentului. 



Aşa cum am arătat în editorialele anterioare, pe fondul acţiunilor politico-sociale destabilizatoare din Donetk, Luhansk si Harkov , jocurile de putere ruso-americane, vor continua disputa zonei de influenţă la est de Polonia, pe coridorul sanitar al Rusiei, format din Belarus, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaidjan. Justificând moral şi juridic intervenţia din Crimeea, diplomaţia rusă a făcut public angajamentul semnat de puterile occidentale în 1989 ( Germania şi SUA  cu Rusia) prin care puterile vestice nu-şi vor extinde influenţa asupra fostelor republici sovietice, cu excepţia balticelor”. Pe acest temei, Rusia a fost de acord cu unificarea Germaniei şi retragerea trupelor din Germania de Est”. În timp ce avioanele ruseşti survolează teritoriul Republicii Crimeea, la 200 km depărtare de coasta românească, „preşedintele jucător” vorbeşte despre necesitatea unei  „repoziţionări” a resurselor militare NATO pe teritoriul României. În acest scop SUA vor lua măsurile necesare pentru a aduce în România ( baza Mihail Gogălniceanu) încă 600 de militari (în majoritate puşcaşi marini) dar şi „avioanele necesare pentru îndeplinirea misiunilor specifice”. Această atitudine  a SUA, „liniştitoare” pentru România (frontiera de est  a UE), a stimulat, probabil, ieşirea la scenă a domnului preşedinte pentru a descuraja „apetiturile de refacere a zonei de influenţă sovietică”. Vineri, 04.04.2014, Rusia  a avertizat România asupra declaraţiilor antiruse ale  preşedintelui în legătură cu criza din Ucraina subliniind că o deteriorare a relaţiilor nu este în folosul niciuneia dintre ţări”. Surprizător şi riscant pentru noi, puterile europene, Franţa, Germania, Marea Britanie au „făcut ciocul mic”.



Dragi camarazi,

Cu siguranţă, în preambulul campaniei electorale europarlamentare, acest context geopolitic a încurcat iţele luptei pentru putere în ţărişoara noastră. Perdantul, pe toate fronturile, va fi, cel mai probabil, PNL.



2. Perdant,  pe miza  „Calului Troian”

Preluând, prin multcontestatul „act de coabitare” binecuvântarea SUA asupra programului de guvernare, tânărul premier a înţeles corect priorităţile României şi a asigurat, din punct de vedere politico-diplomatic, statornicia axei Bucureşti , Londra, Washington. Criticat de jurnaliştii partizani, descifrat şi interpretat aiurea de comentatorii clevetitori atraşi de mizele financiare, „pactul de coabitare” a reprezentat şi reprezintă o mutare cu efect întârziat, greu de înţeles , de către  cei lipsiţi de competenţă politică şi geopolitică. Aţâţate de vocile şi atitudinile mercantile din interiorul şi exteriorul PNL, „căpeteniile acestuia” au apreciat greşit atât strategia de creştere a potenţialului electoral liberal în preajma alegerilor,  cât şi momentul ruperii USL. S-a dorit cu insistenţă o binecuvântare germană prin scoaterea la înaintare a unui „cal troian liberal” în persoana domnului primar al Sibiului care, odată intrat în curtea staffului USL, să contribuie prin vocea şi numele său la revigorarea unei axe geopolitice partinice Bucureşti - Berlin, o axă paralelă cu cea guvernamentală şi presidenţială. Şi de ce nu, în situaţia erodării la guvernare a PSD până în 2015, să apară pe scena politică românească o nouă alternativă de putere în tandemul Crin - preşedinte, Iohanis - premier. S-a dorit o apropiere a mişcării liberale de lumea Europei Occidentale şi o potenţare de imagine a improbabilului preşedinte de sorginte liberală. Prin insistenţele sale de a aşeza pe „tronul de vicepremier” proaspătul liberal de naţionalitate germană, preşedintele liberal a crezut că premierul va ceda. În final, „calul troian liberal „ a rămas la porţile USL -ului  care s-a transformat peste noapte, în USD. 


La „schimb de servă” politică, prospătul USD a jucat miza „mânzului troian” extras rapid din ograda PNL. Liberalul Radu Stroe este cel care a înţeles „sensul geopolitic al pactului de coabitare”, şi, aflat până mai ieri în curtea PNL, a devenit, prin  cea de-a treia excludere, independent.  Cu gândul la o posibilă reântoarcere în PNL, este atât de independent încât a votat împotriva  moţiunii simple iniţiate de fostul său partid cât şi împotriva politicilor susţinute de acesta.



3. Liberalismul şi "dictatura" banului



Liberalismul, în varianta ordoliberală, speculând schimbarea raportului dintre cerere şi oferta de bunuri şi servicii în favoarea ofertei, a devenit după 1989, singura ideologie dominantă la scară globală. În prezent,  se manifestă sub diferite tipologii şi forme, de stânga, de dreapta şi liberalismul radical cu extremele sale. Fiind perceput mai mult ca un mecanism operaţional de funcţionare a economiei de piaţă, liberalismul vede destinele omenirii încorporate într-un sistem global. De dragul investiţiilor, guvernele aservite „foamei pecuniare” au digerat politic, necondiţionat paradoxurile economice şi sociale ale unei economii ”transnaţionale”, restricţionând libertăţile şi reglementările sindicale, ecologice, fiscale şi chiar democratice. În acest sistem economic ordoliberal, actorii privaţi îşi arogă privilegii apărate de stat, modificând prin abuz, atât relaţiile de putere cu statul cât şi repartiţia rezultatelor muncii. Legitimitatea formală a puterii economice private a viciat profund şi rapid autoritatea şi rolul statului şi a liberalizat la maximum, privilegiile actorilor privaţi. Aceste privilegii au propulsat la nivel naţional şi global politicile discreţionare ale cartelurilor şi monopolurilor, au pervertit sistemele  juridice şi administrative.

În loc să reglementeze abuzul  pe piaţa muncii, intervenţia statului a condus la crearea altor privilegii (este admis să muncească „la negru” până la 5 angajaţi). Încet şi sigur, puterea legitimă a statului de drept a fost înlocuită cu puterea unei „pieţe libere” fundamentată pe principiul anarhic al ”celui mai tare”. Argumentele fundamentale ale ordoliberalilor, în favoarea pieţei au dat rateuri. Actuala criză economică demonstrează fragilitatea  acestui model economic bazat pe un mecanism distorsionat al preţurilor, fixat în canoanele raportului dintre  „cerere – ofertă”. Mafia economiei de piaţă ordoliberală intervine în acest raport şi fixează în fiecare dimineaţă aceleaşi preţuri la aceleaşi produse. Că doar, la „şpagă pieţară egală”, trebuie să fie „vânzări şi profituri egale”. Nu vedeţi ce impact idiot au aceste preţuri la roşii,...etc de 7,99 lei? Sub masca stabilităţii monetare, limitării emisiunii monetare, restricţionării creditelor, politicii dobânzilor, reducerii cheltuielilor bugetare (in mod discreţionar) se accentuează „proletarizarea” populaţiei şi acumularea averilor nemuncite. În economia occidentală, instituţia fundamentală a proprietaţii private a avut un oarecare succes după anii 70 (ai secolului anterior), deoarece monopolul politic şi economic precum şi sistemul concurenţial au fost temperate de instituţiile puternice ale statului, bazate pe  dreptul public, privat şi constituţional. De asemenea, proprietatea privată a fost susţinută de o cultură a respectului, construită istoriceşte, în consens cu practicile şi prescripţiile sociale.  Actuala criză a demonstrat că singura „soluţie” de ieşire a economiilor din colapsul economic provocat de fundamentalismul ordoliberal  constă în recurgerea la ajutoarele finaciare de la stat dirijate către instituţiile private  bancare. Soluţiile de ieşire din criză nu au venit din partea inflaţiei de consilieri guvernamentali, laureaţi ai premiului Nobel ci, prin dijmuirea suplimentară a contribuabililor prin taxe, impozite, preţuri, dobânzi majorate, tăieri de salarii şi pensii şi alte abuzuri săvârşite împotriva populaţiei sărace. Aşa a devenit liderul PDL, boc, din fost comunist , „autentic ordoliberal”. Principiile axiomatice ale liberalismului referitoare la individ, progres, democraţie, economie ca destin, globalism etc, au depăşit spiritul de modernitate patinând treptat către un liberalism de extremă dreapta, în care "dictatura" banului este suverană. 


Prin  aceste simptome, liberalismul se apropie categoric, de un sfârşit. Dominat de un mecanism ilogic interior, presat de nevoia de resurse şi un consum încurajat,  această ideologie este plasată de umanitate în afara esenţei spirituale şi nemuritoare a omului.

“Liberalismul umanitar este culmea caliciei. Trebuie să începem prin a coborî până la ultima treaptă a sărăciei şi a mizeriei dacă vrem să accedem la individualitate”. (Max Stirner)



Gl.mr.r. prof.univ.dr. Petrişor Mandu

sâmbătă, 5 aprilie 2014

COMUNICATUL NR.92 AL SCMD, FILIALA 1 BRAŞOV








Dragi camarazi,



În conformitate cu cele stabilite prin Comunicatul nr.91 din 01.04.2014, în data de 04.04.2014. ora 17.00 am desfăşurat adunarea generală, la sediul Filialei. La adunare au participat toţi  cei 28 de membri care au hotărât în 10 decembrie 2013, reactivarea Filialei 1 Brasov.  În urma dezbaterilor pe temele incluse în ordinea de zi, au rezultat următoarele:

1. Filiala 1 Brasov este hotărâtă să continue de drept şi de fapt activitatea sindicală în cadrul SCMD, parte componentă a societăţii civile. Până la data desfăşurării adunării generale, 30 de membri au plătit cotizaţia pe 2014. Urmează ca în perioada aprilie - mai 2014, alţi 30 de camarazi să se alăture nouă, prin plata cotizaţiei şi reactivarea în cadrul Filialei 1 Braşov. Intregul Birou Operativ şi membri susţinători suntem preocupaţi de întărirea camaraderiei şi armonizărea acţiunilor democratice în scopul slujirii interesului public. Atâta timp cât avem o cauză comună vom depăşi toate animozităţile create artificial şi vom primi, alături de noi, pe acei camarazi ce înţeleg şi preţuiesc interesul comun. În această lume încurcată în iţele intereselor băneşti vom aloca o mare parte din  energia noastră binelui public.

2. Nu ne interesează „constituirea bisericuţelor pe simpatii şi empatii”, nu ne interesează „blamarea unor căpetenii” şi nici acuzaţiile de „furăciune sindicală” deoarece, pentru aceste probleme, există un CNR resposabil şi organe ale statului de drept. Jocul în „afara tuşei” este un joc ilegal şi nedemn. Ideea de la care am pornit în reactivarea filialei 1 Brasov, în decembrie 2013, a fost declanşarea unui „start al activităţii sindicale” într-un mediu transparent, prietenos şi de respect reciproc ( dacă nu ca grade şi ierarhii, măcar, ca oameni). Nu ne interesează nici gravele materiale de acuzare şi manipulare postate şi distribuite la comandă şi în mod duşmănos,  care să incite, să revolte, să dezbine. Timpul „hârjonelii” sindicale a trecut. Vom revigora la maximum Filiala, având în vedere că, alături de noi mai sunt şi alte organizaţii ale rezerviştilor.


3. Ne dezicem de toţi neaveniţii care critică ANCMRR, invocând motive şi argumente furnizoare de vrajbă şi dezbinare şi apreciem concepţia de armonizare a intereselor tuturor militarilor în rezervă, prin scrisoarea adresată doamnei Ministru Rovana Plumb în 17.03.2014, sub semnătura D-lui gl. r. prof.univ.dr. Iliescu Mihai. Spre onoarea Asociaţiei ( a se revedea Editorialul din 21.01.2014, cu titlul „ANCMRR, IMPUNE-TE CU ONOARE”), propunerile vizează,  explicit şi direct, reglementarea juridică unitară a pensiilor de stat  ale tuturor pensionarilor militari . La propunerile înaintate de  ANCMRR ar mai trebui adăugată (în afara celor 4) următoarea, adică propunerea nr.5 „Recuperarea prejudiciului financiar suferit  de cadrele militare disponibilizate cu prilejul restructurării Forţelor Armate ale României, ale căror pensii au fost diminuate, prin OUG1/2011, să se realizeze prin respectarea principiului neretroactivităţii legii, într-un stat de drept”. Preşedintele ANCMRR justifică, în finalul scrisorii, de ce s-a adresat direct, Doamnei Ministru Rovana Plumb. Toţi ceilalţi, pe linie ierarhică, au fost înştiinţaţi, însă le-au lipsit disponibilitatea, transparenţa şi voinţa, necesare pentru a arăta respectul cuvenit, ANCMRR. Iată de ce apreciem că minţile prolifice de vrajbă şi dezbinare pot continua critica nefondată a ANCMRR. Continuăm să credem că, ANCMRR şi SCMD sunt entităţi democratice  ale societăţii civile care pot „convieţui sub acelaşi soare” formând împreună cel mai important pol de putere civică. Nu ne rămâne decât să  departajăm responsabilităţile în componenta „reprezentativă”  şi cea „operaţională”. ANCMRR, aveţi tot respectul şi aprecierea noastră!



4. Ne-am luat măsurile necesare ca în cazul insistenţei unor structuri cu „responsabilitate dirijată” de a ne contesta în instanţe statutul, locul şi rolul în democraţia românească, să renaştem idealurile SCMD BRAŞOV, în alte forme specifice, democratice şi constituţionale. Incă mai credem în luciditatea  şi justeţea raţiunii juridice precum şi în ataşamentul tuturor liderilor filialelor SCMD, din ţară. Încă mai credem în statornicia principiilor şi sentimentelor care ne-au unit prin misiunile şi sacrificiile comune executate , zeci de ani, în cazărmile , poligoanele,  taberele,  terenurile de instrucţie, dar şi în economia patriei. Incă mai credem în refacerea unităţii morale, cantitative şi  combative a SCMD. Incă mai credem în capacitatea noastră de a formula şi fundamenta o strategie sindicală concretă, demnă de creatorii şi beneficiarii ei. 

5. Am lăsat văicărelile la o parte  şi vom actiona ca nişte oameni responsabili faţă  de viitorul României. Dacă ţara va fi prosperă, vom trăi mai bine. Dacă vom tolera „golaniada electorală" promovată de „mumiile obsedate de putere" ale baronilor locali, dacă vom trece cu vederea acţiunile josnice ale unor personaje reciclate şi promovate  , în mod dubios, de structurile de partid, dacă nu vom fi capabili să departajăm „fiarele” de oameni, dacă nu vom „da jos cu ctitorii de sărăcie”,  atunci, în „lumea de mâine” va  fi o hiperinflaţie de impostură, nedreptate, ură şi dezbinare, minciună şi exploatare neruşinată. În această lume, noi militarii în rezervă  vom trăi o stare de disconfort care , treptat, se va transforma într-o „odisee socială”. Poate , împreună, vom identifica soluţii economice, sociale şi morale, demne de un  trecut presărat cu sacrificiile noastre, în interes nobil, tărfălit acum, de obsedaţii de putere şi cei cu buzunarele umflate prin hoţie.

6. Am luat la cunoştinţă de decizia Preşedintelui PNL Braşov (este şi Preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov) de a ne „scoate  cu japca” din sala reparată şi pusă la punct de Filială şi a oferi această locaţie în interesul altui partid "tânăr şi promiţător". Rog ca această atitudine ostilă faţă de SCMD,  să fie adusă la cunoştinţa Domnului Preşedinte al PNL, CRIN ANTONESCU, de către Preşedintele SCMD.  De asemenea, rog pe toţi camarazii din SCMD să ia act de această atitudine dispreţuitoare faţă de membri noştri. Dar consilierii PSD, PC şi UNPR din consiliul Judeţean Braşov, ce părere au?


7. Filiala 1 a SCMD Braşov va acţiona numai în interes public, alături de celelate Filiale ale SCMD şi stucturile societăţii civile. Vom apăra imaginea,  credibilitatea şi reputaţia instituţiilor statului aflate permanent în lupta cu corupţia, crima organizată, defăimarea ţării. Vom încerca să ne comportăm responsabil, să înţelegem ce se petrece cu adevărat în România şi în lume, să înlăturăm molozul de informaţii manipulatorii, să respectăm pe cei demni şi morali, să ajutăm pe cei care nu reuşesc. Vom căuta să stăm departe de lupta politică şi să intervenim democratic în momentele decisive ale opţiunilor civice. Numai aşa partidele vor constata că existăm şi contăm. Mai trebuie indeplinită o condiţie esenţială: să fim împreună, dacă nu toţi cei 155.000, măcar cei 23.000 care am fost odată. Voi toate celelate filiale, ale SCMD, ce planuri de viitor, aveţi?



Cu respect pentru toţi,

Preşedintele SCMD, Filiala 1 Braşov

Gl.mr.r. prof.univ.dr. Petrişor Mandu

marți, 1 aprilie 2014

COMUNICATUL NR.91

COMUNICATUL NR.91

În atenţia membrilor SCMD, Filiala 1 Braşov,
Biroul Operativ al Filialei 1 a SCMD Brasov, convoacă toţi membri săi (care au plătit cotizaţia pe 2014), în ziua de vineri, 04.04.2014, pentru o scurtă adunare generală. Adunarea va avea loc la sediul Filialei din str. N. Bălcescu nr.67, et.II, la ora 17.00. Ordinea de zi este: a. Probleme organizatorice privind sediul filialei, nr. de membri existenţi în structura filialei; b. Modul în care funcţionează Biroul Operativ - probleme de soluţionat; c. Obiectivele sindicale - între minciună şi adevăr; d. Sensul şi logica activităţii sindicale pe anul 2014 şi în perspectivă;
 e. Propuneri privind reorganizarea activităţii sindicale - dezbateri; 
Adresez rugămintea camarazilor ce deţin funcţii în Biroul Operativ  şi celorlalţi participanţi să-şi exprime un punct de vedere în legătură cu viitorul Filialei în contextul actual şi de perspectivă.
 
Am onoarea să vă salut!
 
P. Mandu

luni, 31 martie 2014

UTOPIA CICLURILOR ELECTORALE


1. Contextul geopolitic

Unii comentatori de politică externă transformă ştiinţa geopoliticii într-un amestec format din "zoologie, psihiatrie şi geografie". În mod normal, Ştiinţa geopoliticii este conectată la „geografie” şi „geostrategie”, discipline nelipsite din programele de formare profesională a viitorilor diplomaţi. Cele trei denumiri conţin prefixul „geo” care, în limba greacă, semnifică „pământ”. În ţărişoara noastră, s-a rupt demult veriga de legătură dintre geopoliticienii de profesie şi acele figuri bizare invitate să comenteze evenimente  geopolitice, fapte şi oameni.  Mânaţi de nevoile, trebuinţele şi preferinţele formării unei imagini comerciale, aceşti „trubaduri ai ecranelor” încearcă să-şi configureze o imagine publică existenţială, în consens cu orientarea patronală din media.


Dragii mei,

Cantonată încă în propriile ei limite , împovărată de păcate, omenirea se manifestă tot mai dezamăgitor, în efortul său de a-şi crea un sens antropologic liniştitor şi prosper. Contextul geopolitic actual, complex şi inexplicabil, este dominat de principiul utopic al „libertăţii umane” promovat cu atâta vehemenţă într-o lume failibilă, conflictuală şi îngenunchiată de atâtea rele. Un amestec de interese egoiste susţinute prin voci, vectori şi oameni marionetă îi susţin temelia. În majoritatea statelor lumii, cu preponderenţă în cele din UE, libertinajul excesiv conferit prin noua democraţie a schimonosit întreaga paletă a valorilor umane făcând aproape imposibilă, delimitarea binelui de rău.  Popoarele şi naţiunile au intrat, de câteva decenii, în malaxorul globalizării şi, păstorite de indivizi certaţi cu lumea şi cu Dumnezeu, traversează etape de timp, mozaicate în straturi de sărăcie, conflicte sângeroase, boli sociale grave, corupţie şi hoţie. Aşa-zisa societate modernă, rezultat al unui context antropologic conflictual, diversificată sub aspectele puterii şi intereselor, ierahizată sub aspectul bunăstării, educaţiei şi informaţiei, asigură, prin mecanismele democraţiei reprezentative, menţinerea cu orice preţ a unei elite politice incapabile să-i administreze interesele  globale, regionale şi naţionale. A face previziuni asupra evoluţiei bunăstarii şi fericirii acestei lumi este un proces încărcat de incertitudine, la fel de complicat ca şi proiecţia apriorică a traiectoriei unei frunze ce cade dintr-un pom. Cu toate aceste inconveniente lumea trebuie condusă , explicată, previzionată şi îmblânzită în conformitate cu voinţa lui Dumnezeu. Am menţionat în nenumăratele rânduri scrise, un adevăr relativ, ca toate celelalte, şi anume” strategiile şi viziunile asupra proiecţiilor viitoare ale lumii contemporane sunt mai realiste sau pesimiste în funcţie de potenţialul strategic de care dispui: economic, politic, militar, tehnologic, informatic etc.” Din această perspectivă a potenţialului, actorii geopolitici sunt departajaţi în: „vectori”, „jucători” şi „pivoţi”. Concepţiile geopolitice aparţin vectorilor geopolitici, autorii şi posesorii de drept şi de fapt ai proiecţiilor intereselor şi ale fluxurilor materiale şi financiare  asociate. Pentru o completă integrare şi armonizare  a concepţiilor şi fluxurilor , vectorii geopolitici identifică, dispun, gestionează şi domină zonele geografice bogate în resurse, antrenează jucătorii geopolitici şi exclud orice confruntare directă, armată. Cine îşi imaginează că principiul realist al  „descurajării reciproce” a fost aruncat în lada de gunoi a geopoliticii se înşeală. Marile puteri (vectorii geopolitici) continuă să-şi protejeze zonele de influenţă, şi prin sacrificarea imaginii unor jucători geopolitici (state), reconfigurează permanent aceste zone prin crearea artificială a  unor conflicte . Autorii acestora, şefi de state, partide, etnoelite revizioniste, grupări teroriste, grupări criminale transnaţionale etc, intră în scena geopolitică la comandă, formând mulţimea pivoţilor geopolitici,  un alambicat şi complex sistem de factori catalogaţi, buni sau răi, în funcţie de opţiunile vectorilor geopolitici dominanţi. Aceste conflicte reprezintă un pretext de intervenţie armată, de sancţionare economică, de confruntare diplomatică, de ameninţări reciproce, de alertă regională sau internaţională, adevărate supape de detensionare a situaţiei. Într-o dinamică perpetuă, lumea se schimbă dincolo de voinţa individului, de la butoanele de comandă privatizate ale marilor puteri, afectând destinele planetare şi odată cu acestea destinele celor peste 7 miliarde de cetăţeni. Prin urmare, ceasurile din capitala Simferopol (Crimeea) au fost date  cu două ore înainte pentru a fi adaptate la ora Moscovei, cu toată opoziţia preşedintelui american şi a corului de voci europene, asociate. Cetăţenii din Crimeea au participat la vot  în proporţie de „peste 82% din care, 96% au votat pentru integrarea, în Rusia”. Prinţul Vladimir „fondatorul ortodoxiei” botezat în oraşul Kherson, se poate odihni în pace deoarece locul de naştere al flotei ruse la Marea Neagră a revenit, pe cale paşnică, la „maica Rusia”. Vectorul geopolitic Rusia a „restabilit adevărul şi dreptatea” într-un litigiu istoric generat printr-o „acţiune de culise” a unui regim comunist. Prin această acţiune geopolitică surprinzătoare a Rusiei, Occidentul a rămas şi va rămâne „cu garda jos” iar vocea opoziţiei euroatlantice se va amortiza în păienjenişul de interese şi apetituri ce  vor urma. Acţiunile Rusiei nu se vor opri aici, vor urma reglementările impuse pentru graniţele din Marea Azov, Strâmtoarea Kerci, precum şi activizarea unor mişcări politico-sociale în zonele Kiev, Doneţk şi  Harkov. Cât priveşte zona Transnistreană ca şi în „cazul Crimeea, legea generală internaţională nu conţine nicio interdicţie cu privire la declaraţiile de independenţă”. Aceste mişcări geopolitice ale Rusiei nerecunoscute de drept, vor fi recunoscute de fapt,  iar lumea din aceste teritorii va respira „pace şi armonie”. Deasupra acestor teritorii va atârna „sabia lui Putin” care va face imposibilă o intervenţie concretă Occidentală. Vectorii de putere se protejează reciproc!  Este aproape exclusă o intervenţie de acest tip în R. Moldova, de asemenea, o escaladare a războiului rece după patentul celui clasic european, abandonat prin „căderea zidului Berlinului” în 1989. Spiritul de conservare al vectorilor geopolitici va limita, prin acţiuni globalitare  manifestările de independenţă ale statelor, le va diminua rolul şi locul pe tabla de şah a aranjamentelor viitoare. Proverbul „câinii latră URSUL trece” rămâne de actualitate pentru speţa geopolitică „Crimeea 2014”.

 2. Utopia ciclurilor electorale

Oricare ciclu electoral, consumat după 1989, l-am asociat cu „hoţia publică cu ştaif ” tipică celor care au folosit politica drept trambulină de îmbogăţire rapidă, fără mustrări de conştiinţă. Acest impuls cu impact devastator asupra unei societaţi aflate într-o mare „degringoladă democratică” a dosit cea mai mare parte a rezultatelor muncii unui popor harnic, blând şi permanent asuprit. Încet dar sigur, drepturile fundamentale ale cetăţenilor vor fi transformate în mărfuri cu etichetă şi preţ.  Secătuit de bogăţiile sale în conformitate cu „programele de guvernare specifice ciclurilor electorale” prin furturi de proporţii şi penetrare frauduloasă în bugetul ţării, poporul român rămâne în continuare spectator la jocul murdar al unor hoţi consacraţi, străjuiţi şi protejaţi din umbra politicului. Avem puţin noroc venit din partea justiţiarilor de drept care, influenţaţi de dramele insuportabile ale nedreptăţilor şi haosului social, încet şi timid, încep să-i teleporteze din mediul în care au huzurit, în celulele cu WC turcesc. Probabil, după ispăşirea pedepselor vor abandona principiul "burţii pline mai presus de libertate"! Am depăşit stadiul de milă şi compasiune, gândindu-mă la spiritul de dreptate al domnului boc ce mi-a suspendat , prin deposedare totală, pensia pe doi ani. A avut grijă regimul său portocaliu, să căpuşeze firmele de stat cu fotografi , şoferi, soţii şi secretare pe posturi bănoase de „experţi în traficul aerian”. În timp ce „piloşii” beneficiau de bonusuri de loialitate faţă de partid, subsemnatul era incriminat ca profesor universitar, forţat să renunţe la pensia de serviciu „nesimţită” timp de doi ani, spre „bucuria şi satisfacţia unor concetăţeni” iresposabili. Culmea hoţiei este că, aceşti piloşi de partid au luat examenul de „expert în traficul aerian” fără să fie prezenţi la examen, subsemnatul a fost evaluat la examenul de general în 1998, timp de trei săptămâni. La întrebarea mea adresată completului de judecată al Tribunalului Bucureşti, „Cu gradul meu ce faceţi în lipsa componentei de pensie corespunzătoare acestuia”, doamna preşedintă a afişat un zâmbet enigmatic precum al „Giocondei” venit din raţiuni inexplicabile”. Ciclurile electorale vin şi pleacă, clienţii politici rămân. Alegerile europarlamentare din Mai 2014, aliniază la startul electoral aceleaşi figuri bizare care vor mima întrecerea democratică, pe 32 de locuri. Spun că „mimează întrecerea” deoarece vor participa la vot aproximativ 25% din cetăţenii cu drept de vot, (clienţii de partid 15% şi încă 10 % cei blagosloviţi cu „jucăriile electorale”). Toate filierele de partid sunt activizate la maximum. Există şi o distribuţie  de probabilitate a rezultatelor aşteptate. Riscul acestor rezultate nu este prea mare deoarece marea masă electorală, peste 75%, va absenta. Şi atunci vor vota filierele de partid. Pentru a schimba radical acest raport de forţe politice aşteptat şi pentru a interveni public în jocul de putere electoral de partid, sunt necesare trei intervenţii sociale radicale :

 a. Evaluarea corectă a noii coaliţii de guvernare în sensul creditării acesteea cu gradul de încredere ridicat. Coaliţia PSD, UNPR şi PC, oricum am judeca-o, a oferit şi are ceva mai multe de oferit cetăţenilor României decât gruparea ordoliberală sau falsa mişcare populară. Prin urmare, participarea unei cote suplimentare  de 20% din cei care sunt plasaţi momentan, în masa electorală absentă, poate modifica scorul aşteptat după cum urmează: Alianţa PSD - PC – UNPR (20 de mandate în loc de 15); PDL (5 mandate în loc de 7); PNL (4 mandate în loc de 6), PMP (1 mandat în loc de două) şi UDMR cu cele 2 mandate, sigure; nu am luat în calcul pe independenţi deoarece „mirajul Ebba” nu se va mai repeta;

b. Monitorizarea publică a implementării măsurilor sociale şi economice ale guvernului Ponta  şi a acţiunilor de promovare a politicilor de integrare, prin europarlametarii Alianţei;

c. Aplicarea corectă şi oportună a Legii privind responsabilitatea ministerială, Legea nr. 115/1999, republicată în 2007, apreciată drept una din bazele sitemului Constituţional. De asemenea, aplicarea corectă şi oportună a prevederilor Legii privind Statutul magistraţilor nr. 303/2004, republicată în 2009.



Având cele trei premise realizate, se poate spera la o construcţie românească favorabilă tuturor cetăţenilor ţării. În rest, lipsa de implicare şi opiniile contrare,  rămân simple vorbe aruncate în malaxorul manipulării. În acest fel, lăsăm „liberul arbitru” care este şi jucător, să joace în afara terenului electoral şi al interesului naţional. Puterea autocrată, violarea Constituţiei şi  legiferarea în interesul oligarhilor nu ne mai permit să luptăm pe două fronturi. Dictatura şi oligarhia au un singur leac – democraţia poporului. Aceasta implică participare, raţiune, mai puţină clevetire şi respingerea manipulării. Nu sunt adeptul baronilor locali, creaţie a PSD, dar în acest moment crucial pentru români, trebuie să plecăm masiv, spre undeva. Varianta de dreapta  o studiez de 25 de ani, nu este o realitate, este un hibrid conjunctural. Rămâne o „damă de companie politică” şi mai puţin o alternativă. Şi apoi mai este ceva, „cum stăm la capitolul rezolvării contradicţiei dintre consumul încurajat de economia şi doctrina ordoliberală de piaţă şi starea limitată a resurselor ?”. Nu cumva ne furăm singuri căciula?


3. SCMD, pe drumul cu  sensuri intersectate

SCMD a fost o forţă. Apogeul ei s-a manifestat în 2011 şi primăvara lui 2012. Boc şi guvernul portocaliu au suferit un deficit de autoritate şi au fost introduşi într-o stare lamentabilă şi remediabilă de insolvenţă politică. Ar fi fost benefic ca SCMD să-şi menţină forţa democratică fără să-şi trimită reprezentanţii prin partide. De asemenea,  ca reprezentanţii ANCMRR să fie în majoritatea lor membri ai SCMD şi invers. Unii au speculat conjunctura favorabilă creată de legi discriminatorii şi au amuţit într-un  confort conjunctural. Alţii au adulat pe ministrul UNPR-ist şi au avut pentru ce. Alţii au trecut la contaatac prin mijloace simple şi interpretări proprii. Mulţi dintre noi ne-am trezit urând pe cineva fără să cunoaştem motivele reale. Alţii am fost mai „comandanţi” decât comandanţii. Am scris de toate pentru toţi în sensuri divergente spre deliciul societăţii civile. Am negat pe cei pe care , în majoritate, la CNR, tot noi i-am votat. În aceşti ani, în loc să profităm de avantajele unei relaţionări electronice, „ne-am dat cocoşi” şi s-a ales praful de coeziune, solidaritate şi camaraderie. Infiltraţi între noi, oamenii de bine, au alimentat din umbră animozităţile şi s-au distrat pe seama lor. Acesta a fost unul din motivele autodizolvării Filialei Braşov şi reactivării ei. Ne-am înscris în partide diferite. Pe acest temei nu am fost în măsură să identificăm adevăraţii adversari. Am studiat mult acest partid, PNL. În 2002, am fost chiar vicepreşedinte al filialei judeţene Braşov. Am demisionat după numai o lună. Intuiţia mea de cetăţean onest m-a avertizat asupra calităţii acestor conducători pseudoliberali (Stolojan, N.V. Popa, Boureanu, Stoica, Tăriceanu, etc). Toţi au trădat PNL şi s-au înscris în alt partid, pentru simplul motiv „ciolănesc” , prevalându-se de sintagma „nu am trădat doctrina liberală ci numai partidul”. De atunci , din 2002, slujesc numai interesul public. Sunt , în continuare profesor universitar de geopolitică şi privesc cu stupoare cum pesonaje care până mai ieri au fost chelneri ”învârt cu furca politica şi geopolitica”. România merge înainte, drept şi sănătos, prin „competenţele” lor. De curând, vajnicul şi mult-prea votatul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, preşedintrele PNL Braşov ne-a luat cu japca   sediul SCMD. O cameră pe care am reparat-o  şi amenajat-o cu o echipă de lucrători, prin banii proprii (mă refer la membrii SCMD Braşov). Domnia sa nu avea unde să ţină activităţile de partid şi a ajuns la concluzia că, SCMD îl încurcă. Credeţi că are vreun partid interesul să existe un SCMD puternic? Dar pe noi ne mai interesează acest obiectiv? Se pare că nu. În contextul în care în societatea civilă nu au rămas decât componente cu dedicaţie de partid ce rol am mai avea noi? Sau ce ne poate determina "să fim ce-am fost şi mai mult decât atât?" În final, vă propun un joc de exprimare a puterii civice. Iată scenariul. "Pe 1 mai 2014, este ziua internaţională a celor ce muncesc. Şi noi am muncit, unii chiar 47 de ani fizici, prin urmare, putem sărbători. În loc să umplem dumbrăvile de fum, mici şi bere  şi să poluăm ecosistemul, ne putem mobiliza pentru o manifestaţie de mare amploare, la Bucureşti, circa 10.000, prin care să ne manifestăm speranţa şi încrederea că tânărul şi bine intenţionatul premier şi coaliţia sa politică vor putea crea un dram de prosperitate, armonie socială şi vor tempera diplomatic, tendinţele extremismului etnic. Poate aşa vom arăta românilor că încă existăm şi se poate conta pe noi. Fiecare patriot poate avea în buzunar 50 de lei pentru un astfel de gest patriotic". În ce mă priveşte, deşi sunt un om realizat pe toate planurile,   înainte să acţionez, cuget. Am cântărit toate  alternativele posibile şi rămân la convingerea că România are cea mai mare nevoie, în aceste vremuri, de tânărul premier Victor Viorel Ponta şi de guvernul de stânga. Este opinia subsemnatului, nu o matrice obligatorie de comportament electoral. Continui să trăiesc demn într-o societate a soluţiilor superficiale şi refuz să cred că pot schimba lumea! Voi toţi ceilalţi, care urmaţi, veţi trăi în ţara pe care o veţi crea aşa cum o veţi dori, în viitor.




P. Mandu

marți, 11 martie 2014

SOLIDARITATE SAU DEZBINARE?



Un binemeritat „omagiu” adus activităţii sindicale virtuale



De patru ani, sărbătorim aniversările filialelor în loc să sărbătorim triumful strategiilor sindicale. Ne-a intrat în reflex obişnuiţa de a nu fi de acord cu nimeni, nici chiar cu noi înşine, căutăm în neştire pricină unii altora şi livrăm „la pachet” sfaturi divergente, provocatoare. Marea majoritate a filialelor au trecut în coabitare cu organele locale, preponderente „marca revizuită USL”, iar membrii acestora „s-au dizolvat” în mulţimile celor care aprobă, în tăcere, falsele strategii naţionale ale activiştilor politici nepregătiţi, comentariile cu iz patriotic ale intelectualilor rataţi precum şi manipularea venită din partea ziariştilor obedienţi.

Din când în când, apar ştiri timide despre realizări notabile, şi încercăm să ne amăgim reciproc, relansând teme despre vigoarea şi unitatea sindicală de altădată diluate în pasivitatea societăţii civile. Sunt convins de faptul că, laolaltă, constituim azi, o realitate sindicală virtuală  în care, numai teoretic, pot fi abordate concepte de unitate şi solidaritate. Zeci de ani am trăit în cazărmi, păşind apăsat şi responsabil peste anii vieţii, fără să-i contabilizăm, cu credinţa că suntem de folos unei naţiuni. În paralel cu viaţa noastră greu încercată printre alarme, mobilizări, trageri de luptă, aplicaţii în mediile terestru, aerian şi maritim, munci în toate ramurile economice etc, după 1989, reţeua clientelară comunistă, a simulat instalarea economiei de piaţă, a scos la mezat avuţia naţională prin simulacrul privatizărilor şi a crescut deficitul şi datoria externă. Cetăţenii români „au beneficiat” de serviciile publice furnizate de guvernări succesive, unele mai corupte decât altele, organizate în reţele clientelare de clanuri şi găşti. Aceste reţele criminale constituie şi în prezent principalul vector de promovare a oamenilor politici, de manipulare şi modificare a raportului de forţe politice. Cei mai mulţi dintre noi am basculat cu naivitate propriul potenţial electoral, dintr-o căruţă partinică în alta, în funcţie de contextul favorizant. Încercăm să compensăm lipsa noastră de solidaritate împotriva manevrelor politicii antinaţionale prin sintagma „facem parte din partide diferite”. Este unul din argumentele de slabă factură civică ce ne menţine pe traiectoriile periferice ale interesului naţional real. Acesta este motivul pentru care evit aniversările unor fapte şi evenimente fără semnificaţie naţională sau socială (aniversarea filialei Brasov). Sindicatul, dacă se respectă ca vector social, trebuie să fie în afara partidelor politice, în slujba membrilor săi.




Stat naţional  sau clientelar?

După 1989, declarativ, ne-am angajat să construim un proiect politic nou, pe fundamentele statului naţional. În acest scop, în acord cu manifestările concrete ale opţiunilor poporului român, prin Referendumul naţional din 8 decembrie 1991 s-a aprobat Constituţia României, revizuită în anul 2003 şi aprobată prin Referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003. Citez atât din Constituţia din 1991, cât şi din cea revizuită în 2003:

„Art.1, (1). România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil;

Art.2, (1). Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum;

 (2) Nici un grup şi nicio  persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”.

Conceptul „stat naţional suveran şi independent, unitar şi indivizibil” este frecventat şi utilizat, cu preponderenţă în limbajul politicianist, pe timpul campaniilor electorale. In viziunea noastră , a cetăţenilor, acest stat naţional ar trebui să asigure, extinderea libertăţii cetăţenilor, asigurarea funcţionării corecte a justiţiei sociale precum şi bunăstarea generală printr-un parlament subordonat puterii voinţei populare. Din 1989 şi până în prezent, am realizat, din această perspectivă, următoarele:

  • Partide politice coruptibile (prin susţinerea financiară subterană), cu orientări inconsecvente, divergente, iraţionale şi distructive; construite în sistem piramidal, susţinute financiar de baronii locali, aceste structuri politice au creat mediul propice circulaţiei spăgii de jos în sus;
  • Un Parlament supraaglomerat, în care majoritatea este formată arimetic nu politic, în care legile sunt binecuvântate, în prealabil, de ştampila FMI, iar din când în când, este „trecut în rezerva democraţiei”, sufocat şi paralizat de mulţimea ordonanţelor de urgenţă şi asumărilor de răspunderi guvernamentale;
  • „Alegeri libere” pe baza stimulentelor la vedere cu pungi de produse alimentare pentru necăjiţii votanţi însoţite de pozele hidoase ale candidaţilor, recompense de mii de lei pentru angajaţii primăriilor numiţi în secţiile de votare, zile libere, deduceri fiscale, tombole cu premii, mega-picnicuri, găleţi, bere, şampanie, sume de bani, autobuze pentru transport la secţii, îngheţată , cafea sau chiar jucării sexuale;
  • Guvernări succesive profitoare, ineficiente  şi corupte organizate într-o reţea clientelară de cumetrii şi clanuri străine şi incapabile de a implementa o reformă structurală, politică şi economică prin care bogatele resurse naţionale să fie reprofilate şi adaptate la economia modernă europeană, în folosul cetăţenilor români;
  • O învrăjbire permanentă, socială, etnică şi chiar religioasă, demnă de o sminteală satanică, prin campanii de presă manipulate cu neruşinare de „păpuşarii cu bani murdari” , cu perspective de a genera, într-un viitor nu prea îndepărtat, un potenţial social exploziv, de proporţii imprevizibile şi greu de gestionat (repetarea confruntării interetnice din martie 1990 – Târgu Mureş, instrumentată artificial);
  • O justiţie penetrată de servicii, sufocată de potenţialul infracţional, timorată prin tentativele constante ale unor personalităţi politice de a-i compromite independenţa; deşi autorităţile judiciare au demarat acţiuni de inculpare şi pedepsire a oficialilor, nu s-a aplicat legea în mod eficient, unii oficiali implicaţi în acte de corupţie au rămas nepedepsiţi s-au au primit verdicte lipsite de consistenţă.

Aceste şase componente ale patologiei „statului naţional” sunt întreţinute de noi, toţi cetăţenii cu drept de vot. Cunoaştem faptul că statul nostru naţional este controlat de un grup de indivizi cu bani şi poziţie în piramida puterii, denumit
grup oligarhic”.  Acest „grup oligarhic” ignoră interesul naţiunii şi al poporului proiectând relaţiile de autoritate la toate nivelele astfel încât, să protejeze interesele membrilor săi. Pentru controlul resurselor statului oligarhii utilizează reţelele locale şi naţionale de partid. Membri importanţi ai  acestor reţele au funcţii duble, în partid şi în stat speculând fiecare oportunitate de a face bani. Licitaţiile, proiectele naţionale şi europene, privatizările, investiţiile în infrastructură, contractele, locurile de muncă, stabilirea preţurilor etc sunt proiectate şi realizate în interiorul reţelei şi considerate oportunităţi de a face bani. Multe din „marile proiecte” trâmbiţate de guvernul actual sunt blocate în jocurile strategice ale profitului personal. Sub masca investiţiilor străine directe, bogatele resurse ale statului naţional sunt arondate companiilor străine. 24 de ore din 24, pe sticla televizoarelor atent supravegheate de oligarhi, politicienii, angajaţi în dispute mărunte şi irelevante pentru naţiune, apără interesele propriilor clienţi. Puterea de stat în România rămâne tributară jocului politic consolidat vremelnic, prin formarea unor majorităţi artificiale. Întregul sistem de finanţare a partidelor politice româneşti constituie o invitaţie la corupţie şi clientelism. Controlul public devine formal pentru oligarhi, unele infracţiuni grave continuă să fie muşamalizate în complicitate.

În fine, reţeaua de tip clientelar garantează şi protejează cu nesimţire şi aroganţă locurile de muncă ale lipitorilor de afişe şi „damelor de companie electorală”. Cetăţenii privesc aceste realităţi, nu vorbesc public despre acţiunile necurate ale oligarhilor de spaimă să nu piardă locul de muncă. 



Solidaritate sau dezbinare?

Solidaritatea la noi este un cuvânt frumos şi lipsit de conţinut. Este frumos pentru că exprimă sentimentul prin care oamenii se ajută reciproc. Este lipsit de conţinut pentru că devine o mare minciună atunci când ai stomacul plin şi te laşi manipulat de „sticla oligarhilor”(a se vedea ura „celui cu sinteza” asupra PNL). Dacă nu am avea oligarhi am forma toţi cetăţenii români o echipă redutabilă (inclusiv cu cetăţenii români de etnie maghiară). Nu cred în egalitate dar urăsc marile dezechilibre şi  derapajele cadrului instituţional autohton. Influenţa puterii banului utilizată de oligarhi prin sintagma ”bani, profit, eficienţă” , a sacrificat pe fondul derapajului instituţional, interesul comunitar, în favoarea interesului individual. Deşi ducem cu toţii dorul „solidarităţii de altădată”, constrângerile băneşti ne menţin ancoraţi într-o realitate de consum, lipsită de moralitate şi afecţiune. Pe acest fond primar dragostea de ţară şi popor, după două decenii şi jumătate de iluzii de „reuşită şi libertate” este tot mai golită de conţinut. Suntem dirijaţi matematic către un comportament duplicitar lipsind tânăra generaţie de modelele pozitive ale solidarităţii umane. Respectul şi stima de sine se pierd tot mai mult spre un orizont al nemulţumirilor, absenţei speranţei şi optimismului. Mă întreb dacă mai putem , în absenţa unei solidarităţi sociale, să refacem un nou cadru socio - politic al demnităţii şi unităţii naţionale? Europa tace. Nu avem date oficiale  în legătură cu obiectivele politico- strategice structurale ale UE. Va fi o Europă a statelor naţionale sau o Europă a regiunilor? De unde va fi condusă Europa unită? Cum este proiectat viitorul statului naţional. Cât de limitate vor fi prerogativele de independenţă şi suveranitate ?  Care va fi dinamica şi metamorfozele naţiunilor europene? Cine să dea asemenea răspunsuri? Cei de pe listele partidelor clientelare?

În absenţa acestor răspunsuri oficiale ce ar putea orienta efortul politicii autohtone, poziţia de „arbitru jucător” vine să compenseze vidul de autoritate statală. Intrarea acestuia în jocul politic a amplificat dezbinarea societăţii, a spart bruma de alianţe politice şi a dat posibilitatea tânărului premier să facă mutări greşite pe tabla „bunei guvernări”, aprobată de peste 7 milioane de români. Mă opresc la ultima şi anume, „finalizarea negocierilor de intrare la guvernare a UDMR”. Principial, nu am nimic împotriva participării minorităţilor la guvernare. Am cunoscut camarazi de etnie maghiară, am gustat din trăirile şi obiceiurile poporului maghiar. Am apreciat la superlativ gesturile prietenoase ale camarazilor maghiari. Numai că este profund greşit să inviţi o minoritate la guvernare în poziţia de arbitru politic pentru a compensa pierderea unui partener politic devenit, peste noapte, incomod. Această invitaţie, deloc surprinzătoare, făcută din partea liderului PSD, în preajma zilei de 15 martie 2014, va constitui o umbrelă etnică sub care, elemente revizioniste vor inflama vrajba şi vor arunca în aer bruma de solidaritate socială. 

 Vor urma proteste serioase atât în ţară cât şi în ţara vecină.  Europa ascultă şi cugetă. Probabil, ofensiva pentru autonomie teritorială va fi susţinută pe mai multe direcţii politico- strategice, depăşind substanţial capacitatea de reacţie a unei guvernări atinse de incapacitate şi corupţie. Kosovo a fost un experiment occidental. Referendumul asupra independenţei Peninsulei Crimeea este un test, oriental. Dacă va reuşi, vor urma altele. După cât îi cunosc de pregătiţi şi serioşi, ruşii nu vor pierde acest prilej. Gestionată cu calm şi raţiune, cu înţelegere şi prietenie problema etnică maghiară poate fi dezamorsată tot de tânărul premier. În caz contrar, nota de plată a guvernului USD se va încărca până la sfârşitul anului 2014, când va „intra în insolvenţă”.

 

P. Mandu